Dupa o plecare de voie (am reusit in sfarsit dupa pranz sa iesim din Bucuresti, nefiind cu temele facut de cu seara), ajungem pe inserat la poalele Fagarasului. Si cum ii sta bine omului, oprim in Curtea de Arges nu ca sa vizitam vreo manastire, sau vreo fosta cetate de scaun a Tarii Romanesti, ci ca sa gasim un gratar pe care sa frigem cina. Identificam un loc deja testat langa Arges, intre Poienari si Arefu, si ne relaxam dupa drum.

Unii muncesc, altii se culturalizeaza.

Evident, apar si niste catei convingatori care isi asteapta cuminti cina.

Dimineata pornim cu forte proaspete in sus pe Transfagarasan.

Pana una-alta era o dimineata interesanta, soarele si norii intunecosi se luptau parca pretutindeni pentru suprematie.

Suntem putin descumpaniti de norii negri care par sa castige incaierarea, dar mai avem o speranta, dincolo de tunel de obicei vremea se schimba dramatic. Plus ca nu poate fi CHIAR ATAT de rau, suntem pregatiti cu mantale de ploaie, haine multistrat, mancare, 6 litri de apa, lanterne... Ce stiam noi...

Intram in tunel cu degetele incrucisate...

... si surpriza ! De partea cealalta stralucea soarele !

Doar Negoiu, destinatia noastra, era umpic bosumflat cu capul in nori.

Incepem urcarea spre Paltinul. Parca ne intoarcem acasa :)

O saxifraga matinala.

Pe dreapta se vede Lacul Doamnei, un mic lac glaciar de cativa metri adancime, si coborarea prin Valea Doamnei spre Balea Cascada.

In stanga avem caldarea Balei, si se distinge potecuta care merge spre Saua Caprei.

In spate, Coltii Balei.

Bulbuc de munte, singuratic printre garofite ratacite din Crai, margarete si campanule pitice, si omniprezentele papadii.

Zapada inca persista pe alocuri, prin hornuri, si zone mai umbrite. E liniste, sunt putini oameni pe traseu, e o vreme placuta, soarele e acoperit de nori din cand in cand.

Ocolim varful Paltinu, iar cand ajungem in Saua Paltinului, drumul nostru se intalneste cu traseul de creasta dintre Vistea si Negoiu. In fata se vad Custura Paltinului, Laita si potecuta ingusta spre vf Laitel.

Turista a fost suficient de duda sa plece doar cu o jumatate de baterie din cele doua disponibile... asa ca a fost nitel mai zgarcita la poze ca de obicei. Greu sa rezisti tentatiei de a face clic in stanga si in dreapta, la cat de mult frumos te inconjoara. Cred ca am mers prin triunghiul Bermudelor, pentru ca bateria mea de aparat foto se ducea vazand cu ochii, bateria de rezerva de 5000 mA a turistului era, se pare, neutilizabila, iar telefonul s-a descarcat in prima jumatate a drumului cu aplicatia de harti deschisa. Nu-i nimic, avem busola. Care fara o harta serioasa, e cam egala cu zero :)

Potecuta devine delicios de ingusta pe alocuri, cu cabluri de asigurare.

Peisaj cu duda, care a reusit sa isi prinda umbra in cadru.

Ocolim varful Laita (2392), si ne indreptam spre Laitel. Deja se vede frumusete de bijuterie - Lacul Caltun in causul stancos de la baza piscului geaman format din Varfului Lespezi si Cornul Caltunului. Candva il vom vedea si de pe ele.

Pe varful Laitel avem o surpriza... ne intampina un domn destul de inaintat in varsta, care urca dinspre Caltun, cu cort si izopren in spate. Ne roaga sa ii facem si lui o poza pe varf. Il intrebam daca stie ceva de Strunga Dracului, si suntem destul de surprinsi sa aflam ca a coborat de pe Negoiu pe strunga cu o zi in urma.

Am avut un sentiment amestecat de drag, respect, compasiune, si rusine, pentru un om pe care nu il cunosteam si mi-ar fi putut fi bunic. Drag pentru ca aveam deja ceva in comun - iubirea pentru munti, aer si libertate, respect pentru curajul si neinfrangerea in fata varstei, compasiune starnita de aparatul foto destul de uzat, legat cu un elastic vechi, si de bunul simt nativ, emanat din toti porii. Mai presus de toate a fost insa rusinea si vinovatia pentru momentele in care m-am simtit nefericita ignorand ceea ce am. Toate problemele care mi se pareau de netrecut s-au topit undeva, in ceata, precum dealurile din planurile indepartate. A naibii natura umana, cand autosuficienta, cand izolata in negativism... Esti sanatos si te poti misca fara dureri ? Nu mori de foame ? Te simti liber ? Iubesti ? Intelegi lumea din jurul tau si esti constient de ea ? Atunci da, esti fericit, chiar daca nu iti dai seama.

Coborand spre Caltun intalnim destul de multi turisti...

...si un Blond lenes si cersetor, care intr-un final se hotaraste sa renunte la siesta lui de dupa-amiaza si sa ne insoteasca spre refugiu, spre surprinderea turistului care se simtea brusc urmarit si nu stia de ce pana nu era sa ii administreze accidental un bocanc.

Lacul se tot lasa asteptat, parca parea mai aproape cand am dat prima oara cu ochii de el !

Insotiti de Blondu', ajungem in sfarsit in caldarea Caltunului, unde ne adunam putin fortele, suntem jefuiti (mai degraba santajati sentimental) de un sandwich, si ne clatim ochii cu minunatia de lac.

Apele sale reci si cristaline se intind la 2135 m altitudine. Adancimea maxima e considerabila, cca 12 m.

Mica depresiune care gazduieste lacul era plina de adaposturi de vant construite din pietre. In vreme rea, devin indispensabile celor care isi petrec noptile acolo, in afara refugiilor. Vantul sufla destul de amenintator chiar si pe vremea inca frumoasa.

Ocolim bucatica de cer a lacului, si ne indreptam spre Portita Caltunului, unde avem parte de un "antreu" de Retezat - bolovani uriasi paveaza caldarea glaciara.

Ca in filmele cu prosti, eu pozam linistita valea in toata splendoarea ei, si restul lumii era atintita cu aparatele pe o suma de capre negre aparute la gustarea de pranz...

Am reusit sa prind si eu una in obiectiv.

Capra a vazut lumina si se integreaza in absolut.

Ne apropiem de pasajul pe care abia il asteptam. Initial nu eram prea decisi daca sa alegem strunga Dracului sau Strunga Doamnei, strunga Ciobanului fiind cea mai ocolita, destul de dificila, si neasigurata cu lanturi...

Drumul prin Strunga Doamnei este putin mai lung. Pe de alta parte, Strunga Dracului era oficial inchisa din cauza caderilor de stanci care rupsesera si lanturile. Si vremea nu era grozava.

Asa ca dupa o deliberare scurta, la dracu cu toate, alegem Strunga Dracului :)

Primele portiuni de lant sunt floare la ureche, insa la urmatoarele se schimba foaia.

Urcam cu grija, atenti la bolovani desprinsi. In majoritatea locurilor era mai indicat sa te bazezi pe propriile maini si picioare decat pe lanturile a caror integritate nu o puteai mereu aprecia. Multe din piroanele de ancorare erau dislocate.

Unii incercasera sa urce o saritoare devastata de bolovani, si renuntasera, se intorceau.

Inghitim in sec, ne uitam si spre norii care se valatuceau dinspre varf, si facem ce ar fi facut orice om cu scaun la cap.

Doar ca exact pe dos.

Reusim sa trecem de saritoarea cu pricina si ne distram mai departe pe langa lanturi. Ultima portiune incepuse sa fie si usor umeda si alunecoasa.

Dupa aproape jumatate de ora de catarat delicios, iesim la liman. O ultima panta, si.. am ajuns intregi, ura ! :)

De aici mai avem un scurt urcus spre....

... nicaieri ? Unde e ?

Ah aici era !

Ii maturam pe niste binevoitori de langa stalpul cu indicator (se gandisera sa isi intinda masa si lucrurile eeeexact sub el, ca si cum erau singuri in Univers).

Cum nu aveam de ce priveliste sa ne bucuram, savuram doar realizarea de a ajunge pana acolo, si o luam la picior in jos. Cum incepuse deja sa ploua, alegem pentru coborare Strunga Doamnei. Tot respectul pentru domnul intalnit pe Laitel care tocmai coborase pe Strunga Dracului cu o zi inainte !

La un moment dat ne loveste o mireasma placuta, in mijlocul cetii... Curioasa sa vad ce era aceasta Fata Morgana olfactiva, imi dau seama ca aceste mici floricele erau responsabile pentru parfum...

Ne pregatim de ploaie, incepe deja sa picure. Totusi, cat de rau poate sa fie ? Doar ne-a mai prins ploaia si alta data pe munte si nu a fost sfarsitul lumii !

Intrarea in Strunga Doamnei.

Undeva spre sfarsitul coborarii, unul din lanturi sta sa se desprinda. Bine de stiut, eventual inainte sa te agati de el.

Gigantii somnorosi de mai devreme parca sunt transfigurati in zmei. Ai senzatia ca in orice moment, linistea va fi inlocuita de un zgomot infernal, care iti pune plamanii in vibratie, si muntii se vor ridica din loc sa o ia la goana pe urmele tale.

Serios acum, nu mai pacaliti pe nimeni... Stim ca dureaza mult mai mult de atat :p

Iesim momentan din Maelstrom si ajungem inapoi la Caltun. Ne adapostim de vant langa niste bolovani mai mari si profitam de ocazie sa mai dam iama la provizii.

Turistul baloteaza la un ultim sandwich, in timp ce mormaie in barba niste chestii care nu pot fi reproduse aici. E bucuros ca si-a uitat in rucsac cagula de asta-iarna. Ar fi insa mult mai bucuros daca ar purta-o acasa pe canapea, unde nu te pune jos vantul si nici nu iti sufla nimeni sandwichul din mana.

Turista e vesela ca urmeaza sa prinda o furtuna ca lumea pe munte. Culmea e ca totusi ne simtim bine si in siguranta... am reusit ce ne-am propus, avem ce ne trebuie in rucsaci (patura, apa, mancare, trusa medicala, chiar si o franghie, lanterne si frontale, o folie de supravietuire, o busola - inutila fara o harta decenta...), deci chiar daca intarziem la intoarcere si ne prinde intunericul nu e mare catastrofa. Nu e de stat in refugiu, indiferent ce furtuna se anunta.

Norii pareau ca ne urmaresc... se scurgeau la vale prin Portita Caltunului si dinspre Laitel. Eram inconjurati. Asa ca oricata lene ne era, ne punem pe lungul drum de intoarcere.

A fost muuuult mai lung decat ne imaginam. Vizibilitatea din ce in ce mai proasta, uneori o luam inaintea norului si se oprea ploaia, dar alteori se razbuna si ne ajungea din urma cu grindina si vant. Mergand prin ceata pierdusem la un moment dat notiunea timpului, si ne temeam sa nu fi trecut deja de saua Caprei din greseala si sa ne indreptam spre Podragu. Vazand ca se intuneca, ne-am oprit la un moment dat, dupa ce era sa ne ia vantul intr-o sa, sa ii asteptam pe alti doi intarziati despre care stiam ca nu au lanterna, macar sa le lasam una din ale noastre. Cand ne-am oprit, chiar si pentru 10-15 minute, ne-am dat seama ca singurul lucru care statea intre noi si hipotermie era miscarea, asa ca nu mai era de stat.

Dupa ce ajungem in sfarsit in Saua Paltinului, mai ratacim de cateva ori drumul (marcajul nefiind prea proaspat), desi se auzea zumzetul caldarii Balea enervant de aproape, nu vedeam nimic la mai mult de 10-15 metri.

Inainte de masina reusesc sa trag si tranta traditionala in stil "ca tiganul la mal", stiam eu de ce nu imi scosesem inca manusile... Asa ca am avut ocazia sa folosim si ultimul item din rucsac, trusa medicala.

La masina reusim sa ajungem exact la lasarea intunericului. Dupa ce trecem de momentul euforic in care in sfarsit ne putem aseza si ne putem schimba in haine uscate dupa 6 ore de mers prin ploaie, realizam ca paznicul parcarii in care aveam de achitat o gramada de bani nu mai era la post. Dupa cateva incercari de a il gasi, claxoane - poate-poate o veni cineva, ne pierdem rabdarea si ne strecuram miseleste pe langa bariera, Coboram Transfagarasanul inapoi spre Arefu, atenti sa nu posterizam broscutele care dintr-un motiv misterios invadasera efectiv drumul pe langa Vidraru. Acasa ne astepta o baie calda si resturi de la cina de ieri, ce mai, o cina regala, la cat de hamesiti eram dupa o zi de balaureala.

Memorabil ramane insa turistul, care incotosmanat cu tot ce avea prin rucsac, batut de vant, grindina, si murat de ploaie, mormaia obidit... "Ce flori dom'le ! Ce cadouri ! Daca nici asta nu e dragoste... "