Drumul spre Padis, recent refacut, ne aduce in apropiere de cabana Varasoaia, de unde incepe drumul spre Cetatile Radesei (traseu marcat cu punct rosu).
Ne bucuram din nou de dealurile linistite, si suntem foarte constienti ce bine era in zilele in care nu sontacaiam agale, sprijiniti intr-un bat :) Genunchii nostri sunt totusi practicabili, ceea ce e o veste foarte buna.

In padure, traseul se bifurca la un moment dat, practic descriind un "8": se poate trece prin Cetatile Radesei inspre circuitul Somesului Cald, cu intoarcerea pe deasupra albiei acestuia, si prin balcoanele Cetatilor (pe deasupra pesterii, la hornuri), sau invers. Alegand poteca dinspre dreapta, si implicit cursul raului, am ales sa vedem intai pestera.

Suntem nitel confuzi, si nu stim daca am luat-o bine. Ne orientam dupa cursul firav de apa si in curand ne intampina portalul de cca 15 m inaltime al pesterii, si cateva marmite traversate de busteni, marturia prezentei sezoniere a paraului Radesei in interiorul pesterii.

In momentul in care am vazut-o noi, atat Radeasa cat si Somesul Cald erau reduse la cursuri mici de apa, pestera fiind aproape uscata, iar albia raului accesibila pe jos.

Dupa cca 100 m de intuneric, se zareste lumina ce patrunde prin hornurile pesterii.

Ultima portiune de marmite este asigurata cu lanturi pentru o parcurgere mai facila. Tentatia sa calci pe busteni e mare, insa sunt destul de alunecosi, si iei destul de usor o tranta. Subsemnata se felicita ca s-a folosit profilactic de cabluri, si nu s-a dus prea mult la vale.

Stiind ca circuitul Somesului era destul de lung, iar noi nu eram complet functionali dupa ziua precedenta, am ales sa abordam albia.

La un moment dat insa, albia inceteaza sa fie accesibila, cel putin nu fara sa te inmoi in apa. Stiind ca undeva pe sus ar fi trebuit sa fie poteca, am incercat sa ajungem la ea pe acest perete, cu un deliciu de prize, insa destul de abrupt. Am urcat cateva zeci de metri, m-am uitat in jur, m-am bucurat putin de mersul pe o brana meschina, insa cum era destul de improbabil sa ajungem amandoi sus (turistul a zis ca el pe acolo nu calca) am renuntat sa mai caut poteca, si m-am intors cu intentia sa cobor peretele. Am avut exact senzatia unei pisici in copac care incearca sa intre in marsarier, fiind asigurata doar de turist care statea la prindere (da, stiu, e unul din modurile de a te selecta natural pentru un Darwin Award, nu mai fac :p ).

Am decis ca suntem mai castigati daca lenevim putin pe o pajiste langa Varasoaia si ne bucuram de apus, decat sa reluam traseul pe unde trebuie... asa ca exact asta am facut :)

Si am o marturisire de facut. Am furat o buturuga pentru balcon. Si nu numai ca am furat-o, de fapt am instigat jumatatea mea mai buna sa o inhate. Partea interesanta s-a produs cand a trecut un tractor plin cu muncitori care se uitau suspicios la doi turisti care carau (discret) o buturuga. Singura idee pe care a avut-o bietul turist, prins asupra faptului a fost sa o scuture si sa dea cu ea de pamant mimand ca a pierdut ceva. In buturuga. Probabil Narnia. Ne revenim dupa un acces de ras, si ne indreptam spre Cetatile Ponorului, unde ne astepta un grup zgomotos si vulpita pensiunii, care adulmeca pofticioasa cina.

Dimineata urmatoare, inainte de a pleca spre casa, intrucat ne astepta un drum nu tocmai scurt, mai incercam o data sa gasim pestera de la Caput. Incercasem si in serile precedente, insa cumva reusisem sa luam in amonte cursul secat al paraului, si am mers... si am mers ... pe Valea Ursului inspre Lumea Pierduta si avenurile sale, insa nici urma de pestera.

De data asta am reusit sa o gasim... la 200 m de cabana, urmarind albia secata a Ursului, insa in celalalt sens. Apele sezoniere ale paraului se pierd in pestera de la Caput si reapar in Cetatile Ponorului.

Intrarea e apetisanta, sunt niste pitoane pe peretele drept al intrarii, pentru cei care doresc sa depaseasca saritoarea de 6 m in mod civilizat si cu posibilitatea facila de a urca la loc, pentru ca marmitele sapate de suvoaie nu erau prea abordabile de jos. Chestia cu "echipament" si "antrenament speologic adecvat" incepe sa ne cam frustreze.

In caz de viitura sau precipitatii masive, pestera poate deveni o capcana, intrucat suvoaiele si aluviunile umplu pana la tavan cavitatea.

Dupa cum spuneam.... in Apuseni nu vii si pleci. Vii si revii ! Platoul carstic Padis e un labirint subteran, pe care poate il vom accede candva, asa cum trebuie, scotocind prin toate cotloanele sale pline de minuni tainice.