Se facea ca jumatate din muppetzii ursuzi aveau treaba la Cluj o zi. Jumatatea cealalta de muppetzi ursuzi s-au tinut scai si si-au facut drum la Cluj o saptamana. Asta ca sa nu ramanem neplimbati toamna asta, plus ca ni se luase de munca la căsău ca de mere acre.

Dupa 3h si 240 km de condus, suntem proaspeti la Baia de Fier. Nici nu mi-am dat seama cat de aproape e de fapt... si cate sunt de facut pe aici. Nici de data asta nu dam pe la pestera Muierilor, Polovragi, sau pe la manastire - cum se tot asteapta gazdele (nu stiu de ce avem noi alura de oameni de dus la biserica). Schimb vizita la manastire pe o tura in Cheile Galbenului insa.

Planurile erau generoase... Planuiam sa facem Amfiteatrul Zmeilor si Spirala Mare. Spirala parea deja aglomerata (e duminica), si cum e greu sa tii distanta cand esti pe acelasi cablu, am zis sa dam ochii intai cu Zmeii, stiind ca e greut traseul.
Soarele nu prea atinge versantul cu pricina, ploile au fost generoase in ultimele zile, asa ca noroiul si stanca uda ne cam incurca. Cum stiam ca e destul de dificil traseul, si cablul e extreeem de subtire, prea incomod pentru a te ajuta la nevoie, am ales altceva.

La plesneala - Saritoarea Ursului - o ferrata mica, scurta, simpatica, cu o singura portiune mai dificila. Si bonus - iese fix sub hamacele de deasupra Spiralei Mari.

Un copacel vesel da startul toamnei. Suntem cu cateva saptamani prea devreme pentru un spectacol complet, culorile se lasa asteptate. Ploile si vara tarzie au adus cu sine un verde aproape primavaratic, si brandusele de toamna care au inceput sa apara pe pajisti te fac sa uiti ca urmeaza o iarna, si nu o vara.

Ce e de retinut e ca in cazul ferratelor de la Baia de Fier, e faptul ca exista acel cablu doar pentru asigurare. Poti sa tragi de el daca doresti, insa antebratele vor obosi extrem de repede, priza pe el e dificila, e lax si subtire, si foarte greu de folosit pentru progresie. Unii au folosit chiar si prusice pentru inaintare pe cablu. Nu exista scoabe, (cel putin pe traseele pe care am ajuns noi), deci practic vei folosi prizele naturale - catarare pe stanca cu asigurare pe cablu rigid cu factor mare de cadere. Ceea ce nu e chiar cel mai sanatos mod de a catara, riscurile de accidentare (chiar cu echipamentul corect, lonje cu amortizor de soc), fiind ceva mai mari decat atunci cand cateri un traseu clasic, asigurat in coarda dinamica.
Am luat la noi pentru confortul psihologic ceva fieratanii la noi si vreo 20 m coarda, macar sa putem da rapeluri de urgenta intre punctele fixe ale cablului daca e nevoie si nu mai putem inainta. Descataratul insirati pe cablu al primelor cateva "lungimi" din amfiteatru ne-au fost destul, nu era o solutie.

Saritoarea Ursului are o singura zona mai interesanta... chiar... saritoarea insasi. Niste blocuri de piatra prabusite, stivuite la fix cat sa le poti catara. Exista si un inel metalic pe post de scoaba, daca e nevoie. Apoi se urca pe un horn pamantos spre zona de hamace si pod indian.

Evident, nu puteam sa las podul indian netrecut :) Majoritatea prefera sa abordeze podul in lateral. Mi-e peste mana, asa ca o iau drept inainte, cu lonjele pe cate unul din cabluri, si folosesc mainile deasupra capului pentru echilibrare. E super tare senzatia, sa "mergi pe sarma", sa pui un picior in fata altuia. Nu ai temeri rationale, stii ca e bine prins cablul, dar tot se simte adrenalina unui context nenatural pentru omul de canapea. Ocazional cablul mai intra in usor balans si te echilibrezi prin maini... sau poti sa ignori problema si ii dai inainte, pentru ca e destul de scurt cablul si nu are unde sa intre serios in oscilatie.

Hamacele insa nu le-am incercat, mai lasam si pentru data viitoare o cireasa pe tort, ca sigur revenim aici :)

Retragerea de pe versant e marcata cuminte cu punct rosu si albastru, si cu niste capace de borcane reflectorizante in caz ca te apuca noaptea pe acolo :) Unele din ferratele de aici beneficiaza de nocturna, deci probabil ca are sens solutia de orientare pe intuneric si pe traseul de retragere.

Frati colorati de culme.

Parasim versantul vestic, si tabaram pe ... Pantera Roz, care se intindea la caldurica vizavi. Se urca pe traseul Loreley - pe unde se si descatara pentru retragere - e un traseu elementar, care nu pune probleme nici la coborare.

La un moment dat Pantera o ia la stanga, impreuna cu o sagetica care anunta... D, desi noi stiam ca ne vom delecta cu un C cuminte.
Urmeaza un traverseu banal - o potecuta linistita, suspendata pe o brana nu extrem de expusa - printre macese si scorusi - care duce la o serie de grote.

Te intampina un portal frumos... insa dupa el aflam de ce se numeste Pantera Roz... pentru ca ne "taram-taram... taram... taramtaramtaram.... " printr-o grota minuscula in care abia incapi pe burta sau pe spate, mai ales cu rucsacul. Aia mai mari dintre noi se nasc din nou cu capul inainte (it's a boy!) si suspect de veseli.

E buna veselia, poate nu ne batem nevasta la final de traseu, ca urmeaza partea cea mai misto. Aia de 5c, cu cocot pe langa cablu, ca n-ai cum sa tragi de el. Dupa grote e o portiune verticala, cu prize delicioase de toate felurile, si abundente, care vin perfect la mana si picior exact cand ai nevoie de ele. Trebuie doar nitica concentrare, rabdare, fara panica man, si plimbate din cand in cand carabele pe cablu ca alta asigurare n-ai. Trebuie sa recunosc ca e o abordare interesanta pentru o ferrata, n-am prea vazut-o. Multi bombane genul asta drept "neomologat" sau nesigur, insa are farmecul lui. Plus ca nu pot sa nu apreciez efortul celor de la White Wolf Club sa amenajeze ceva fara sa procedeze pentru acces precum cei usor criminali din Cheile Rasnoavei care au ajuns sa scoata portiuni de cablu din mijlocul ferratei sa fie siguri ca lumea ii suna sa decarteze taxa.

Pana aici a mers doar cu prize pe perete. La traverseul asta am simtit nevoia insa sa folosesc si cablul pe alocuri, nu prea mergea fara.

Un exemplar cu mult mai multa dexteritate.

Traseul ne lasa undeva sus, deasupra versantilor. Aici poti sa te bucuri de aerul iluminat cu un auriu aproape palpabil, care mangaie lin dealurile inca impadurite luxuriant, si se scurge printre frunzele padurii.

Ciupercute vesele, asezonate cu turisti la vale.

Ne intoarcem la pensiunea curatata luna. Stim asta cu siguranta, nu ca avem incredere (desi pensiunea nu parea sa aiba vreo problema cu curatenia), dar, in special in vremuri de COVID, practicam cu constiinciozitate turismul sanitar. Adica, plecam de acasa cu doua genti. Aia cu fieratanii pentru cocotz, si aia cu Domestos, Sanytol, Ajax spray de geamuri si prietena noastra, Mona.

Are poza cu-o femeie
Bihoreanu' sa n-o beie.