A venit si ziua Nerei.
Reusim sa ne trezim la 6, la 8 suntem la Podul Bei si plini de sperante intr-o balaceala buna ne punem pe drum spre Cantonul Damian. Bataturile erau deja fragezite de la traseul de acum doua zile inspre Beusnita, avusesem si o zi de reculegere cu cheile Susarei. Ciocolata - checked ! Barca/vesta/casca - Checked ! Pantaloni lungi, trusa medicala cu hemisuccinat si dexametazona plus aspiratoru' de venin - checked (noi suntem prevazatori). Apa - Checked, in ciuda sfaturilor diversilor binevoitori care ziceau ca nuuuu are rost sa caram apa cu noi, doar sunt cel putin 3-4 izvoare pana la Lacul Dracului. Mda, bine.

Pana la Canton ne amintim ce mult ne place sa mergem pe drum forestier. Te apuca durerile de spate, de genunchi, de toate alea, si iti doresti un teren mai accidentat sa te mai scoata din rutina, si un sol mai moale pe care sa calci.

Dupa cca o ora de mers ajungem la Damian. Trecem pe langa cladirea abandonata, printr-o iarba inalta, destul de circumspecti, ca numai bine se ridicase soarele pentru plaja reptiliana, trecem de o pajiste imbietoare, inmiresmata si plina de libelule, in care iti venea sa te tavalesti, si intram in padure. Nera curge imbietoare alaturi, turistul se mai uita din cand in cand la curenti si vartejuri si inghite in sec.

Padurea aromata a tei, cand mai salbatica si deasa, luxurianta, cu liane si trunchiuri prabusite...

...cand mai cuminte si accesibila.

La un moment dat potecuta se ingusteaza si incepe partea frumoasa si stancoasa a cheilor. Pe alocuri drumul este sapat in stanca, si completat de cabluri de sustinere.

Nera alterneaza portiuni line cu zone mai turbulente.

In portiunea numita "La Carlige" se trece Nera. Am crezut pe cuvant indicatorul, intrebandu-ne pe masura ce apa urca pana la brau, daca era o gluma proasta menita sa mureze turisti creduli sau chiar pe acolo se trece. Se pare ca totusi pe acolo trece poteca, vadul este marcat destul de evident si pe partea opusa a raului. Si, dupa cum urma sa aflam, sunt si portiuni ale Nerei mai adanci de atat :)

Un conlocuitor face plaja la soare. Suntem singuri pe poteca, pana acum nu ne-am intalnit cu nimeni, ceea ce ne place. E plin de libelule albastre peste tot, si se mai aude din cand in cand cate un soim.

Si cand ziceam portiuni turbulente, cam la asa ceva ma refeream.

Ocazional, ne bucuram si de urcusuri de acest gen, cu cabluri ajutatoare, care - cel putin la urcare - se pot evita daca se foloseste tractiunea 4X4 (labe).

Ajungem langa o portiune mai turbulenta a Nerei, la Pestera Boilor, un portal cu doua intrari evident pe versantul stang. Desi mai trebuia sa vedem alte 3 pesteri pana acolo, nu am identificat niciuna - oricum timpul era destul de scurt si nu ne permitea prea multa orbecaiala pe deasupra potecii.

Iata si portalul dublu al pesterii.

Pentru a intra in ea trebuie urcati cca 3 m pe un perete destul de rotunjit de apa, dar sunt prize suficiente pentru maini.

Pestera nu este foarte spectaculoasa, fara concretiuni, labirintica, si destul de scurta (120 m dezvoltare), cu cateva gururi pe podea.

Descataratul pe piatra rotunjita e nitel mai dificil decat urcatul... Cam asa se simt probabil pisicile in copaci :)

Cu limba de un cot, ne apropiem de Lacul Dracului, care parea exact la mama dracului, la capatul unui drum care nu se mai termina. Un ultim urcus peste Culmea Lacului, printre lapiezuri, si am ajuns !

De mentionat ca pana aici, niciunul din cele 3 izvoare anuntate pe harti nu se regaseau ! Doar la Izbucul Iordanului poti gasi un suvoi destul de firav de apa. Deci desi nu parea o idee buna sa caram 4 litri de apa in spate, a fost.

A meritat din plin toata osteneala ! Lacul se afla intr-un caus de stanca linistit, in care se aud ecourile pasarilor care canta in padure. Apele sale sunt azurii si destul de opace, de la carbonatul de calciu si alte minerale dizolvate. Parca intr-adevar este un ochi malefic, gelos care te piveste de sub spranceana de stanca a Culmii Lacului.

Din el cersesc atentie - sau biscuiti - niste pastravi.

Pestera de sub Culmea Lacului are o intrare stramta, descendenta, si este o camera unica, inalta de cca 15 m, cu numeroase sifoane si hornuri - unul din el se deschide chiar deasupra lacului. Este inundata partial, umiditatea mare condensa instantaneu vaporii respiratiei.

Dam cateva rotocoale lacului, si ne regrupam langa malul Nerei, unde gasim locul ideal de lansare la apa a micului Titanic. Incepem sa punem in aplicare planul de intoarcere, ca nu degeaba carasem fiecare din noi 8 kile in spinare.... Turistul se ambaleaza si se doteaza cu franghia care i se va dovedi utila.

Ne echipam de scandal...

...umflam barcuta, ne inghesuim claie peste gramada in ea cu bagaje cu tot, si ii dam drumul la vale.

Problema e ca stam cam prost cu sincronizarea la vaslit si in destul de scurt timp ne imbogatim cu o vanataie si o gaura intr-una din camerele barcii. Cum nu prea ne mai tinea pe amandoi, reumflam cealalta camera si ne impartim pe echipe (de cate unul). Una din noi mai coboara cativa km in jos pe rau sa isi faca pofta la vaslit, si celalalt din noi o ia inspre malul inalt, unde trebuia sa se gaseasca o poteca.

Turista era pe val deja, vaslea domol la vale. Nera era lina, apa era uda si placut racoroasa (mai ales in caldura amiezii care incepuse sa fie inabusitoare), stufarisul des - ce mai, un adevarat deliciu ! Apa era placut racoroasa, iar barcuta noastra mica si rotunda, care se invartea de mama focului la incercarea de a o carmi in doi, se lasa destul de usor strunita acum. Mintea cea de pe urma, ar fi trebuit sa vaslim pe rand, nu amandoi odata, fiecare cu vasla proprie, e imposibil de sincronizat !

Pe cealalta parte insa, nu era nimic roz. Poteca turistului se dovedea a fi putin mai sus si mai departe decat credea el. Asa ca urca omul ce urca, si la un moment dat da de un perete de stanca, poteca ia-o de unde nu-i. Inainte - stanca, in spate - rapa pe care nu mai poti sa cobori asa usor cum ai urcat, ce sa-i faci ? Legi franghia din dotare de un copac mai zdravan si rapelezi la vale, spre Nera. Aici - turistul se scarpina ganditor in crestetul capului - n-ai decat sa o iei mai departe pe rau.

Daca la inceput nu pare chiar atat de rau, cand dai de o portiune cu cataracte, in care apa creste pana la piept, apoi pana la gat, apoi ajungi cu un bustean in brate incercand sa nu te lasi tras de apa pe sub el, incepi sa te panichezi nitel. Dupa ce semnalele SOS s-au dovedit inutile, ca nu era nici dracu' pe traseu sa auda fluierele (probabil Dracu' era la lacul... lui), turistul se hotaraste sa iasa de sub buturuga cu pricina si sa continue drumul.

Intre timp, turista vaslea fericita in jos pe Nera. Pana cand a constientizat ca si bocancii jumatatii, si toata apa potabila a echipei erau tot in barca. Asa ca am abandonat cu parere de rau vasul in dreptul puntii lui Vogiun (vorba vine "abandonat", pentru ca a trebuit carata inapoi tot in spate, doar nu era sa las 5 kile de barca esuata in frumusete de chei). Am desumflat defuncta barca, si m-am pus pe asteptat. Trece cam jumatate de ora, si turistul nimic. Ce mama naibii, s-o fi intamplat ceva (daca as fi stiut !), ca n-am vaslit chiar asa mult pe Nera in jos... Ma hotarasc sa o iau inapoi pe poteca, cand Turistul se iteste dintre buruieni, in incaltarile de apa, destul de insetat si fara franghia cu care il lasasem.

Drumul inapoi a fost lung. Luuung. Mai ales pe picioare, carand pe umar barca - care nu se mai lasa impachetata nici cu rugaciuni la locul ei in rucsac. Ma incapatanam sa o car eu. Desi turistul s-a oferit cavalereste de cateva ori sa ma ajute, nu ar fi fost chiar fair-play, pentru ca a mea fusese ideea "stralucita" sa mergem pe picioare si sa ne intoarcem cu barca.

Pe la Cantonul Damian devoram ultimii biscuiti, si marsaluiam de zor spre podul Bei, in graba mare, cu o supa si un snitel in gand si suflet. Drumul intre podul Bei si Potoc este ingust - practic de o singura banda - si permanent cu serpentine. Asa ca am considerat de cuviinta sa dam preventiv cate un claxon la fiecare curba, chiar daca tulburam nitel linistea inserarii.

Am ajuns la marele fix pe la ora 20:30 langa Potoc, la o zona cu semnal, sa sunam gazda, si sa o rugam cat puteam noi de frumos sa mai stea putin dupa noi si sa ne pregateasca cina. Au fost foarte draguti si intelegatori cei de la Vechea Moara, si, mai ales, ne-au dat de mancare !!!

Acest "Inception" al bataturilor si zgarieturilor cu care ne-am imbogatit :) Degetul prezidential e neintentionat. Sper...

Cred ca nu am fost niciodata atat de obositi, si am reusit sa facem bataturi la bataturi. Dar a meritat din plin ! As face oricand asta din nou, poate cu mai multa atentie la vaslit sa dureze mai mult fisa de barca :) Apele Nerei sunt ideale la inceputul verii, pastreaza debitul mare de primavara, insa la temperaturi ceva mai placute - iar in barca sigur nu vei sta uscat, deci nu vei muri de cald.

Una peste alta, am tras cateva concluzii:

- Suntem mandri de noi, orasenii de canapea, ca in 12 ore am reusit sa facem drumul dus-intors pana la lac - plus balacitul in Nera - carand in spate o barca.
- nu ar fi stricat un spray contra insectelor, cu atat mai mult cu cat il aveam la cabana... mai ales pe drumul de intoarcere, la apus, ne cam trageam palme, si nu de frustrare, ci in speranta sa facem cateva victime prin roiurile de musculite si tantari fericite ca au ce enerva.
- Un sandwich cu salam (facut cu mare amabilitate de gazda pensiunii in loc de micul dejun inclus in cazare) care este scufundat intr-un lichid (Nera) se impregneaza intr-un mod dubios in rucsac. O sa fie interesant de folosit acest rucsac pe viitor, intr-o padure cu ursi.
- Oricat de dubios e planul pe care il ai, ia-ti masurile necesare de precautie - franghiile, vestele si castile s-au dovedit utile. DAR nu sta acasa in siguranta, pe canapea, nu ai nimic de castigat, riscurile controlate dau gust vietii :)
- Desi ne pregatisem sa mergem printr-o serparie, singurul sarpe pe care l-am vazut pe tot traseul era un pui de vipera, seara pe la ora 8, in mijlocul drumului, si nu ziua, la soare, pe stanci atunci cand ne asteptam si eram in pantaloni lungi. Turistul nu a fost foarte impresionat - anunta pe un ton plat "Sarpe. Nu pot sa il mananc. Nu pot sa il beau. Nu ma intereseaza."