Buna dimineata !

Dupa 3 ore de somn.... numai buna nu prea e, dar daca vrem sa ajungem azi pana pe varful Papusa, trebuie sa tragem putin de noi. Bonus, primim acest superb rasarit de soare pe autostrada Bucuresti-Pitesti.

Tinta noastra e cabana Voina, mai sus de Campulung, dupa Lacul Rausor. Desi octombrie cel auriu a trecut, ne mai bucura privirea niste culori intarziate de toamna.

Parcam la cabana Voina, de unde isi fac aparitia ca din neant 3 catei. De data asta eram pregatiti cu mancare de caini. Le administram micul dejun, si dupa ce mananca civilizat cateva imbucaturi, evident incepe o schelalaiala si o incaierare generala, pe care ne cam vedem siliti sa o incheiem aruncand cu apa dupa ei. Turistul reuseste sa isi faca si un dus in proces.

Dupa ce se scarmana bine, doi dintre scandalagii pornesc cu noi la drum. Ah ce bine...

Pe asta negru, daca era un personaj din Lord of the Rings, il chema Scandalf, ne baga numai in necazuri si atragea toti dulaii imensi de pe drum, dupa care se ascundea in spatele haitei nou adoptate (adica dupa picioarele noastre), si da-i si explica-le malacilor ca nu cunosti scandalagiul, de fapt nu e cu tine, in timp ce dulaii cu pricina isi fluturau teritoriali balele pe langa fundul si gambele tale.

Ne refacem zen-ul si feng-shui-ul pe drum. Vegetatia abia se dezmortea de sub stratul de bruma, iar soarele incepea sa ne incalzeasca putin.

Pentru o scurta perioada ne insoteste si un ciobanesc, calm, molcom, si mare.

Scandalf ne paraseste in scurt timp, si ramanem doar cu asta micu' dupa noi.

Dupa aproximativ o ora de mers pe drumul forestier care insotea raul Cuca, ajungem la cabana Cuca (Macaii).

Al naibii de greu la deal ! Ne inhamaseram la vreo 3-4 ore de urcat continuu, peste 1400 m diferenta de nivel, deci era de munca.

Cred ca e cel mai fotogenic catel pe care l-am vazut vreodata, cum atinteai obiectivul spre el, cum privea gales si fix la tine, si statea cat dura sedinta foto. Bonus, primeai si cate o privire lacramoasa, cu sprancenele ridicate si genele fluturand, urechile pe spate... "boticul umed care nu spune o poveste nu primeste de pomana", parea sa stie el treaba asta.

Expozitiunea - speranta sandwichului carat cu truda.

Intriga.

Deznodamantul.

Cum iesim din padure, ne intampina si un curent placut de aer, care se transforma treptat in vant in toata regula.

Eram nedormiti si obositi, ajunsesem la o medie zilnica de vreo 5 ore de somn in ultima saptamana, cu bomboana de pe coliva fiind puiul anemic de somn de 3 ore in noaptea de dinainte. Asa ca gafaiam agale la deal, turistul conducea plutonul, cainele zburda intre noi (mama lui... tractiune 4X4), si colac peste pupaza ma fac si cu porecla de "Calimente". Probabil parea ca trag sa lesin la fiecare respiratie.

Era inca soare la pranz, cald si placut, si pe masura ce urcam incepeam sa vedem din ce in ce mai multe minunatii in jur. Culmile domoale ale Iezerului iti aduc aminte putin de Ciucas, la fel de imbracat in vegetatie pana sus, desi cel mai inalt varf din masiv nu este chiar atat de modest, ajungand la peste 2400 m.

Un desert de iarba galbena, valurita de vant.

Parca traiam intr-o poveste de Stephen King.

"The man in black fled across the desert, and the gunslinger followed"

Turistul in negru ii dadea la deal si Calimente il urma.

La un moment dat dam de o stana parasita, din care ramasese un tarc culcat la pamant, un petic de iarba ceva mai verde decat restul pasunii palide (cum aveam sa vedem de mai sus), si o cocioaba inclinata ca turnul din Pisa. Sentimentul de singuratate era fascinant aici.

Catelul cersetor inveselea insa complet calatoria, nu ne-a lasat din vedere nici un moment, ba saltand plictisit prin iarba, ba luat din cand in cand de o pala de vant. Oricum, la nivelul solului, situatia era umpic mai buna decat mai sus, pe unde ne chinuiam noi. Cum imi echilibram pasul, vantul isi schimba directia si imi mai dadea cate un branci.

A zis cineva "biscuiti" ?

Cum se odihnea omul si isi infigea un alt sandwich pe sub cagula, apare ca din neant, fluturand din urechi inca un individ... La fel, de talie mica, si cel putin la fel de cersetor, ne-a curatat instant de un pachet de biscuiti. Si apoi de sandwich. Cred ca am apucat sa mancam din cele 6 sandwichuri si 4 pachete de biscuiti, cel mult 25%. Mda... sunt priceputi astia mici !

A baga pe sub nas capata noi conotatii.

Obidit, turistul stie deja cum se termina treaba.

Desi zici ca e un urs(uz) trezit cu forta din hibernare, turistul are o inima de aur :)

Incepem sa zarim din ce in ce mai multe plane, separate de ceata. Apare lacul Rausor pe langa care trecusem, (in dreapta), apoi si lacul Satic de pe valea Dambovitei (undeva in afara cadrului, in stanga).

Impresionanta este insa coroana taioasa de calcar a Craiului, cu Bucegii in fundal.

Spre Plaiul Foii se anunta o ploaie. Eram numai buni de transmis prognoza.

Nici la noi nu stateau lucrurile grozav, in afara vantului puternic incepusera sa se adune si norii.

Ne uitam cu speranta in zare, vedem un indicator, probabil am ajuns la varf !

Daaaar, nu. Cumva ne trezim pe marcajul banda rosie, desi porniseram pe banda albastra.

Varful Rosu - cel mai inalt din masiv (2469 m) - ramane pentru la vara...

Oricum, Papusa nu putea fi departe, desi de o perioada buna de urcat parea ca se ascunde "dupa dealul ala". Facem dreapta si continuam urcusul.

Daca tot se numeste asa, si are cam aceeasi inaltime cu surata lui din Retezat, avem parte si de o portie de piatra de Retezat, asternuta peste iarba chiar sub varf. Ca si cum cineva ar fi teleportat o bucata de Papusa aici. Si ar fi numit-o tot Papusa :)

"Hei, Păpuşe ! Singurică ?"

Asociatia "Om (si caine) pe munte".

Aveam senzatia ca ma aflam pe paleta unui pictor. Care a amestecat cu pensula nuantele de ocru si albastru, umpic de verde malachit, un strop de alb... Si in toate astea razbatea lupta soarelui cu norii, manunchiuri de raze se succedau rapid cu petice de umbra si fuioare de ceata. Nu am crezut ca un pustiu de iarba, zbuciumat de vant, si o mare de nori plumburii pot fi atat de spectaculoase !

Cateii isi gasesc cate un cuib in iarba, mai ferit de vant, si ne asteapta rabdatori sa ne facem damblalele si pozele pe varf. Mai-mai ca imi era teama sa nu ii parasuteze vantul direct in vale...

Imi iau suvenirul de pe varf, si arunc un ochi in spate la norii care incepeau sa se adune.

Iar am avut un noroc chior... La 10 minute dupa ce am ajuns pe varf au inceput sa se adune cu repeziciune norii, curgeau inspre noi cu o viteza ametitoare.
Era timpul sa decolam inapoi, era cale lunga in jos, la fel de lunga ca si la urcare, si mai aveam de furca si cu genunchii nostri care anunta pensionare anticipata, se pare.

Pe drumul care se zareste undeva in stanga imaginii isi fac aparitia niste ATV-uri. Incepusem sa bomban in sinea mea, ca nici aici nu ne lasa in pace mocofanii care vin sa isi ambaleze motoarele efectiv in varful muntelui. Imi inghit insa destul de repede cuvintele, cand imi dau seama ca sunt cei de la Salvamont Campulung care venisera sa mai monteze niste stalpi de semnalizare si sa refaca marcajele (bine spus, "when you assume, you make an ass of u and me"). Cu ocazia asta ni se atrage atentia ca daca vrem sa ajungem la Voina inapoi, mai bine o luam pe banda albastra, ca e mai scurt. Evident, cumva, urmariseram doar stalpii, fara sa ne mai uitam si la marcajul pe care il anuntau, si coboraseram pe banda rosie.

Multumim, Salvamont !

Reusim sa iesim din padure la crepuscul, si ultima ora de drum forestier o facem la lumina frontalelor. Lasasem in urma sus, vantul si frigul, un preambul al iernii care sta sa vina. Zilele urmatoare s-au asternut primii 20 cm de zapada pe munti.

Imi propusesem sa prind rasaritul pe dealurile din culoarul Rucar-Bran, insa cum dimineata la ora 6 era destul de mohorata, am mai atipit putin. Sar din pat pe la 7, si cum turistul nici nu voia sa auda de plimbari matinale dupa traseul de ieri, il las sa se reculeaga si ma duc spre Rucar.

Casa de pe dealul bantuit.

Ajung pana in apropiere de Fundata, si cum soarele se ridicase deja bine pe cer, decid sa ma intorc, imi astamparasem pofta de lumina matinala, si venea tare din urma pofta de micul dejun :)

Culeg si turistul si ne indreptam spre satul Pestera, de unde pornim in plimbare spre Saua Joaca.

Saua Joaca, la aproape aceeasi altitudine ca Poiana Zanoaga. De aici pleaca traseul spre La Table, refugiul Grind si Piscul Baciului, pe partea estica, mai domoala a Craiului.

Prindem la intoarcere si un apus parca pictat, pe dealurile din Fundata.

Luni aruncam o ultima privire spre livada gazdei, si plecam inapoi spre oras, plini de remuscari (legate de atata turta dulce, bere, croissante cu ciocolata, si alte asemenea catastrofe), cu gandul sa ne spalam pacatele la niste ore de sport.