Dupa 40 km de drum forestier pe cursul Vaii Doamnei pana in apropiere de Stana lui Burnei, eram destul de zdruncinati, la propriu. Ceea ce nu a priit, mai ales celor din noi care mancasera ceva gresit cu o zi inainte, si care acum erau cam verzi de greata... matinala, ca deh, era devreme.

Cativa companioni ai ciobanilor de la Stana se delectau cu primele raze de soare din acea zi.

Valea Rea ofera o priveliste de vis... o cascada undeva departe, mult verde si stancarie, plus un cer superb.

De data asta a condus plutonul turistul, turista fiind ocupata sa isi tarasca picioarele unul dupa altul.

Un alt paraias cristalin care se scurgea pe versantul stang al vaii.

Incepem urcusul spre platou...

Auriu, verde, si albastru, o panoplie de culori !

Mostra de panta din urcusul initial de cca 650 m diferenta de nivel. Brazii au reusit totusi sa gaseasca normala la suprafata :)

Destul de solicitant oricum, cu atat mai mult cu cat nu esti alimentabil sau hidratabil. Folosind ca munitie un covrig, o napolitana, si un litru de apa, a fost cred cel mai greu urcus din viata mea. Credeam ca renunt dupa primii pasi in sus pe panta. Noroc cu drumul ala forestier... ca in mod cert, nu mai era nimeni dispus sa repete cei 80 km (40 dus si 40 intors), deci era acum ori niciodata... hai inca un pas... inca un pas... Uite cum, intr-un mod neasteptat, ne ajuta "infrastructura" (prin lipsa ei) sa ajungem acolo unde ne dorim !

Treptat lasam valea in urma, si ne uitam curiosi inspre platoul care ne astepta.

Ta-daaa!

In sfarsit vedem si incotro ne indreptam. Moldoveanu, si in dreapta, companionul sau - Vistea Mare.

Peisajul e superb ! De la atatea endorfine trece si mama greturilor !

Delta dintre munti, un paraias care serpuia agale pe platou, facand numeroase ramificatii, coturi si meandre, pentru ca apoi sa se prabuseasca in gol 600 m pana jos in vale.

Nestiind exact unde se termina apa si muschiul si incepe muntele, te mai murai ocazional la picioare.

Facem o binemeritata pauza, sa ne bucuram de ceea ce am urcat deja, si de platoul linistit care ne tinea ca intr-un caus. Era inca devreme, cu toate ca urcusul initial a durat cam 2,5 ore, cu tot cu pauzele lungi si dese.

Mai aruncam o privire in spate...

... si ne mobilizam spre urmatoarea treapta.

Iezerul Triunghiular, la piciorul Moldoveanului.

Norii razbat prin Portita Vistei, deocamdata pufosi si inofensivi.

Ne intalnim cu traseul de creasta Balea - Podragu - Fereastra Mare a Sambetei, si cu coborarea spre Victoria. Aici se aglomereaza treaba. Chiar ne miram insa ca in principal, sunt oameni civilizati si zambitori, si ca nu am vazut prea mult gunoi pe traseu. Probabil ca nu este chiar un loc usor de atins, iar cei care ajung aici iubesc muntele suficient ca sa il si respecte.

De pe Vistea incepe sentimentul de care am devenit dependenti de ceva vreme... Sentimentul ca poti respira in voie, si ca esti undeva printre nori, usor ca o pasare.

Marea vatoasa de sub noi se abtine deocamdata sa treaca muntii.

Puncticelul din imagine nu e un artefact... e o pasare amatoare de sporturi extreme care tocmai isi stransese aripioarele, si se bucura cazand ca o ghiulea in curentii vaii.

Probabil se simtea... cam asa :)

Incepem si portiunea mai abrupta care necesita ocazional si tractiune 4x4 - urcarea din Portita Vistei pe Vistea Mare, inca aproximativ 300 m.

Iezerul Triunghiular ramane in urma, sclipind vesel pe sub norii care isi dadeau deja ghes catre vale.

Strecuram din cand in cand cate o privire de partea cealalta a muntilor, printre norii care incep sa acopere valea.

Si pe Vistea Mare, imediat langa stalpul care anunta varful, cine ne intampina ? De fapt, zace lenes si trage un pui de somn, nici macar nu se sinchiseste sa isi mute mustatile cand e fotografiat.

Cu asa priveliste... viata, dom'le !

Traseul trece printr-o portiune mai accidentata, numita Spintecatura Moldoveanului. Multi prefera sa isi lase in urma rucsaci sau alte echipamente.

Moldoveanu si Vistea Mare au gasit de cuviinta sa faca opinie separata fata de restul muntilor impreuna cu care s-au format. Asa ca orientarea lor este nord-sud, exact perpendiculara pe axa masivului Fagaras...

...iar privelistea este ametitoare !

Serios ?! 15 ore ?! Bine ca nu au scris si "Bucuresti - 3 saptamani".

Desi pe drum nu am intalnit foarte multi turisti venind dinspre Valea Rea, destul de multi au venit prin portita Vistei, fie din Sambata/Victoria, fie de pe traseul de creasta de la Podragu. Asa ca ne-am inscris si noi la coada, si am reusit o poza impreuna :)

Norii incepeau sa se prelinga prin Portita, asa ca am decis ca era timpul sa ne luam talpasita.

Aruncam o ultima privire spre varf, si incepem sa coboram.

In principiu, directia era "in jos", nu se stie exact incotro si pe unde, pentru ca tocmai facuseram cunostinta cu norii din Portita si vizibilitatea era destul de redusa.

Iezerul triunghiular a inlocuit oglinda de un albastru perfect cu un cer spectaculos, dar nitel amenintator.

Insa cum scapasem de furtuna pe varf, deci nu riscam sa fim flambati de vreun traznet, ne-am facut timp sa mai zabovim langa o floare de omag, pe malul lacului...

... si de cateva insulite din "delta" platoului.

Dupa ce ne-am apropiat mai mult de ele, am realizat ca "floricelele" albe nu erau floricele, ci niste pufosenii :)

De data asta incepem insa sa ne grabim, ne asteapta o coborare nu chiar usoara, ploaia ne gonea cu tunete din urma...

A durat parca o vesnicie coborarea, totul era ud si alunecos in valea care dimineata era inundata de soare. Ne felicitam reciproc pentru investitia in bocancii destepti (cu talpa aderenta si picioare uscate), si in banalele mantale de ploaie, si ne indreptam innoroiati pana la gat spre masina.

In drumul inapoi, taietorii de lemne din parcul national se grabeau sa isi incarce prada, si nu au fost tocmai fericiti sa fie fotografiati asupra faptului... Ceva imi spune ca in "parcul national" in al carui areal eram, dealurile nu trebuiau sa aibe aceste rani...

Dimineata vine fara niciun ecou al furtunii de dupa-amiaza trecuta, doar cu mirosul de camp reavan si iarba proaspata. Ne luam la revedere de la Valea Doamnei si de la munte, care abia asteapta sa ne primeasca si anul viitor :)