Desi turistul era racit cobza, face bietul de el un efort de vointa sa ne tinem de planurile de a vedea iarna asta Piatra Craiului. Intentionam sa facem Piatra Mica, insa dupa ce cu o zi inainte ne intorsesem din drumul spre Clabucetul Taurului, am vazut ca nu e rost de stat pe afara bolnav.

Revedem cu drag Valea Barsei si drumul pe care anul trecut fusesem la Plaiul Foii si mai departe spre Zaplaz.

Plus ca din Taverna Pietrei Craiului privelistea nu se anunta atat de rea... Incepuse sa ninga de zor, inauntru era cald si placut, era buna si o zi de relaxare departe de oras.

A doua zi ne trezim cu o ninsoare ca in povesti, de un alb imaculat ce acoperise culorile mai degraba tomnatice.

Ne tot intrebam cine a molfait punga cu un rest de friptura lasata afara pe pervaz. Ne gandeam ca a fost cel mai probabil motanul lipicios cu care facusem cunostinta cu o zi inainte.

Misterul carnivorului feroce se elucideaza in scurt timp.

Sa-ti fie de bine, pitigoi !

Intamplarea facea ca Gameloft-ul se ducea si el la cabana Curmatura weekendul asta. Jumatatea insista sa ma duc cu ei.

Am pus la treaba fierbatorul, ceaiul si lamaile, am lasat turistul la caldura, si am plecat vinovata spre intalnirea cu restul grupului la Fantana lui Botorog.

Padurea e imbracata in straie de sarbatoare.

Un copac prabusit a oferit zapezii pretextul perfect pentru o dantelarie superba.

Ajungem in Poiana Zanoaga, acum o mare de un alb laptos.

Spre mijlocul poienii se lasase o ceata deasa. Din loc in loc mai zarim stalpi cu marcaj.

Trece pe langa noi, pufaind ca o locomotiva si facand poteca, un salvamontist, care se indrepta spre refugiul Salvamont din apropiere.

Noi mai ramanem in urma... nu ca nu am fi putut tine pasul cu el, nuuu ! Ci... asa... sa mai pozam nitel ceata....

Varful Piatra Mica ramane pentru alta data, din pacate... grupul era deja cu gandul si stomacul la ciorba si placinta de la cabana.

Lasam in dreapta Piatra Mica, si continuam drumul spre Curmatura.

Crengutele erau parca trasate cu creionul - umpic la betie ce-i drept - dar vederea era surprinsa de multitudinea de ramuri paralele, toate ninse in mod egal, de parca cineva asternuse pe ele din penel zapada.

Iesim din nou la lumina, si ceata ne lasa sa vedem o vale frumoasa...

Am ajuns la cabana ! Se intrevede stanca numita Locomotiva - motivul e destul de evident.

In poiana cabanei, in timpul verii, e plin de corturi. De aici pleaca o multitudine de trasee pe versantul estic al Craiului... ii pun gand rau deja turistului pentru la vara, au ramas restante cel putin Piatra Mica, Crapatura si Varful Turnu.

Evident, ca la orice cabana care se respecta, te intampina doi uriasi sociabilli, plini de bale, insotiti de un "frate" mai mic care compenseaza prin atitudine.

Daca exista "selfie", trebuie sa existe si "molfie", il caracterizeaza perfect pe batranul Saint-Bernard - cu o figura usor plictisita, si un zambet bland si stirb. Nu vreau sa ma gandesc ce sau pe cine sau cati ursi a mancat dansul la viata lui.

Jawohl, Herr General ! Companionul putin mai tanar al Saint-Bernard-ului, insa cu tot atata prestanta.

Inauntrul cabanei, ca orice matza care se respecta, cu o farfurie de parizer si o cescuta cu lapte in fata. Am facut rapid o poza si am crutat aparatul, care incepuse deja sa se umple de condens.

Dupa ce se satura oamenii de ciorba, placinta cu branza sau mere, tuica fiarta sau bere, ne hotaram sa coboram prin Prapastiile Zarnestilor inapoi la Fantana lui Botorog.

Zapada in poiana e superba. Abia facuse poteca un montaniard care aterizase la cabana cu 10 minute inainte sa iesim noi, asa ca a fost o placere balaceala.

Pe sub stratul de zapada curgea un fir de apa, se auzea tainic atunci cand nu era acoperit de scartaitul talpilor in zapada. Uneori se si simtea la picioare daca nu erai atent si te inmuiai in albia lui.

Se ridica putin ceata, lasand sa se intrevada cateva raze de soare. Reusesc sa fac cateva poze, desi ne grabeam sa ajungem inapoi la Fantana pe lumina, ceilalti aveau de parcurs si drumul inapoi in Bucuresti.

Deja se vad peretii de stanca ai Prapastiilor Zarnestiului. Inca 45 minute de mers prin defileu si am ajuns la Fantana, si inapoi la turistul care plutea, bietul de el, intr-o mare de batiste folosite.

Duminica vedem si noi in sfarsit unde am stat :) Avem parte de soare si culoare.

Craiul cu coroana sa de nori, e pudrat superb cu zapada care cazuse vineri noapte.

Unul din cainii zapauci ai pensiunii, de care ma temeam ca va repeta povestea de la Plaiul Foii din vara trecuta (ma intorsesem trasa de par, molfaita si fara poze, plina de bale si noroi, din cauza unui dulau mare si hipersociabil). Cu dansul se pare ca am reusit sa ma inteleg, in cele din urma, desi m-a urmarit atent la fiecare pas.

Ta-na-na-naaaaa !

Una din cele doua pisici ale pensiunii, Zgatia, spaima focusului !

Uite de asta iubim pisicile...

... si de asta ! Pentru ca labute !

A mai stat totusi si locului... in calupuri de cate 1/1250 secunde, cat sa ii prind cate o poza. Era tare fericita ca e bagata in seama si smotocita.

La fel de fluid era si motanul Falcone, principalul suspect in cazul "Friptura". E cam singurul cadru in care apare fara blur de miscare :)

Lasam in urma Paraul Rece...

... si ne indreptam spre casa unde incerc sa imi spal pacatele fata de turist cu o tarta cu ciocolata si coacaze negre. Pare ca a functionat, doua saptamani mai tarziu era din nou tartorul muntilor, in Bucegi...