Care mai de care mai intepeniti, dupa 2 luni de stat in casa, scoatem si noi capul usor-usor din gaoace.

Alegem ceva usor si fezabil pentru "incalzire". Anul asta zapada nu a fost chiar abundenta, s-a incalzit brusc si definitiv in martie - cand de obicei avea loc pe munti o iarna scurta si hotarata.
Asa ca ne bucuram de fiecare aroma de pamant reavan, de frunzele roscate care aduc ceva culoare pajistilor galbui, de cetina mai veche si mai noua asternuta sub picioare, si de verdele crud al muschiului moale.

Gradinita de molizi tineri.

Abruptul familiar al Pietrei Craiului, cu meterezele lui de calcar te imbie la hoinareala. Ziua inca-i mai slaba decat noaptea si lumina inca pastreaza oranjul cald al zilelor scurte de iarna.

Felinarele mov ne insenineaza ziua. Si nu sunt singure... se iau de mana cu palcuri mari de ghiocei, rasariti "strategic" pe pajistea ruginie, in locurile in care la fel de strategic s-au nimerit gramezi de balegar. Nimic nu se pierde, totul se transforma.

Istoria unui copac scrisa intre alburn si inima.

Pasi inspre lumina si aer.

Dupa o urcare mai anosta prin padure, ne intalnim in sfarsit cu stanca. Traseul se joaca frumos printre mici saritori. Suntem cuminti si avem castile si pioletii la noi, nu stiam exact peste ce dam sus. Insa suntem prea lenesi sa caram coltarii, am considerat "gherutele" de ajuns pentru acest moment.

Stanca e din fericire uscata, in majoritate. Calcarul batut de vant redevine repede prietenos la urcare, si aderent.

Culmile molcome ale Iezerului, "santinela" Fagarasilor sunt si ele inca incoronate cu alb.

Lumea gigantilor nestramutati de piatra.

Dintr-un cuib de vultur, se deschide haul sub picioare, si brazii se intind spre tine ca si cum te-ar cuprinde intr-o imbratisare nesfarsita.

O momaie lesinata marcheaza iesirea din Braul Rosu.

Greu la deal, dupa luni intregi de santier.

Limbile de zapada devin din ce in ce mai multe, si stanca din ce in ce mai umeda. Nu-i problema insa, gherutele isi fac treaba cu brio.

Siii am ajuns sus. Stalpul marcheaza despartirea de groho-noroiul din Valea Urzicii, si intalnirea cu creasta mult-dorita.

Spinare de Balaur itindu-se dintre ceturi si nori plumburii.

Chemarea Vidului.

Nu inca :)

Jocul de lumini e absolut superb. Lumina calda si joasa se strecoara din cand in cand prin nori si revarsa har asupra dealurilor, muntilor... si o simti cum iti goleste mintea si te vindeca de griji si stresuri.

Pentru ca ziua era inca tanara (si Turistul morocanos) am facut un ocol pe la Cerdacul Stanciului. Ca sa nu devina Turistul si mai morocanos, nu am mai cautat cai de acces pe bolovan, doar m-am multumit sa pozez papanasul de piatra.