Reusim cu greu sa iesim si noi din Bucuresti. Am inceput de pe la ora 10, am reusit pe la 13, tot misunand de la Ana la Caiafa (de la Adi la Raluca) dupa carte verde, pijamale, bani si alte chestii din astea vitale de care uitasem cand am plecat de acasa.

Iarasi suntem pregatiti de apocalipsa, am plecat, in premiera, cu tigai si oale de gatit la noi (vom gati in deplasare), cu dulciuri pentru un regiment pe timp de o luna, si cu niste bagaje inchise cu genunchiul, de parca ne mutam de tot.

Cand am ajuns, am avut placuta surpriza ca am primit exact ceea ce platisem.

Viluta e draguta, curata, cu o peluza mare in fata, suspendata undeva deasupra unui golfulet. Este aproape liniste. Bonusul sunt vecinii de cladire, care te fac sa te simti in Serengeti in mijlocul unei turme de antilope Gnu cand cotropesc scarile, fie zi, fie noapte.
Golfuletul din fata vilei adaposteste si o mica plaja privata, pietroasa, dar frumoasa si retrasa.

Apa e limpede, si pretutindeni - locuita. Pestisori, mormoloci, meduze mai mici sau mai mari, crabi, scoici de toate felurile ancorate de bolovanii "imblaniti" cu alge, peste tot iti aduci aminte cata viata e in ape.

In largul golfuletului se afla o ferma de stridii. Ceea ce ar explica activitatea intensa a vecinilor de plaja de a culege si curata cate ceva din apa toaaata ziulica. Noi citeam... ei curatau cate o scoica cu briceagul. Asa ca am hotarat ca in zilele urmatoare sa ne mutam cartierul general la o plaja mai mare, cu zgomot mai uniform si mai usor de ignorat decat un racait care te zgarie permanent pe circumvolutiuni.

Pe inserat se adunau la luciul apei randunele... si era din nou liniste.

Sozopol a purtat diverse nume. Antheia a fost numele orasului fondat de greci in secolul 7 BC, apoi Apollonia Pontica, inchinat zeului Apollo, a carui statuie uriasa de bronz a gazduit-o.

Originile asezarii se afla insa si mai departe in timp, in Epoca Bronzului, gasindu-se in siturile arheologice ale orasului ancore vechi din mileniile I si II BC, moment in care functiona deja ca port.

Dupa anul 72 BC, orasul a trecut sub stapanire romana. A fost construit un far pe insula Sf Ivan. Statuia lui Apollo a fost transportata la Capitoliul Romei.

A trecut apoi pe rand, sub dominatie bizantina, otomana, si bulgara. Insula Sf Ivan a fost loc de refugiu al piratilor cosaci in secolul 17. In incercarea de a preveni prezenta lor, otomanii au distrus majoritatea cladirilor de pe insula.

Ulterior in cadrul razboaielor ruso-turce, insula a servit drept spital de campanie pentru trupele ruse, decimate de holera.

In prezent, insula este sit arheologic finantat de.... norvegieni.

Despre "Orasul Sfant" circula si legende mai putin... sfinte, precum "Vampirii" din Sozopol. Au fost gasite schelete tintuite de pamant cu tarusi metalici, pentru a nu se intoarce din viata de apoi, practica destul de uzuala in Bulgaria.

Apoi au descoperit probabil usturoiul, si au inceput sa dezvolte o industrie infloritoare bazata pe fierul economisit din tarusi :)

Doi bastinasi ai orasului.

O veche basilica, cu acoperis de tigla, coboara sub nivelul stradutei inguste.

Cum in "Casa Domnului" intrarea nu era gratis, ne-am multumit cu ce am intrezarit din afara unui geam.

In orasul vechi predomina casele tipice medievale bulgare, cu etajul construit din lemn, pe o platforma care iese din gabaritul bazei, fiind astfel mai protejate la abordarea de catre oaspeti nepoftiti.

Per total, oraselul pontic este un amestec de vechi fermecator cu nou aglomerat si zgomotos - in portile caselor sta mai mereu cate cineva, in spiritul balcanic cu care suntem prea familiari. Stradutele care coboara spre mare sunt intesate de tarabe specifice litoralului.

Inapoi la febletea noastra din aceste momente - marea, astazi putin mai agitata decat in zilele precedente.

Tot frumoasa este !

Doar din mare a plecat viata terestra, nu ?

In timp ce noi leneveam la soare, fiecare cu cate o carte, altii munceau de zor.

Cateva din comorile marii aduse la tarm de valuri.

Ne mai bucuram de o inserare linistita, si ne punem pe pregatit/mancat cina, si purcelit la un film. Facem chiar si clatite, dar in mod clar, acasa e acel loc in care ies bine clatitele... si nu a fost asta.

"Data viitoare cand imi vine ideea sa fac clatite in deplasare, da-mi doua dupa ceafa!" ii transmit turistului, dupa multi nervi si 4 clatite chinuite, dezlipite cu spaclul de pe tigaie si de pe vila in general.

This is how we roll !

Traditionalul selfie fata-de-rata...

... si unul mai decent,...

...si cum suntem noi de fapt.

Imi sta parul ciudat ?

Interesant este ca desi erau multe alge, apa era curata. Te insotea pretutindeni constiinta faptului ca marea e locuita, si ca esti un oaspete acolo... M-am asezat pe un bolovan invelit in alge, moale ca o oaie mitoasa, si ulterior mi-am dat seama ca pe sub alge, stanca e locuita. E ciudat sa te asezi pe casa si copiii unor biete scoici nebanuitoare, asa ca oricat de imbietor era covorul pufos de alge, nu l-am mai folosit :)

Cand impachetam de plecare, am gasit-o si pe colega clandestina de apartament, pe care incercasem sa o dau afara fara succes in urma cu doua zile. Mi s-a facut mila de ea, probabil o lovisem in incercarea de a o evacua... M-am simtit datoare sa ii ofer un suc de portocale, din care a baut mititica cu mare pofta. Am putut sa o mut pe balcon, si am constatat multumita ca si-a luat curand zborul, dupa ce si-a recuperat rezervele de zahar.

Gata si vacanta asta... Prea scurta, ca de obicei. Dar nu-i nimic, ne gandim deja la urmatoarea. Poate niste munti ceva, dupa nitica munca de convingere si mituirea con-turistului cu niste muffins cu ciocolata...