La 14 km de Gilau, pe cursul Somesului Cald se afla lacul de acumulare Tarnita. De pe Piatra lui Lucaci poti vedea lacul in toata splendoarea lui... chiar daca e o zi mohorata de octombrie, in care vremea ne joaca feste si ne trage obloanele la planurile mai ambitioase de ferrate sau trasee lungi.

Vizavi de casuta Salvamontului, langa baraj, pe un perete de stanca se gasesc cateva butaforii de ferrate si trasee de catarare. Dedesubt e si casuta dansului, care ne-a ales drept colegi de dupa-amiaza, stiind ca urma sa primeasca rasfat cu carul si cel mai probabil cina. Trecem pe langa o gasca de posedati mici si virulenti, care mai de care cu gura mare, care aproape l-au speriat pe gigantul nostru bland si intram in padure.

Doua frunze, pentru doi parteneri de drum.

Lacul e destul de curat, doar pe ici pe colo pluteste cate o urma a bipedului majoritar de pe planeta. Locul nu e atat de frecventat in perioada asta a anului incat sa conteze.

Miroase a pamant umed, a ciuperci si muschi - un paletar de toamna cu cer plumburiu inchis... si totusi plin de culoare.

Desi pare o zi mohorata, in suflet e lumina. Ca am iesit din cochilie, ca suntem impreuna, ca ne bucuram de aer, de ploaie, de toamna si aromele ei. Plus blanosul asta lipicios care nu se mai satura de rasfat si te colinda cu cate o labuta peste picioare sa il rasfeti cand te mai opresti.

Potecuta ingusta si pe alocuri alunecoasa urmeaza meandrele conturului de lac. Padurea din jur e de fag, si din loc in loc o coloreaza cate un stejar sau artar. Frunzele stejarului sunt pline de tanin si nu le veti vedea niciodata rosii - ci direct maronii. Artarii insa sunt o simfonie de galben, cand clorofila incepe sa le paraseasca frunzele si sa fie inlocuita de xantofilina si antocianine.

Din loc in loc il mai pierdem pe blanos spre un valcel inundat de frunze, pe unde adulmeca probabil cate o urma apetisanta.

O ciupercuta "intoarsa pe dos" si suratele ei.

Potecuta e uneori al naibii de abrupta. ne tot miram uitandu-ne la traseul din "Muntii Nostri de ce tot scrie "pericol de alunecare" intr-o gramada de puncte de pe harta. Nu-i cine stie ce pericol sa-ti rupi gatul, copacii ti-ar atenua caderea, insa nu ar fi neaparat o placere o baie in lac - nu in momentul asta al anului.

Si cand ajungi in sfarsit sus, dupa urcusul de cateva sute de metri, se deschid zarile in primul punct de belvedere al traseului. A fost o vara lunga, copacii abia imbraca hainutele de toamna, insa verdele s-a incalzit deja cu ruginiu, si contrasteaza minunat cu vinetiul norilor infuriati.

Putin mai jos de punctul de belvedere se afla o faleza stancoasa erodata, de toata frumusetea. Pe mici terase se afla cocotati stejari pitici care imi aduc aminte de cei de pe tarmul Bulgariei.

O potecuta si un inscris pe un copac te indreapta in aproximativ 200 m spre celalalt punct de belvedere, pe partea cealalta a lacului. Si aici te insotesc marcajele rosii vesele de pe stanci.

Terminam de savurat peisajul si pranzul frugal, impartit echitabil intre toti participantii (cainele 75%, noi restul). Ploaia trage obloanele cenusii peste culorile zilei si ne da semnalul de plecare inapoi. Asa ca ne inmbrobodim si ii dam inapoi la adapostul padurii, unde picaturile ne ating rareori. Abia cand ajungem inapoi la baraj se porneste de-a binelea. Nu prea ne-a zambit soarele azi, dar cu toate astea e o zi castigata :)