Pe Transalpina, la primul punct de panorama, in dreptul culmii Cerbul.

Ce frumos ne flutura bretonul in lumina diminetii !

Trebuie sa avem totusi o discutie despre igiena personala. Dar tot e simpatica iapa, si al naibii de sociabila. Si, fir-ar sa fie, iarasi am plecat fara mere la drum.

Transalpina serpuieste molcom printre munti, in zona Pasului Urdele (2145m altitudine), unde am oprit si am intrat pe traseu.

Desi era abia 9 dimineata, deja soarele era puternic. Ne-am dat seama mai tarzi cat de puternic...

Cald, dom'le, cald la deal...

Drumul spre varful Iezer, primul munte din traseu.

O stanca pe care vreau sa ma mut in viitorul apropiat. Are un grad de populare confortabil :)

Ne indreptam spre Saua Mohorului, pe sub varful omonim.

... si urmam cuminti marcajul...

... pana la bifurcatia spre Hornul Lacurilor. Dunga rosie continua spre Lacul Zanoaga Mare si se intoarce la Calcescu pe langa Lacul Pasari pe Coasta Pasarii, un drum ceva mai lung, de cca 5 ore in loc de 3.

Privelistea iti taie rasuflarea, niste ochiuri de cer suspendate intre munti.

De aici mai avem putin pana la minunatiile de jos... Putin dar abrupt, ne stau in cale morenele ghetarului care a modelat caldarea, si care a format grohotisul din imagine.

Intre Lacul Vidal si Calcescu, un paraias aduna apele pluviale si torentii de pe versantii apropiati. Apa e cristalina, si acopera cotofenele care coboara pe povarnis de ceva vreme. White noise FTW

Apa cristalina a lacului... sper ca nu am perturbat vreun echilibru ecologic, dar mi-am bagat picioarele in lac... si a fost bineeee !

Pastravi micuti, in "cresa" dintre pietricelele de pe mal. Erau destul de curiosi, au venit imediat sa investigheze intrusul din lac.

Padurice de jnepeni care marginesc la nord-est culmea pe care se afla agatat lacul. Si... conuuuuuri, mici si simpatice, numai bune de vopsit si umplut de sclipici pentru Craciunul care vine.

Se spune ca Lotrul izvoraste in acest lac. Inspre nord, unde muntele coboara lin, prin jnepenis, terenul devine moale si te scufunzi in stratele de muschi. Probabil ca asa s-ar simti nisipurile miscatoare, nu am stat prea mult sa investighez fenomenul, si am presupus ca stateam deasupra unei mlastini acoperite de un strat gros de vegetatie. Ulterior am aflat ca era vorba de o turbarie.

Nu ma asteptam sa vad libelule la 1900 m altitudine. Si atat de frumoase si mari. Se alergau perechi pe oglinda apei...

Incepem urcusul inapoi. Soarele ardea destul de tare, era deja trecut de pranz, si noi ne prajeam de zor, ignoranti, cu crema de plaja si sepcile in rucsaci.

In total, traseul a durat cam 2h30 la dus si cam 2 ore la intors, plus cel putin o ora de leneveala si investigat lacul. Estimarea de pe indicator s-a dovedit relativ corecta. Problema reala a fost coborarea inapoi, ultimii doi munti au fost cam chinuitori pentru genunchii nostri care si-au depus deja actele pentru pensionare, se pare.

Ciobani cu tractiune integrala, 1CP.

Cum sa iti tatuezi sosete semipermanente - tutorial simplu in 3 lectii.

1. Pleaca pe munte neuns cu untura de soare.

2. Refuza sa folosesti untura de soare chiar daca o duci la tine in rucsac tot drumul, la gandul ca "laaasa, e racoare, nu arde chiar atat de rau"

2'. Bonus, primesti si o mahmureala crunta instant, daca combini insolatia cu o bere bauta cu pofta

3. Tavaleste-te noaptea de pe o parte pe alta, pentru ca esti prajit ca un rac si acum toate unturile si potiunile din lume nu te mai salveaza.

Dupa caz se pot obtine prin acelasi procedeu pantaloni scurti, jambiere, bretele, si desigur, nasuri rosii care stralucesc in intuneric.

Cina pe pajistea din fata pensiunii. Gratarul de unica folosinta pare cea mai tare inventie a secolului, pana scapi pe jos o parte din fripturi. Macar am facut extrem fericit un caine.

Asfintitul de la balconul pensiunii. Din fericire am nimerit o pensiune izolata, dar din nefericire era populata de noi si niste petrecareti, carora le-am scos din priza muzica. S-au mutat apoi afara pana i-a dispersat furtuna.

A doua zi, inapoi pe Transalpina, de aceasta data coborand spre Obarsia Lotrului.

Padurile de brazi incep sa ia locul stancilor si pajistilor, pe masura ce coboram.

Primul intalnit este Lacul Vidra, lac de baraj artificial pe raul Lotru.

Mai inspre Nord se intinde lacul Oasa, iar mai sus se intind a ploaie norii...

A inceput si ploaia, care ne-a racorit considerabil.

La inceput ne incapatanam sa stam sub o umbrela, insa dupa un timp ne-am imbratisat destinul montaniard si cu sepcile pe cap, dum-dum-dum, am luat-o inspre masina, unde evident am ajuns fleasca...

... ceva mai curati totusi decat respectivii, dar nu cu mult.

Aerul si lumina de dupa ploaie au un farmec aparte.

Ei, asta e primul ulcior in care mi-as dori sa locuiesc ! O bucatica de poveste in Horezu, undeva pe marginea drumului.