Vineri, 13. Ploaie torentiala... Masina Turistului ar fi trebuit sa fie in service. Asa ca toate auspiciile rele pentru o calatorie spre Cluuuj dupa un nou bucket sunt implinite.
Trezirea la 3 dimineata, dupa doar 3 ore de somn, nu e ceea ce iti doresti inainte de 7 ore de condus. Dar ce sa-i faci, decizia de impuls a fost luata, azi speram ca odata ajunsi in Cluj, sa inspectam masina cu bunghiul propriu, apoi sa o ducem la un service, pentru un bunghi mai avizat, apoi la fisc.. si apoi sa speram ca fara peripetii, doua zile mai tarziu, inapoi acasa langa surata ei mai batrana.

Si daca tot aveam la dispozitie 2 zile, am zis sa nu irosim cei 400 km (X2) de condus si sa vedem si o mica bucatica din Muntii Trascaului.

Pe drum aproape am uitat putin de stresul care ne-a insotit tot drumul... pentru ca am plecat atat de devreme, si pe ploaie aproape torentiala pe alocuri, ceturi dese se ridicau de pe camp, si alternau zone plumburii, funebre, innorate, cu zone in care zorile stateau sa apara. Nu e chiar comod sa te scoli cu noaptea-n cap... insa uneori merita.

Valea Oltului, asa cum nu am vazut-o niciodata pana acum. Ma obisnuisem sa privesc privelistea asupra masivului Cozia drept ceva destul de monden, insa de data asta m-a facut sa imi fie dor de luat muntele la picioare. Ploile abundente din ultima vreme au acoperit totul de o vegetatie luxurianta, si nu vazusem niciodata Oltul atat de inalt. Parca totul spunea "lasati naibii prostiile si hai la plimbare".

Dupa o zi infernala de alergaturi, indoieli, hotarari, nehotarari, si - posibil - decizii proaste, ajungem si la pensiunea la care ne-am oprit in Turda. Oamenii, intr-adevar de nota 10, dar surpriza de a sta de fapt cu gazda in casa (chestie total nementionata pe turistinfo.ro)... al naibii de neplacuta !

Trebuia sa gasim ceva de facut astfel incat sa petrecem cat mai putin timp in casa, asa ca am gasit in apropiere un camp, in vecinatatea castrului roman. Potaissa a gazduit o perioada de peste 100 de ani Legiunea a V-a Macedonica. Creata in Macedonia (doooh!) in anul 43 e.n.,a participat la batalia de la Actium, a fost folosita la combaterea revoltelor evreilor din Galileea si Iudeea, a fost apoi mutata in Dacia pentru protejarea frontierei de nord a Imperiului in timpul razboaielor daco-romane.
Citim constiinciosi o tabla descriptiva, vedem un morman de pamant, nu suntem prea impresionati, si mergem mai departe la plimbarea de seara.

Desigur, pe unii nu ii intereseaza prea mult aceste aspecte. Se joaca de-a popicele pe un acoperis, care ar fi destul de mare sa ii gazduiasca pe toti daca nu s-ar impinge pe rand la vale :)

Aici in sfarsit putem lua prima gura de aer din ziua cu pricina... Spatiu deschis departe de camarute claustrofobice si lipsite de intimitate, mirosul placut de iarba, flori de camp si pamant umed, greieri, insecte, ... un nene cu o secera ?! Ne facem ca nu vedem cultura lui secreta de marijuana, trecem mai departe fluierand.

Ne salutam cu un domn in varsta, iesit la plimbarea de seara cu doua mitoase si doi caini. Oile carau cu greu stratul gros de lana, cu emfaza unor cucoane care isi afiseaza blana de nutrie undeva pe un trotuar de "bulivar". M-a surprins placut blandetea cu care omul isi trata animalele... se bucura de ele si de tabietul lui de seara, de momentul de pace, izolare, si libertate.

A doua zi aveam planificata o mica balaureala pe la Rimetea si Piatra Secuiului.
Dimineata nu se anunta prea luminoasa, se anuntau si ploi pe la pranz, dar nu prea ne-a interesat, voiam sa iesim cu orice pret din casa. Alegem ruta prin Aiud, astfel incat sa ajungem in Rimetea dinspre sud pe DJ107M, alternativa prin nord fiind mult mai prost asfaltata.

Cu muntii Trascaului nu aveam alte experiente notabile pana in prezent, doar o scurta plimbare pe la Cheile Turzii in drumul spre Apuseni acum cativa ani, mai mult manata de nostalgia momentelor petrecute la cort cu ai mei cand aveam 6-7 ani. Cel mai bine imi aduc aminte de "paplearca" facuta din conserve si legume la ceaun seara (nu era rea!), de cum pleca taica-miu cu Tudor la Turda dupa provizii, de Tarzan (un caine ciobanesc urias si bland), si de nasul julit pe care l-am purtat toata saptamana, pentru ca n-am vazut o bordura si am reusit sa cad in mufa la plecarea din gara :D

Trecem de un sector superb de stancarie - Cheile Valisoarei. In jur se inalta adevarate turnuri de calcare mezozoice, te simti oaspete intre zidurile unei cetati. Cu toata ploaia, e tare frumos ! Trebuie sa aprofundam nitel subiectul pe viitor - Cheile Turenilor, Cheile Rametiului, Cheile Turzii si Grota lui Hili, traseul de via ferrata pe care abia il asteptam prin iulie.

Ajungem la destinatia noastra - satul Rimetea, la poalele Pietrei Secuiului. Ca mai toate satele secuiesti, este organizat practic in jurul turlei albe a bisericii. In secolul XIII satul infloreste pe baza exploatarii fierului sub numele de Toroczcko (Trascau), si pentru amatori, exista o gama variata de chestii interesante - muzeu etnografic, biserica unitariana, moara de apa, morminte sapate in stanca, casele traditionale cu obloane de lemn... Este destul de pitoresc, insa noi aveam momentan doar chef de o gura de aer, si preferam sa urcam spre bolovanul nostru decat sa pierdem vremea cu chestii cultural-mondene :p

Locul e absolut superb, chiar cu cerul asta plumburiu tomnatec si ploaia marunta care ne-a insotit toata ziua. Dealurile terasate din jur, copaceii mici si razleti, turmele de oi scoase la pasunat, si muntele in miniatura din fata (se urca de la 678 m la 1128 m) sunt o reteta perfecta pentru un peisaj de vis. Pajistea (si cum urma sa vedem mai departe - toata Piatra) e plina-ochi de flori de fragute. Ce plimbare gustoasa ar fi fost prin iunie-iulie !

Urcam pe potecuta marcata cu cruce albastra.. Insa reusim sa o cam pierdem si balaurim pe grohotis instabil pana sus. La un moment dat zic hai ca am chef de niste catarat, si ne intalnim putin mai incolo. Harta de pe maps.me indica traseul nostru urcand spre partea stanga a Pietrei, deci eu nu aveam decat sa tai stancaria spre stanga, si urma sa ma intalnesc din nou cu turistul sus.
Ma satur si ma intorc la poteca. Gasesc si turistul batut de vant - valea dintre cele doua regiuni ale stancii este culoar pentru curentii de aer, care te cam iau pe sus in parcurgerea ei, mai ales cand te apropii de "creasta". Urmarim cu constiinciozitate harta de pe maps.me, care ne duce in stanga vaii pe care urcasem, desi parca ochiul ne imbie spre zona din dreapta, nu din stanga.. unde se intrezareau, culmea, si niste borne. Constatam ca am reusit sa ne intalnim pe poteca dintr-o coincidenta - amandoi reusisem sa gresim drumul in aceeasi directie.

Pe partea stanga a stancii (unde am ajuns dupa o ora si jumatate de urcus), urma sa aflam ca stateam pe ruinele vechii fortarete care era folosita in evul mediu ca refugiu pentru secuii din zona in caz de conflicte... dar varful Piatra Secuiului era dincolo de vale, pe dreapta cum am urcat noi.

Mai bagam niste jeleuri de revitalizare, si pornim inapoi pe valea vantoasa spre obeliscul cu inscriptii indescfirabile vopsit in tricolorul unguresc, si apoi spre varf. Al naibii de teritoriali oamenii astia...

Fragutele ce vor sa vina.

Gata, suntem sus ! Privelistea e frumoasa, in ciuda vremii inchise. Zarim si cetatea Coltesti, la o aruncatura de bat de Rimetea (mai precis - 3km).

Vantul incepuse sa bata destul de tare, norii se scuturau deasupra noastra de ceva stropi de ploaie, asa ca dupa "micul dejun" am luat-o destul de repede din loc.

In spatele nostru tropaie cineva. Ma intorc si cat pe ce sa dea peste mine bolidul asta:

Diliu rau de tot, abia a stat locului sa isi cerseasca sandwichul. L-am smotocit nitel, ne-a alergat si el pe noi, apoi s-a intors in sus inspre rascruce unde tocmai incepea sa se iteasca un grup... care nu s-a mai terminat ! Pe masura ce coboram, am intalnit puhoi de oameni, cred ca erau pe putin doua autocare care se nimerisera odata cu noi pe Piatra. Plecaseram la timp de sus, ne-am bucurat singuri si in liniste de varf !

Rezolvam si cersetorul nr 2 al zilei, si coboram spre masina. E ceva ciudat cu cainele asta... e alb si nu a simtit nimeni din zona nevoia sa puna tricolorul unguresc pe el.

Daca tot era abia ora 13:00, aveam timp berechet de Cetatea Coltesti (Trascaului). Ne intrebam desigur daca aveam voie (hic!) sa vedem Cetatea Trascaului (hic!) fara trascau la bord... adica nu se cade asa ceva...

A fost ridicata in secolul XIII ca loc de refugiu din fata atacurilor migratorii (in special tatare) si cetate locuibila de familia Thorotzkay, posibil pe ruinele unui castru roman. Familia a dominat zona pana la inceputul secolului XVIII cand, opunandu-se anexarii Transilvaniei de catre Habsburgi, au fost inlaturati de acestia, iar fortificatia lor - distrusa.

Ne bucuram sa gasim un acces mai pieptis spre zidurile cetatii... In zare vedem Piatra Secuiului. Pe pajistile din jur e plin de melcisori de toate natiile, pe care ne chinuim cu toata stradania sa nu ii zdrobim, si de maci albi, e prima data cand vad.

Degeaba i-am cantat, nu a vrut sa scoata cornitele... Sau poate tocmai pentru ca i-am cantat. Se ascundea in cochilia lui pe principiul pisicesc "daca nu il vad, sigur nu ma vede!".

Evident, nu e drum fara caine ! Un micut cersetor ne mai scuteste de un sandwich.

Cum sa ii rezisti ? Nu stiu de ce, dar parca te bucuri mai mult de fericirea patrupedului decat de cea a stomacului tau... iar azi am reusit sa facem 3 caini fericiti, a fost o zi buna :)

Cetatea e pur si simplu frumoasa, cocotata pe varful ei de deal inverzit, cu ramasite de turnuri si arcade. Are un farmec aparte cand stii ca atingi pietre puse acolo de mana altui om in urma cu 800 de ani.

Turistul e zen.

Inscriptia spune:
"Cetatea familiei Thorotzkay. Construita de Thorotzkay Illes, vice-voievodul Ardealului, la finele secolului al XIII-lea. Arsa de trupele generalului Tiege în 1703. Acest panou s-a executat în anul 1832"

Nitel abtiguiti dupa cina, reluam plimbarea de seara.

Casta avocatilor stirbi pandeste din tenebrele Turdei. Sigur exista, am gasit deja unul !

E ceva in neregula cu tabla asta... parca ii lipseste ceva.

Gata, abia acum e vorba intr-adevar de MIhai Viteazu.

Ajungem din nou pe acelasi deal, unde avem ceva mai multa curiozitate. Se pare ca dupa acel morman de pamant, chiar au fost excavate niste chestii... Am gasit Termele si Praetentura, orice ar fi ea ! Erau tari romanii, aveau ce nu au acum multe sate din tara. Apa calda, canalizare, de incalzire prin pardoseala nici nu mai zic nimic.