Marea a astupat de aceasta data zgomotele nelinistitoare, si desi a fost destul de frig, am dormit bocna. Insa inainte sa se crape de zi, a aparut un grup care astepta pesemne rasaritul. Il inghiontesc pe Turist, care pare sa booteze carpit de somn, dar pana la urma isi trage mai bine caciula pe urechi si se intoarce pe partea cealalta. Oricum nu mai puteam sa dorm, paranoia se activase, si decat sa colcaie ei in jurul nostru, am decis sa ies si sa misun si eu pe plaja.

Inspre nord, baricadele de lemn si sarma ghimpata aduc o aroma dubioasa de debarcarea in Normandia. Inspre sud insa este tarm cat vezi cu ochii, pe care marea si-a lasat de-a lungul anilor comorile - un veritabil cimitir de sidef al scoicilor si melcilor.

Acest melc, pe numele lui Rapana Venosa, a fost adus accidental in Marea Neagra in anii '40-50, purtat pe carena navelor venite din Asia. Este endemic in Martea Japoniei, Marea Chinei, si Marea Galbena. Populatiile de Rapana aclimatizate aici au fost semnalate oficial pentru prima data in partea rusa a Marii Negre, in 1948. Este considerat un pradator care dezechilibreaza ecosistemul consumand o cantitate mare de midii si stridii, iar impactul lui nu este doar unul economic: midiile (bivalvele acelea banale pe care le vedem ancorate in bancuri pe toti bolovanii scufundati in mare) au un rol extrem de important in filtrarea apelor maritime. Un exemplar de midie filtreaza in 24 de ore in jur de 80 l de apa marina, retinand din el nu numai planctonul necesar pentru hranire, ci si poluantii prezenti in apa.
Mai multe informatii, aici.

Rasaritul multasteptat.. n-a mai fost. Asa ca m-am multumit cu zgomotul valurilor rostogolindu-se la tarm, m-am plimbat in sus si in jos pe plaja, pana s-a facut o ora decenta si erau sanse sa se trezeasca si Turistul.
Cand m-am intors la cort insa, vad o ciurda de caini adunata acolo. Ii auzisem si in timpul noptii, latrand din cand in cand, insa nu imi inchipuiam ca sunt chiar atat de multi. Din fericire erau prietenosi, iar noi aveam boabe in portbagaj care s-au dovedit binevenite. Au mancat cuminti, fara prea mare scandal. Apoi am inceput sa strangem fara prea mare tragere de inima daraverele si sa ne indreptam spre casa.

Eram intr-un mare dubiu legat de ziua asta... Turistul abia astepta sa ajunga acasa. Pe de alta parte, eram doar la 30 km distanta de Bulgaria, si oricat de lenesi si mucificati eram dupa noaptea destul de friguroasa petrecuta in cort, si desi vremea era relativ tulbure si soarele zacea intr-o pacla groasa, decidem dupa o serie de razgandeli sa luam calea Dobrogei lor.

Trecem usor granita, nu era nici naiba in perioada asta a anului, si constatam ca iarba e cu adevarat mai verde de partea cealalta a gardului.
Pe marginea drumului sunt tufe de liliac parfumat, din care ies funduri pufoase de bondari. Idilic, te imbie la vacanta.

Prima oprire - farul din Shabla. Construit de otomani in 1856, folosind partial si blocuri de piatra din relicvele antice, este situat in cel mai estic punct al tarmului bulgar. Are aproximativ 35 m inaltime, si momentan este imprejmuit de un gard neprimitor si o inscriptie care anunta ca este obiectiv militar, si nu se intra. Un nene ne taie calea, in incercarea de a ocoli faleza pe malul marii, asa ca scurta noastra escala se incheie dupa un sfert de ora.

Tracii au fondat aici o asezare sub numele de Karon Limen/Portus Caria (Golful Carian), ulterior a fost folosita de romani drept port la marea Neagra.
Carienii se pare ca o fo' primii aici - un popor indo-european inrudit cu hititii, plecati din estul Anatoliei, intr-o vreme in care linia tarmului Marii Negre era cu sute de metri mai la est decat se afla in prezent. Aproape de coasta a fost identificata o asezare scufundata datand din Epoca Bronzului, o acropola antica, si un numar de ambarcatiuni antice si medievale. Portus Caria a fost distrusa si reconstruita de cateva ori in perioada invaziilor, iar la inceputul secolului XX, relicvele fortaretei s-au scufundat definitiv in mare. Mai multe informatii - aici.
Otomanii au redenumit orasul drept Karamanly, nume ce pastreaza oarecum rezonanta celui original trac.
Shabla a facut parte in perioada interbelica (1913 - 1940) din teritoriul Romaniei Mari, ca parte a judetului Caliacra.

Urmatoarea oprire - Tyulenovo - un mic orasel pe tarm, la ale carui stanci fermecatoare imi doream de mult sa ajungem. Cum toata agitatia de pe tarm era spre sudul micului golfulet, noi am luat-o inspre nord. Turistul s-a protapit pe o patura, la citit si relaxare, (incotosmanat bine in cealalta patura), si eu m-am dus sa imi intind picioarele pe faleza.
Am prins o zi destul de anosta, o pacla se interpunea pana la soare, si batea un vant destul de neprietenos, in ciuda primaverii care se citea in culorile pajistii.

Marea sapa in pantecele falezei, urmand ca la un moment dat sa o prabuseasca. Mintea iti isca povesti cu pirati si comori adapostite in grote secrete, pana la care trebuie sa inoti pe sub apele de un smarald inchis.

Centrul de socializare la cormorani.

Forme, culori si texturi. Si peste toate astea sunetul valurilor izbite de stanci. E un zgomot alb placut, care iti linisteste gandurile.

Un porumbel tupeist aterizeaza in apropiere. Bratara de la picior iti da a intelege ca e destul de familiar cu oamenii, insa nu ma asteptam sa fie chiar atat de relaxat. Ma lasa sa ma apropii aproape cat sa il ating cu mana. Nu incerc, nu vreau sa stresez animalul, asa ca doar ii trag cateva cadre, apoi ma intorc la plimbare.

Spre sud, podul de piatra victima universala a selfie-urilor de Tyulenovo.
Vara, pe tarmul asta e paradisul amatorilor de deep-water solo - catarare la liber pe stanca cu asigurare si "retur" prin cadere in apa. Noi n-am incercat inca :), dar intr-adevar, stanca pare destul de primitoare, un calcar plin de crevase, fisuri si proemintente care pot reprezenta prize perfecte la catarare.

Mica gradina de faleza, cu plantute parca asezate cu mana in geodele stancilor.