Rasaritul e din ce in ce mai matinal.. si noi din ce in ce mai chiori de somn. Ca sa i-o iei inainte trebuie sa faci ochi, se pare, mai devreme de 4:30. Pana strangem toate daraverele, pana redevenim oameni dupa o cafea, trec aproape doua ore.
Ne era dor de o tura cu cortul. Planul era sa dormim la Valea Sambetei, apoi sa urcam pe Dara si inapoi a doua zi. Se anunta insa o vreme cam capricioasa, care ne lasa libera doar ziua de vineri, nu si cea de sambata. Om vedea, important e sa iesim din oras si sa avem cochilia de melc cu noi, restul se rezolva.

"Poa' sa vina si-un taifun,
Cortul meu e cel mai bun"

Pe drum insa aruncam un ochi pe harta si schimbam nitel planul. Ce-ar fi sa dormim la Urlea ? Un laculet frumos, sursa de apa cat cuprinde, floricele pe campii, si probabil pustiu, in orice caz mult mai pustiu decat la Valea Sambetei, unde - fiind weekendul prelungit de 1 iunie - numai liniste nu avea cum sa fie. Planul nu suna rau deloc... dar nu pot sa imi aduc aminte prea bine care a fost ultima oara cand planul si realitatea s-au intersectat.

Mereu te surprinde privelistea pe drumul spre Sambata de Sus, cred ca e de departe cea mai frumoasa panorama asupra Fagarasilor pe care o poti vedea. Zapada nu s-a dus inca total, insa cum vremea a luat-o razna festivalul rododendronului a inceput deja pe creste, cu 2-3 saptamani mai devreme decat de obicei. Anul asta a inflorit pe alocuri contemporan cu brandusele, pentru ca iarna adevarata a avut loc abia in martie. Probabil s-au uitat nitel nedumeriti unii la altii - unii s-au trezit tarziu, si altii prea devreme.

Fereastra Mare a Sambetei. Cu fruntea in nori, ceva-ceva pare ca se pregateste la orizont.

Ca sa mai scutim timp, il bagam pe Grutza pe drumul spre microhidrocentrala. Cumva reusim sa il lasam la vreo 1-2 km de limita efectiva practicabila a drumului. Nu-i nimic, ne facem incalzirea - parca nu e dracul chiar asa de negru cu sacii mari in spinare. Luasem cu noi cam tot de prin casa... inclusiv filtru si bidon pentru dus. Suntem practic dusi cu bidonu'.

Doi rucsaci cu picioare ignora poteca spre chilia lui Arsenie Boca si o iau agale la deal spre Valea de poveste a Sambetei. Undeva in dreapta se afla Muchia Dragusului, un traseu superb care imi cam face cu ochiul, insa nu pentru acum. Nu e de facut cu rucsaci mari si sub atingerea iminenta a ploii.

Cand se scutura cate un nor, cand razbate putin soarele, cand amandoua... vremea pare cumva perfecta exact asa cum e. E un sentiment cald sa stii ca te poti adaposti intr-o cochilie, si nu mai depinzi sau mai stii de nimeni si de nimic pentru cateva zile.

Carausii pletosi de la cabana. Ca peste tot pe la cabane, aprovizionarea se face cu magarusi. Deci lor le datoram practic ciorba de fasole (sar'na pentru masa).

Branduselor - foarte celebre anul asta - le-au luat locul campanulele, cornutul-de-munte si Ranunculus...

... siiii.... vedeta acestei luni... rododondonul... rozbombonul... Rododendronul :)

Urcam spre Cheia Bandei, pe PR. Destul de chinuitor la deal, dar merge, in ritm de melc. Sacii sunt ceva mai grei decat de obicei - in jur de 12-13 kile fiecare. Turistul va afla abia inapoi acasa ca a carat cu el timp de doua zile... un Kindle descarcat si complet inutil pe care il daduse disparut data trecuta cand am fost cu cortul.

In fundal se profileaza Muchia Dragusului si zidul de cetate al Galasescului Mare, aparent inexpugnabil, in care aceasta se termina. Versantii sunt presarati cu o droaie de cascade si cursuri de apa rezultate din torentii de dezghet.

Lasam in stanga drumul spre Lisa marcat cu TA, si cascada asta superba. Peste tot e o explozie de roz, pe culmea domoala a Bandei, pe Muchia Dragusului, prin Fereastra Mare - e prezent din abundenta. Pana pe la Crucea Ciobanului dam frecvent de culegatori, care indeasa cimbrisor si rodo-flori in pungi, genti si rucsaci. Am sentimente cam amestecate in legatura cu aceste practici... pe de o parte, da, sunt oameni amarati care incearca sa castige un ban. Pe de alta parte mi-as dori sa stiu ca voi gasi la fel muntele de fiecare data cand ma voi intoarce la el... sacru, neatins, nevandalizat, cu padurile si pajistile intacte, deranjate doar de capre, ursi, lupi, vulpi, si cativa oameni discreti, constienti ca nu sunt stapanii acelor locuri.

Am iesit in creasta. Ne-am miscat destul de greu, dar nu ne grabea nimeni. Trecem pe langa varful Urlea, spre varful Iezer. In dreapta se deschide valea Bandei, in straiele roz festive. La o aruncatura de bat, in fundal se vad varfurile boante ale Darei si Hartopului Darei - varful geaman care cu cei 2505 m ai sai (exact cat are si Omu) este al saptelea ca inaltime din Fagaras, dupa Moldoveanu (2544m), Negoiu (2535m), Vistea Mare (2527m), Lespezi (2517m), Vanatarea lui Buteanu (2507m) si Cornul Caltunului (2506m).

Dara si Hartopul Darei.

Valea Bandei, si undeva in zare, culmea in forma caracteristica trapezoidala Vistea-Moldoveanu.

Sub noi se afla caldarea Urlei. Ce fain sclipeste lacul... uite si refugiul, ca o Amanita vesela, invelit intr-un guler de pietre. Deja planuiam cum sa coboram la lac, punem cortul, lasam bagajele, si urcam inapoi pe Dara sa vedem apusul, care se anunta epic. Nu trebuia sa asteptam prea mult, era deja aproape ora 18:00. Ne mocaisem ceva pana aici, plus drumul de la Bucuresti care nu fusese chiar scurt.
Haha, ce caine mare pe limba aia de zapada ! Stai, ce ?! Ne-a inghetat nitel sangele cand am constientizat ca nu era niciun fel de caine. Era un ursache, relativ tanar, la plimbare pe langa refugiu.

Hmm, e clar ca nu mai doarme nimeni daca coboram in caldare. Il urmarim pe Martinica prin obiectiv... in principiu isi vede de ale lui si mai scurma din loc in loc, probabil dupa mancare. Naiba stie ce gasim la refugiu, daca se inchide usa (ulterior am aflat ca refugiul e in stare buna, insa atunci nu aveam aceasta informatie), sau daca o sa fin colegi de camera cu blanosul. Iar singuri la lac sub o foaie de ceapa in teritoriul unui urs parca nu am sta.

Iar momentul ala in care iti faci simtita prezenta, si se uita ursul in ochii tai, si adulmeca zarea, e priceless. Cel mai probabil s-a speriat si el de noi precum si noi de el, insa nu ne puteam scoate din cap peripetia de la Cheile Tisitei, din Muntii Vrancei, unde ne-am trezit in cateva zeci de secunde cu ursul langa noi, urcand o panta aproape imposibila. Cum plecase grabit dupa ce ne vazuse si nu stiam incotro se dusese, am zis sa il lasam in pace cu valea Ur(s)lei cu tot, si sa o luam inapoi pe creasta spre refugiul din Fereastra Mica.

Trebuie sa recunosc ca ne-am uitat ceva timp peste umar... si ca am facut intr-un timp record distanta dintre varful Iezer si Fereastra Mare :)

Peste munti se lasa o inserare frumoasa... si o caciula de nori asezata strengar pe crestetul Moldoveanului.

Refugiul este in picioare, insa arata ca dupa razboi. Plasa de Buzau care tine locul priciurilor, podeaua ruginita si rece, usa smulsa din balamale si pusa alaturi cu ceva sarma prin ea, aratau tare neprietenos. Fereastra canalizeaza precum o palnie curentii de aer, si langa refugiu este evident gunoi. Se aduna norii, aia care, daca ar fi sa te iei dupa prognoza meteo, urmau sa se verse nitel maine dupa-amiaza si seara. Deci, mai bine cu Martinica in cort decat sa dormim aici.

Soarele se mutase deja in emisfera cealalta. Moldo' se limpezise, era spalat pe dinti, numai bun de bagat la culcare. Vantul in schimb ne biciuia din ce in ce mai tare smulgand cu forta caloriile frisoanelor de epuizare.

Ca in filmele cu prosti, facem cale intoarsa pana pe... Slanina - muntele Slanina - unde bunghisem un caus cu iarba ferit de vant, parca menit sa pui un cort acolo. Turistul deja mai avea putin si isi batea nevasta cu sapca uda, obosit si nemancat. Se lasa seara, si odata cu ea - frigul si ceata.
Atarnam si proviziile pe un stalp de marcaj, si intindem tigania. Ne luase deja frigul, cat ne frasunisem pe la refugiu si inapoi; in cort s-a facut cald imediat ce Turistul s-a pus pe dardait inauntru, asa ca n-a mai iesit nimeni nici macar sa ajunga la traista cu mancare, cu atat mai putin sa umple bidonul cu apa filtrata din vreo balta si sa faca dusul traditional din deplasare.

A trecut o noapte cu de toate. Mii de stele, apoi un nor dens si o ploaie marunta au inghitit muntele. Pe stalp fosnea si batea cordelina cu care legasem haleul. Pe la 3, cand auzeam traditionalele rontaieli pe langa cort si ma trezeam din vise cu ursi care ne trageau de picioare, era o lumina stranie afara - o luna aproape plina care transforma norul intr-o ceata laptoasa, si proiecta jocuri de umbre pe supratenda intinsa insuficient si batuta de vant. Oare cum ar fi acum sa vezi o silueta grasuna, cu urechi si coada ciuntita... haha, razi dar nu e rasul tau.
Pana la 4:30 am mai tras un pui de somn infofolita in sac. Si cumva ca prin miracol, cand tocmai se pregatea rasaritul, norul s-a ridicat de pe varfuletul nostru cat sa faca loc unei priviri spre vale.

Spectacolul continua, norul se ridica aproape complet, si se iveste prima geana de lumina. Evident, am carat trepiedul degeaba, pentru ca odata cu noul obiectiv, centrul de greutate s-a modificat radical, si aparatul cade glorios in nas. Asa ca ma multumesc cu imagini facute din mana.

Apare si prietenul care impinge inapoi in cotloanele mintii fobiile si superstitiile si scoate frigul din oase. Marea de nori se retrage din ce in ce mai mult in vai pana dispare aproape complet si lasa loc unui cer limpede si albastru. Luna mai zaboveste putin cu noi.

Helios renaste in flacari si aburi la orizont, iar picurii de apa de pe firele de iarba si florile roz omniprezente se transforma in miere.

Diminetile la cort sunt mereu de neuitat - lumina calda si blanda, roua de pe fiecare fir de iarba si capsor de floare, pasarile care incep sa misune vesele peste tot, in cautarea micului dejun sau a unor curse jucause in picaj de pe stanci... Timpul curge parca altfel in momentele astea, si imi dau seama ca au trecut pe nesimtite aproape 2 ore de la prima geana de lumina. Am inghetat si am intepenit in tot felul de pozitii bizare incercand sa fixez aparatul de la cadru la cadru pe cate un pietroi sau un petic de iarba... insa clipele astea odata furate - sunt ale mele si raman mereu cu mine.

Plasa cu mancare asteapta cuminte pe stalp, sa ne scoatem parleala si pentru cina ratata. Turistul reuseste cumva sa doarma inca bocna... se doarme bine pe Slanina :p

Norisorii incep sa se adune pentru bairamul cu traznete de dupa-amiaza. Azi era cam mare probabilitatea de ploaie, asa ca ne spalam pe ochi, dam iama in mancarea din care fuseseram seara prea obositi sa ne infruptam si uscam si impachetam cortul. Ne dezlipim cu greu de causul nostru de munte si coboram spre Fereastra si Valea Sambetei.

Traseul prin Fereastra e si el imbracat in roz festiv. Nu prea iti vine sa te dai dus de la asa ceva.
Turistului incepe sa ii sune telefonul, a venit si semnalul se pare. Ceva propuneri de afaceri cu cimitire :D Eu ma uit zadarnic dupa marmote sau capre negre, de data asta n-am noroc; animalutele erau prea timide pentru traficul intens de aici.
In jurul pranzului, cand coborasem deja in vale, se varsa si norii. Undeva peste Cheia Bandei si pe langa Galasescu tuna si trazneste, iar noi - undeva la mijloc - incepusem sa punem la loc straturile cum si-ar fi dorit sa o faca baba Dochia daca era mai prevazatoare. Culegatorii omniprezenti s-au imprastiat si ei cu recolta cu tot, iar noi ne alergam cu ploaia spre cabana si pe drumul inapoi spre Sambata de Sus.

Unii vin, altii se duc.
Ne salutam colegii de poteca printre stropi de ploaie cu soare, si ne indreptam spre Grutza, care ne astepta cuminte... tot 1-2 km mai jos de microhidrocentrala. Ne-am cam dat palme ca l-am lasat acolo si ca n-am urcat mai mult cu el.

Am ramas cu ceva socoteli neincheiate cu cucoana Dara... si cu o recolta bogata de socata din care am baut zile bune... inclusiv dupa ce a produs nitel alcool, ca am pus si drojdie in licoare. Uitasem complet de aroma asta din copilarie, a meritat din plin toate vanataile pe care le-am procurat, jumulind arbustii de soc de pe Valea Sambetei.

Ceci n'est pas une tarte au chocolat.