Apa vie exista doar in basme. Oamenii stiu sa faca doar apa moarta.

Daca privesti din satelit zona muntilor Metaliferi, te va surprinde o pata exotica de culoare.

Lacul Geamana acumuleaza steril provenit de la exploatarea miniera Rosia Poieni inca din anii '70, cand satele Sasa, Geamana, Valea Holhorii, Vinta, au fost sacrificate de dragul progresului tehnologic. In jurul lacului, ultimii locuitori ai satelor incearca sa isi duca traiul.

Nne dezorientam putin la o bifurcatie si oprim in Sasa, la poarta unei gosopdarii modeste,sa cerem informatii.
Mi-era usor jena, ma simteam ca un vultur care soarbe din dezastrul altora, dar femeia nu parea suparata cand a vazut aparatul foto. Localnicii nu se feresc, probabil vor ca povestea lor sa fie spusa, dincolo de toate semnele cu "Fotografiatul Interzis" plasate in culmea tupeului de Cupru Min.

"- V-a despagubit cineva pentru stramutarea fortata ?"
Femeia rade amar.
"- Tot ce am construit aici, am construit din munca noastra. Din despagubirea de atunci, am luat o vaca de lapte. Atat.".
Gospodaria ei era initial in vale. S-au mutat mai sus, sperand ca aceasta abominatie va fi inchisa si namolul toxic nu va ajunge pana la ei, dar nivelul a continuat sa urce si a ajuns sa ii ameninte din nou munca de o viata.

Si atunci, si acum, o astfel de exploatare cu steril deschis e ilegala dupa normele internationale. In 2017 a refulat o pompa dezafectata din 1988. Dincolo de barajul precar, apele Ariesului au primit in dar 6000 tone steril contaminat cu cadmiu, mangan, si posibil cianuri.
E un dezastru care sta sa se repete. Uitandu-te pe istoricul de imagini din Google Earth, observi ca a reinceput cresterea nivelului in iazul de decantare din 2017. Atunci era inca vizibila turla si acoperisul bisericii. Acum nivelul a ajuns la streasina turlei, si o alta cladire istorica din Vinta (o biserica de lemn de cateva sute de ani vechime) e amenintata cu aceeasi soarta. Regret enorm ca nu am luat probe de apa. Ideea mi-a venit abia acasa, cand nu am gasit nicio informatie legata de ce anume se gaseste in aceste ape, cu atat mai putin in ce concentratie.

Statul nu a facut nimic pentru oamenii de aici. A reusit doar sa plaseze pe zonele care nu erau proprietatea celor surghiuniti semne cu "Exploatare miniera", "Accesul interzis", "Fotografiatul interzis". CupruMin merge de ani intregi in pierdere, si arde in continuare banii contribuabililor, ironic si pe ai ultimilor oameni care se incapataneaza sa supravietuiasca aici.

Intr-un mod macabru, lacul e frumos. Sunt frumoase siluetele fantomatice ale copacilor uscati, atinsi de apele moarte. E frumos azurul perfect, limpede sau laptos, prin care se vede nisipul alb, in care nu supravietuiesc alge si nu inoata mormoloci sau broaste. E frumos sangeriul apelor pline de cupru, care se scurge printr-o conducta separata de cele de steril, trantita pe Valea Holhorii. Sunt frumoase palcurile de mesteceni, care probabil nu vor apuca vreodata sa fie paduri, pentru ca le va inghiti sterilul. Sunt frumosi fluturii albastri ca cerul care se aduna in potecile inundate din satul in paragina, sunt frumoase florile de mar care supravietuiesc pe crengile livezilor neglijate si pe jumatate uscate. Ce e in spatele acestor imagini frumoase si colorate iti ingheata sangele in vene, iti umple ochii de lacrimi, si iti da un sut generos in stomac.

Intre dealurile idilice, lacul de steril otravit urca vazand cu ochii.

O relicva a "civilizatiei".

Din loc in loc pe conturul lacului, sterilul tasneste violent din conductele care il coboara de la Rosia Poieni. Valcelele sunt cenusii, colmatate de malul lipicios, care ucide verdele prezent pretutindeni.

Am incercat sa urcam pe culmea din mijlocul lacului, pentru o imagine de ansamblu. Drumul care se citeste spre insulita nu duce in final nicaieri, devine din ce in ce mai greu vizibil, pentru ca in final sa cedeze terenul palcurilor de mesteceni si fagi tineri.

Duel. In praful ulitei se merge pe acorduri de "The Good, The bad and The Ugly".

Oamenii ramasi aici isi duc traiul cum pot, si cum au invatat. Stiu ca namolul le va inghiti gospodariile, si nu pot decat sa astepte inevitabilul.

Viata gaseste mereu o cale.

Turla bisericii din Geamana inca rezista strivita de tonele de steril. Nivelul a urcat extrem de rapid dupa 2018, abia se mai zaresc limitele superioare ale golurilor stirbe de ferestre, sterilul a ajuns aproape la streasina. Iarna semisolidul ingheata si se poate ajunge cu piciorul langa turla.

Candva, bisericuta a stat suspendata pe varful unui deal.

Conducta de apa potabila atarnata firav deasupra sterilului.

E un contrast bolnav intre vacutele care pasc linistite (vaci de lapte inventariate cu crotal) si dezastrul din jur.

O femeie indoita de vreme lucreaza pamantul cu o sapa. Langa ea pasc doua capre... probabil fac parte din modul ei de subzistenta atat mica plantatie de salata, cat si cele doua companioane. Dincolo de ea, la cativa metri de gospodarie se intind apele rosii, otravite, care urca permanent.

Ce-o fi in sufletul acelei femei, si al ultimilor rezidenti ai Vaii Holhorii, vazandu-si singura viata pe care au cunoscut-o inghitita de Raul care vine de mai sus, din cariera Rosia Poieni... numai ea stie. Cumva are forta sa se trezeasca dimineata, sa isi duca ritualurile la capat, nesesizand sau ignorand faptul ca apa a venit putin mai aproape, muscand inexorabil din pamantul ei.

Un vechi stalp de telegraf.

Sura moteasca cu acoperis inalt de stuf.

Casele frumos ornamentate incep sa cada in paragina. Nu iti poti da seama imediat care din ele mai este locuita, senzatia de oras-fantoma te insoteste la tot pasul.

Mi-e rusine sa trec pe proprietatile oamenilor, si raman indaratul ochiurilor de sarma ghimpata.
Ma simt ca un intrus, vizitator intr-un muzeu sinistru, in viata chinuita a acestor casute.

Ramasitele unei gradini in care narcisele s-au incapatanat sa creasca.

Mici pontoane au incercat sa intarzie inevitabilul pe masura ce namolul inghitea satul.

Intre zona sangerie si zona "de azur" apele se amesteca, exact ca intr-o paleta blestemata, si rezulta acest verzui. Nu sunt pline de alge, cum te-ai astepta. Crengile captive otravei sunt acoperite doar cu straturi rosiatice de saruri si oxizi metalici.

Exploatarea Rosia Poieni.

Un mar batran si necuratat de ani buni se incapataneaza sa infloreasca, cu radacinile in apa de un verzui necurat.

O vacuta curioasa se apropie destul de hotarata. Adulmeca aerul, ma fixeaza cu privirea, se lamureste ca nu e in pericol imediat, apoi ingenuncheaza si incepe sa bea din apa verde-albastruie.
Este crotaliata... probabil cineva comsuma laptele pe care il da. Ma intreb ce otravuri o ucid lent, pe ea, pe celelalte asezate linistit in lunca... si pe oamenii care consuma laptele provenit de la ele.

Copacii trec incet in lumea fantomelor de sub ape.

Apa vie exista doar in basme. Oamenii stiu sa faca doar apa moarta.

Barajul de anrocament care tine in loc sterilul.

Drumul inapoi prin vizuina iepurelui, spre lumea noastra de zi cu zi, in care dezastrul asta nu exista.