Chiar daca eram usor ofticati de trezirea fortata, macar nu am lenevit prea tarziu ca orasenii puturosi care suntem. Am infulecat ceva rapid, si la ora 8 eram deja pe circuitul Galbenei, marcat - desigur - cu punct galben.

O perioada acesta se suprapune cu circuitul Cetatilor pe la Balcoane, (deasupra dolinelor prin care balaurisem cu o zi inainte), apoi incepe partea frumoasa a traseului.

Dupa cca 20-30 minute de urcus prin padure, in care regretam zdravan orele petrecute pe canapea in loc sa punem suncile la treaba, ajungem la avenul Bortig.

Ne uitam putin la cei 150 m adancime. Pe fundul avenului se afla al doilea mare ghetar subteran permanent din tara, dupa ghetarul Scarisoara - relicve ale ultimei glaciatiuni.

Mergem mai departe spre cheile Galbenei. Nu zabovim prea mult, intrucat traseul total are cca 19 km si diferenta mare de nivel +/- 1100 m, iar timpul nu sta pe loc. Dupa o coborare de cca 300 m altitudine - aproape o ora de mers prin padure, ne bucuram sa auzim firul unei ape.

Umpic mai jos ne intampina izbucul azuriu al Galbenei - culoare data ca la toate lacurile carstice de mineralele dizolvate in apa.

Ne putem bucura vizavi de izbuc si de primul sector de cabluri si lanturi al traseului, precum si de saltul apei din marmita in marmita. Micile cascade inlantuite sunt superbe.

Pe drum intalnim diverse intrari pe care nu mai avem insa timp sa le exploram.

Ajungem la Cascada Evantai, vizavi de care se afla un alt sector de lanturi. Nu este insa necesara parcurgerea lor, daca iti place sa te uzi la picioare, sau daca nivelul apei este mai scazut (cum a fost in cazul nostru).

Evident, trebuia sa ma cocot si deasupra cascadei :)

Cheile se apropie de final, si se termina in drumul forestier spre Cantonul Pauleasa (TG).

Noi insa ne indreptam mai departe spre Poiana Florilor, unde ne reculegem putin.

Vedem traseul marcat cu punct galben, si printre copaci, acelasi marcaj de punct galben. Alegem copacii, nestiind ca poteca respectiva se separa de drumul principal. Dupa ce am urcat cu chiu cu vai prin padure, aceiasi 300 m pe care ii coborasem spre chei, primul impuls a fost sa ne dam o palma peste frunte - ne trezisem inapoi la familiara intersectie de langa Avenul Bortig.

De data asta am gresit bine. In loc sa parcurgem intregul traseu prin Poiana Florilor, am scurtat din traseu si am avut timp sa bifam si Pietrele Galbenei - cu o priveliste minunata asupra cheilor in care tocmai fuseseram.

Undeva in spate, in ultimul plan, se poate vedea varful Bihor, veteranul de inaltime al Apusenilor cu cei 1849 m ai sai, pe care trebuie sa ma credeti pe cuvant ca e un releu, (in poza micsorata nu se mai vede). Cheile Galbenei sunt semiluna din stanga sculptata de rau in dealurile impadurite.
Undeva in fata se zareste Groapa Ruginoasa, o rapa rosiatica, consecinta a eroziunii prin suvoaie si torente (ravinare). Eroziunea inainteaza parca vazand cu ochii, astestarile din secolul 19 mentioneaza o falie de doar 200m latime. Se pare ca stratele rosiatice de sol argilos, extrem de friabil provin dintr-un trecut geologic in care zona respectiva fusese un desert.

Turistul isi mesteca cu obida pranzul pe o piatra si se uita in zare. Ne intremam putin cu ultimele provizii si ne indreptam spre casa.

Ce am observat prin Apuseni sunt marcajele astea mai speciale, concentrice, de derivatie dintr-un traseu principal, sau circuit.

Daca tot gresisem drumul, ne permitem sa facem si un mic ocol pe la Pestera Focul Viu. Eram in apropiere, si desi era aproape de asfintit, ar fi fost pacat sa o ratam. Exista si avantaje sa te misti mai lent decat restul lumii, pentru ca eram singuri si netulburati acolo.

Am facut un lucru urat, de care nu sunt prea mandra... ispita intunericului de dupa balustrada a fost mai puternica, asa ca am coborat 5 minute in interior.

Prin hornul de deasupra ghetarului se strecoara o ultima geana de lumina din acea zi. Este o liniste perfecta.

Ghetarul din sala principala

O fantoma de gheata.

Spre sala mica e o mica coborare, printr-un culoar destul de ingust si alunecos. M-am grabit sa ies, si asa eram pe timp imprumutat acolo.

Drumul de intoarcere a fost o coborare destul de solicitanta, pe care am facut-o destul de grabiti, pana dupa Glavoi. La 1-2 km de cabana Cetatile Ponorului mi se blocheaza un genunchi... Eram destul de frustrata pentru ca a in ziua urmatoare eram chititi sa ajungem la Cetatile Radesei si sa facem si Circuitul Somesului Cald, mama lui de genunchi, tocmai acum s-a gasit sa nu ma mai lase sa il misc ! Asa aflu si eu ca bietul turist avea si el aceeasi problema, inca de la coborarea spre defileul Galbenei, si nu se plansese de ea, tacuse malc !

Ajungem taras-grapis la cabana, si ne oprim in curte la o supa de gulie, si un cous-cous cu pui si salata de varza. Mereu mancarea pentru care muncesti din greu e minunata :) Ne cuibarim intr-o patura la un film pe laptop pana se lasa frigul.

Intamplator aveam la mine niste fiole de dexametazona, turistul tocmai avusese niste episoade de vertij inainte sa plecam, si le luasem in caz de urgenta. Asa ca seara ma gandesc ca nu am nimic de pierdut, ba chiar pot sa castig niste mobilitate pentru maine. II fac cinste si turistului cu o fiola, si ne culcam destul de descurajati. Dimineata aveam insa o surpriza placuta, eram aproape ca noi, si buni de drum din nou ! Nu mai plec nicaieri fara minunea asta afurisita de cortizon dupa mine ! :)

Un oaspete neasteptat al cabanei este vulpita din imagine. E obisnuita cu oamenii, si bantuie in voie prin curte, mai ales la orele de masa. O revedem a doua zi dimineata si ii facem si ei cinste cu micul dejun.