De cateva saptamani ne tot chinuim sa gasim o fereastra intre ploi. De cand am aflat de la un ardelean fain de Grota lui Hili, voiam sa vedem ce e de capul ei. Duminica asta ploile se pare ca ne vor lasa in pace... Ne agatam de cate un ham, cateva carabe si niste coarda dinamica de la Montrek, si sambata rupem usa !

Ma rog, nu prea rupem usa... Daca de obicei plecam cu noaptea in cap, de data asta ne-am lafait. Am baut cafeaua ca boierii, am udat pisica si am hranit florile, am reusit chiar sa nu uitam nimic acasa, si in doar 3 ore de cand ne-am trezit am reusit sa si iesim. Nu a fost chiar asa rau sa nu te grabesti. Azi nu aveam decat de ajuns la Sambata de Sus.

Oprim ca de obicei la inceputul Vaii Oltului, langa Cozia. Nu avem parte de spectacolul de ceturi si stanci de acum cateva luni, doar de multa lene caineasca adunata la un loc. Atat de multa lene incat nici pentru boabe nu s-au ridicat de la umbra unii din ei (mostra de lene - sau cum se rontaie de la orizontala in stil "muieti-s posmagii", in stanga imaginii). Hranim patrupezii (si bipezii ca tot veni vorba), si ne intindem iar la drum, spre pensiune.

Prindem o inserare frumoasa, pe drumul aproape pustiu care se intindea in fata Fagarasilor maiestuosi. Vedem chiar si Fereastra Mare, prin care urma sa trecem peste doua zile. Ne intoarcem la pensiune pentru un somn bun. A doua zi trebuia sa fim proaspeti pentru catarat.

Bine ca amanasem (din nou) tura de sambata pe duminica... seara a fost o rupere de nori cum nu am mai vazut demult. Oricum turistul avea deja la activ doua beri, si a cazut lat destul de repede intr-o pozitie nenaturala.

Furtuna de seara a lasat pentru dimineata niste nori superbi... The Force needed five more minutes - jumatatea a preferat sa mai motaie jumatate de ora, chiar daca a pierdut minunatia asta.

Ne punem la drum spre Medias. La sugestia lui Arpi alegem DJ 105 prin Agnita, si bine am facut ! Am nimerit o ceata superba, apa cazuta cu furie ieri se ridica azi incet odata cu primele raze de soare.

A fost aproape pustiu, destul de bun asfaltul (gropile nu erau toate astupate... dar erau incercuite cu alb). Doar cand am trecut pe langa unitatea militara de la Cincu am avut ceva emotii sa nu ne trezim cu o suma de alice prin posterior de la vreun exercitiu de tragere, ca tot se adunau baietii pe camp la inviorare...

Inainte de Medias ceata deja se ridicase, lasand loc unui peisaj insorit si vesel.

Din Medias recoltam cealalta parte a gastii de azi: Arpi, Codruta si Alexandra. Ne facem balot, si plecam mai departe spre Cheile Turzii.

Asa familie mai rar vezi !
Arpi e un ardelean care la prima vedere pare cel mai bonom si mai calm om din Univers ... pana incerci sa il tii acasa cu forta, sau ii dai ploaie cand trebuie sa plece pe coclauri, sau e calcat pe coada prin varii metode, si incepe sa iti "citeasca din Biblie". Jumatatea lui, Codruta, e o tipa tare faina, cu un simt al umorului extraordinar. Daca esti sotia lui Arpi te impaci cu ideea ca la nunta, sotul tau vine proaspat cazut din coarda cu un picior rupt, ca vor fi zile in care nu mai stii pe ce coclauri umbla si daca mai e intreg cand pleaca sa faca creasta Fagarasului, dar nu-i nimic, are brisca ! "Ce, ati vazut voi ungur fara brisca ?!" (Arpi ii zice "pasaportul").
Alexandra a imprumutat de la fiecare cate ceva, umorul mamei si spiritul tatalui.
Plin de biserici fortificate Ardealul, practic fiecare sat are propria biserica medievala fortificata... Comentam ceva rautacios toti 5; probabil ca cineva acolo jos a aprins deja focul si ca o sa fierbem in cazane alaturate. Codruta e linistita... "Bata-le-ar ploaia de biserici! Nu stiam eu de ce ma strang sosetele !".

La Cheile Turzii... cum ne asteptam, agitatie mare. Noi oricum aveam treaba prin chei doar pana la Grota, si apoi pentru pranzul tarziu la care ma gandeam deja. Ne echipam de scandal, facem lonjele pentru asigurare, nu prea nimerim nodurile (desi le exersasem de acasa). Pare ca stim ce facem, nu ?

Incalzire.

Lasam fetele la masina, sa se puna la curent (Alexandra e la facultate pe langa Sibiu, si au ce povesti, nu s-au mai vazut de mult), si noi pornim la drum cu avant pionieresc.
Trecem cele cateva poduri peste Hasdate... Localizez singura gaura din pod dand cu spatele cand incercam sa fac poza baietilor. Pana jos nu ma scoteam din fondul genetic, sa fie de un Darwin Award, dar macar o mentiune pentru impresie artistica tot meritam.

"Sesam, deschide-te !" Nimic ?! Au stricat si grota lui Aladin !

Habar nu aveam in ce paradis al cataratorilor am intrat. Arpi ne arata tot felul de pereti si trasee de alpinism.. Turnul Ascutit... Madona Neagra...

Zarim si tinta noastra de azi. Grota lui Hili este un traseu de alpinism cotat 3B, pe care s-a montat cablu de via ferrata. Inca nu este foarte popularizat intre turisti, dar alpinistii sunt deja consternati de "vandalizarea" vechiului traseu. Desi intrarea nu este semnalizata, noi n-aveam stres, stia Arpi unde mergem.

Dupa ultimul pod, facem dreapta spre o pestera cu intrarea partial zidita - este Cetateaua Mica, cu o lungime de 75m. Evident, ne bagam in ea, insa dupa 50-60 m, devenea prea scunda si nu merita sa petrecem ziua plini de noroi, asa ca ne intoarcem la oile noastre.

Primele cabluri nu sunt necesare, dar ne obisnuim de pe acum cu lonjele si trecutul carabelor pe rand de piroane. Incepe sa fie cald, dar suntem ca Lizuca in Dumbrava Minunata... Castigam altitudine destul de usor, si trecem pe poteci deja mai neumblate si linistite. Credeam ca o sa il enervez pe Arpi cu pauzele dese la pozat gaze si balarii, dar si el face cel putin la fel, asa ca nu imi mai fac probleme.
Peisajul se schimba de la pas la pas: stancarie, tufisuri si flori, grohotis... Calcarul e primitor si variat pentru orice, de la plantute diverse la mainile alpinistilor :)

O ultima urcare pasnica pana la baza grotei se face pe o panta cu grohotis instabil... ma satur de patinat pe pamant si pietris, asa ca ma duc pe fir intins pana sus, ca telecabina.

Olé !

Asaaa.. si uite ca am ajuns la partea interesanta. Primul sector se poate catara destul de lejer si la liber, pe langa cablu. Oricum, deja asigurarea e obligatorie.

Ne bucuram de racoarea grotei. Portalul ei maiestuos se inalta deasupra noastra... Prin gura de sus a pesterii vine un curent placut si racoros de aer. Niste porumbei teritoriali falfaie pe deasupra noastra, au cuibul undeva sus, de partea opusa celei de-a doua zone de regrupare, si dau deja alarma de intrusi.

Arpi e in elementul lui. La fel si Turistul :)

Na ca avem si noi un pupic in poza !

Sub o scobitura in stanca, se face prima regrupare... Urmeaza o zona nitel mai delicata, in care e putin mai dificil sa treci caraba de carlig, si in care deja e necesara folosirea cablului. Te uiti cu jind la prizele si treptele tentante din vecinatatea lui, dar chiar daca pare tras pe scurtatura cablul, peste o zona mai dificila decat vechiul traseu, asigurarea e obligatorie. Nu-i nimic, asta face doar lucrurile mai interesante ! Hopa sus cu mainile pe cablu, picioarele pe stanca sau carlige, si ajungem la cel mai spectaculos traverseu al traseului. Sub noi se intinde o prapastie de cateva zeci de metri, si suntem chiar in portal, impreuna cu familia de porumbei. Te simti ca o furnica ce priveste lumea prin gaura cheii.

Un ardelean de isprava si, deasupra lui, o fantoma incruntata :)

Porumbeii s-au lamurit ca nu avem nicio sansa sa ii deranjam, asa ca nu mai zboara panicati prin grota. Probabil au un deadpool deja si au pus pariurile.

Un ultim segment de cablu si ajungem sus. Il cinstim pe Arpi cu o bere rece, cum ne-a fost intelegerea :D

Suntem sus, aproape de Crucea Sandulestilor. Mai urcam inca putin si ne bucuram de turnurile inalte ale defileului. Nu mi-am inchipuit ca pot fi asa spectaculosi peretii astia de calcar, pe cat erau de batuti de turisti de toate felurile jos, pe atat de maiestuosi si izolati par de sus. Minunat !

Floricele multicolore ne incanta la tot pasul. Si asa sunt frumoase, dar cu atat mai mult augmentate de putina adrenalina !

Jos, niste cataratori adevarati, nu ca noi, se distrau invatand rapelul. Sus eram noi, spargand metaforic seminte si dandu-ne cu crema de soare. Universul, per total, e echilibrat.

In nici un sfert de ora suntem pe Dealul Sandului. Mai e ceva ce trebuie neaparat bifat.

Saritura lui Arpi !

Jos fetelor li se lungisera urechile de foame. Ideea de a lua fripturile inghetate la noi a fost foarte buna, chiar prea buna, pentru ca cele 4 ore petrecute in masina incalzita nu a reusit sa le dezghete... Eh, la cat ne-am chinuit noi, cercetasii lu' peste sa facem focul, au avut tot timpul, plus ca la cat eram de hamesiti, le mancam si asa. Raw diet, ca tot e la moda !
Multumim, Arpi si Codruta, pentru tura ! Si pentru mujdei... si pentru siropul din muguri de brad, aroma lui m-a intors putin in copilarie !