Pe drum, se deschide peisajul cu Dunarea intre dealuri

Niste cai care pareau sociabili

... la naiba.... stiam eu ca trebuia sa iau merele de acasa ! Data viitoare, pe lista, mancare de caini, si MERE !

Din nou pe drum....

Sclipici de dupa-amiaza (ca atat am reusit si noi, turisti puturosi, plecati la ora 13 din oras)

Vedere de la balconul pensiunii, spre tarmul sarbesc al Dunarii. Cu punctul de interes al romanului... gratarul. Ceea ce am si facut in acea seara, Purceste (adica cu o sticla de Purcari - rosu - alaturi). Sa-i dea Dumnezeu sanatate celui care a facut gratarul ala de unica folosinta (de altfel o idee minunata), cam tot atata sanatate cat am ingurgitat si noi sub forma de funingine pe frigarui.

Pe drum spre Dubova, a doua zi, cu intentia de a ne urca pe Ciucarul Mic

...tot pe drum spre Dubova...

Avem si noi Mount Rushmore-ul nostru. Are si cusma, ca orice dac care se respecta! Adica Mount Cushmore.

Podul inspre Manastirea Mraconia. Cea noua, ctitorie a preotului din sat (care in timpul liber face un ban cinstit plimband oamenii cu barca pe Dunare). Manastirea veche a fost scufundata (probabil odata cu viitorul luminos al barajului portile de Fier, ca si insula Ada-Kaleh).

aaand... i give you... Mraconia ! Rimeaza cu Draconia !

Noroc de vreme frumoasa, caldura de vara si verde de primavara la fine de aprilie.

Suna minunat! Laleaua de cazane ! Tufa raioasa (ceva cu pubescens) si carpinita ! Campanule ! Termite ! Vipere ! Scorpioni ! "Err.... wait a minute... de astea de ce nu ai mentionat nimic ?!" zise turistul.

Padurea magica te cheama. Speram fara vipere magice pe sub acele frunze magice. Pai noi de prosti (sau de bucuresteni) avem pe noi niste blugi, desi afara sunt 28 de grade ?

Camp de lapiezuri. Cum "ce sunt alea lapiezuri" ?! Marcaj 1

Nu-i asa ca semanam ?

How 'bout now ?

Siiii... am ajuns !

Privelistea de pe Ciucarul Mic (vedere la Cazane). Inca vreo 3-4 zile si liliacul din stanga pozei ar fi fost in plina floare.

Cat loc ! Cam asa cred ca ai simti daca ai fi pasare.

Sau asa, daca ai pluti in josul pantei...

...sau asa...

....asa nu !

Si pentru ca ziua era inca tanara, dupa ce am terminat cu Ciucarul Mic (si el cu genunchii nostri), ne indreptam spre pestera Gura Ponicovei. Gasim Dubova, gasim o placa care anunta pestera pe langa Politie, intrebam niste localnici, aflam ca de la un pod se face drumul, si pornim. Ura, am gasit podul, trece peste raul Ponicova, deci trebuie sa fie bine pe aici (semnalizare - pauza).

Si totusi.... pe copaci e un triunghi galben. Stai, ca asta era semnul pentru alt traseu. Stai sa il sun pe nea' Tudorica sa vedem, poate ne ghidoneaza el.

Nea' Tudorica sustine cu convingere ca paraul si pestera omonima nu au nicio treaba, si ca e o alta intrare, undeva la DN57. Zau ca nu se vede nimic, sa fiu a naibii ! Mai intrebam pe cineva, ni se confirma ca de fapt eram bine pe traseul initial, here we go again...

Nici de data asta nu fu sa fie. Turistu' are probleme cu verticala si ia apa la galosi, asa ca ne intoarcem.

Inapoi la pensiune, de data asta fara gratar.

"Zdreanta cel cu ochii de faianta" era pe faza.

*Blink**Blink*

Daca n-ai fi plin de noroi si nu ai mirosi ciudat, turista te-ar pupa. Serios. Cum sa nu te indragostesti de mutra asta ?

Ordine si disciplina.

Hai sa mai stam o zi... cum sa nu ne bagam noi in Ponicova, cum sa nu strabatem noi burta Ciucarului Mare, taman pana la Dunare, precum emigrantii iliciti de altadata ?

Luna plina rasare deasupra Dunarii. Ar fi fost o seara nasoala pentru emigrare, era o lumina...

Cu dimineata in cap, dupa ce ne-am lamurit ca intr-adevar pe acolo era drumul, pornim din nou spre Ponicova, pe cursul paraului.

Trecem de un iaz plin de broscute galagioase, format datorita unui baraj artificial...

...si ajungem dupa cca 30-45 minute la gura pesterii.

Paraul cristalin in care si-a inmuiat turistul bocancul cu o zi inainte.

"Pe aici ?! Eu?! Ufff...." zise turistul, si pleca bombanind printre bolovani.

Stairway to heaven... dar asta la intoarcere. Deocamdata este stairway spre maruntaiele muntelui.

Si a doua scara.

Podul de piatra de deasupra gurii pesterii

Podul de piatra de deasupra gurii pesterii, iar dedesubt turistul, privind in intuneric, nu foarte entuziast.

Lumina se ingemaneaza cu intunericul...

Pana dispare complet.

Pornim prin pestera topaind din piatra in piatra, de o parte si de alta a raului, care deocamdata se lasa explorat, apele nu sunt mari, si lasa loc picioarelor curiosilor... pana la un punct.

Capodopere de calcar

de fapt... cam asa se vedea totul. Cu un mic spotlight datorat frontalei.

Stalagmite, intr-o galerie mica undeva deasupra cursului raului, ce se infuda (desi speram sa duca spre una din galeriile pe care le cautam, a Liliecilor sau a Concretiunilor).

Se lumineaza din nou pestera, insa la naiba, nu se poate trece, nici pe deasupra, nici sarind pe pietre precum caprele, albia raului se rotunjeste si se adanceste. Asa ca e momentul sa ne bagam picioarele. In ea de apa adica, cum sa ramana pestera nevazuta pana la capatul celalalt de la Dunare ?

A fost surprinzator de refreshing, desi cand a trecut de genunchi apa am inceput sa ma ingrijorez umpic. Ce bun era batul ala pe care l-am aruncat undeva la gura cealalta a pesterii, macar sa stiu cat de adanca e apa in care ma bag. Oh well, inainte osteni ! Poate scap de leptospire, sa zicem ca apa era curgatoare !

Eu zic ca a meritat. La nici 50 m, se deschide Dunarea.

Clefaind prin namol, fericita ca am nimerit Dunarea precum orbul Braila.

Iesirea in mod normal este accesibila cu barca pe Dunare, am avut noroc ca am prins o perioada in care nivelul apei a fost destul de scazut (se poate ghici aici) si ne-a permis accesul in pestera.

Arcada iesirii dinspre Dunare a Ponicovei... aaand back again, inapoi sa recoltez cealalta jumatate (uscata) a expeditiei.

Si jumatatea s-a dovedit al naibii de orientata... a gasit galeriile cu pricina, pe partea dreapta a pesterii, cum ne intorceam spre valea Ponicovei.

Cine spune ca in pesteri nu poti vedea stelele ? In picaturile de apa de pe pereti, ivite din piatra muntelui.

In Sala Concretiunilor, pestera isi arata frumusetile cave-huggerilor.

Chiar daca era murata pana la brau, turista observa cu nesat minunatie de concretiuni.

Ponicovaman !

Exploram galerie dupa galerie... "tine stanga, sa nu ne ratacim!"

Gururi pe podeaua galeriilor superioare.

Si dam si de adevaratii locatari ai pesterii, usor deranjati de galagie si lumina. Am incercat sa nu le lasam prea multe pete pe retina cu blitzul, asa ca a facut doar nitica plaja la lanterna si ledurile frontalei.

Cat de beat sa fii sa te atarni la 10 cm de sol ?!

Flori de pestera

Capcauni de pestera

Lasam in urma Ponicova si minunile ei.

Meritam o leneveala pe pajiste, nu ?

Si cum ziua e inca tanara, si noi asijderea... ne hotaram sa vedem si Ciucarul Mare

Arcade gotice in padurice.

Pauzele lungi si dese, cheia marilor succese !

Dar ce rucsac roz !

Se intrevede malul sarbesc al Dunarii dintr-o poienita insorita si inflorita.

La firul ierbii

Pufosenia de pe Ciucarul Mare.

Fraguta wannabe (mai are cateva saptamani de asteptat).

Si se deschide iarasi defileul Dunarii privirilor noastre: cu liliac salbatic si stanci abrupte.

Istoria nu a tinut cu noi... Au inchis piciorul podului lui Traian din Drobeta (pentru epilat, restaurat, sau ce-or face ei pe acolo), si muzeul inconjurator, care continea si ruinele castrului roman. Iar castrul roman de la Hinova era undeva pe un drum daramat in susul unui deal, asa ca nu am insistat prea mult.

In satul Prunisori era plin de pomi infloriti pe marginea drumului. Or fi fost pruni ?

Am ramas cu amintiri tare frumoase din excursia "La Cazane".

Si cu asta.