Ne asteptau cateva ore bune de condus, pentru cei 450 km pana la Durau. O parte din drum nu ne era straina - pana in Gheorgheni am fost si in aprilie (dupa care am luat drumul prin Balan pana la Piatra Singuratica si Hasmasu Mare). Cum era in drum si nu am trecut prea des pe aici, facem o pauza la lacul Sf. Ana.
Singurul lac vulcanic din Romania, este format in craterul Ciomatului Mare, un masiv aflat la sudul lantului vulcanic Calimani-Gurghiu-Harghita. Povestea lui se datoreaza aceleiasi linii de coliziuni tectonice care genereaza si activitatea seismica din Vrancea.

Am venit dinspre Bixad, pe un drum destul de daramat pana la punctul in care s-a unit cu cel venit dinspre Baile Balvanyos - unde am regasit semnul civilizatiei numit asfalt. Drumul pietruit care ne-a insotit o scurta perioada de timp avea insa farmecul lui.
Padurea era la fel de frumoasa cum o gasisem in Cozia saptamana trecuta - calda si aurie, presarata cu pini verde-inchis.

La Tinovul Mohos - practic o aruncatura de crater distanta - nu am ajuns. Accesul se face doar cu ghid, iar ultimul grup plecase deja atunci cand doi lenesi au ajuns sa parcheze la 5 dupa-amiaza pe malurile lacului. Raman pe altadata potecutele lui din busteni suspendati deasupra mlastinii imbracate in muschi.

A fost odata un vulcan, care acum aproape 1 000 000 ani, a devenit activ, initial prin efuziune, si lava se scurgea pasnic pe versanti. Timp de cca 500 000 ani, a luat nastere conul vulcanului (scurgerile de lava de pe versantii Ciomatului se intind in prezent pana la 25 km distanta de crater). Acum aproximativ 35 000 ani a inceput sa erupa exploziv, suficient de puternic pentru a proiecta cenusa vulcanica pana la Marea Neagra. Roca preponderenta din masiv este dacitul, un mineral bogat in silicati. Magma ce contine silicati este mai vascoasa decat magma bazaltica, motiv pentru care poate obtura craterul vulcanului, permitand acumularea retrograda a gazelor si favorizand apoi eruptia exploziva. Astfel au luat nastere craterele ocupate astazi de Lacul Sf. Ana si de Tinovul Mohos.

Craterul Tinovului este intens colmatat, si desi este mult mai mare decat cel care gazduieste lacul, mai are doar cateva ochiuri de apa vizibile.
Mohos este de fapt o turbarie imensa, o "capcana" pentru carbon. Mai mult carbon se sechestreaza in sol decat este eliberat in atmosfera sub forma de CO2, principalul actor in acest proces fiind o plantuta mica numita Sphagnum, gasita din belsug si in jurul lacului Sf. Ana. In mod normal, materia organica este supusa florei bacteriene de putrefactie, care in prezenta oxigenului degradeaza materia organica si returneaza carbonul atmosferei, sub forma de CO2 si metan.

Degradarea materiilor organice se produce diferit aici; pe de o parte stratul gros de muschi blocheaza oxigenul, producand conditii de anaerobioza; pe de alta parte, pH-ul acid si continutul de fenoli din peretele celular al muschiului impiedica proliferarea bacteriilor de putrefactie. De aceea, turbariile sunt iubite de paleontologi si antropologi, intrucat conserva extrem de bine materia organica. Mai ales daca animalutul cu pricina a avut "sansa" sa sfarseasca intr-o turbarie atunci cand temperatura ambientala e mai modesta si cadavrul nu are timp sa se descompuna inainte de actiunea conservatoare a pH-ului acid. Uneori, mediul acid dizolva fosfatul de calciu din oase, iar acestea isi pot pierde structura, insa partile moi, parul, hainele, chiar si continutul gastric al "mumiilor de turbarie" sunt extrem de bine conservate.

In jur de 1 800 de cadavre au fost descoperite in turbarii. Cele mai vechi ramasite umane recuperate astfel au fost un craniu si niste oase - cele ale Omului Koelbjerg, in Danemarca, ce au zacut cuminti timp de 8 000 ani. Decanul de varsta al fosilelor de turbarie e un iguanodon - dinozaur ierbivor - care si-a gasit sfarsitul acum 133 000 000 de ani, si din al carui craniu au putut fi recuperate chiar si fragmente de creier, cu arhitectura conservata prin mineralizare.

Ciomatul Mare este un vulcan potential activ - activitatea geotermala, emisiile de gaze vulcanice (CO2, hidrogen sulfurat, metan) si activitatea seismica din zona o confirma. O punga de magma zace la 20 km sub scoarta, iar patternul activitatii seismice profunde, de pana la 70-100 km adancime, indica faptul ca aceasta punga de magma e conectata cu mantaua superioara, deci vulcanul asta pare ca nu si-a spus inca ultimul cuvant.

Lacul are o adancime maxima de 6,4 m, si se pare ca in urma cu cca 2 000 ani ar fi ajuns si la 12 m. Sursa apei e doar pluviala, nu are izvoare subterane.

Oglinda lacului era incredibil de linistita. Localizam in dreapta pontonul, capela si sursele de zgomot, asa ca dam un ocol in exact directia opusa, pe potecuta care il inconjoara, si dupa cateva zeci de metri ne bucuram din nou de liniste. O gaita albastra ne-a bodoganit o perioada si ne-a urmarit pana ne-a considerat goniti din teritoriul ei.

In jurul lacului covorul de muschi moale gazduia tot felul de minunatii...

Un petic de cer intr-un crater deocamdata stins.

Sphagnum (muschiul de turba) si picaturi antigravitationale :D

Ciupercuta ambitioasa.

La plimbare intr-un tablou de toamna. Cu toate ca locul e destul de populat, mai ales in zona din vecinatatea pontonului, e ceva linistitor in toata ambianta asta... mirosul de pamant umed, modul in care muschiul si hatisul de radacini de sub picioare iti fac pasii sa sune moale si infundat, apa lucie in care se reflecta mestecenii galbeni precum niste flacari de lumanare...

O privire in Upside-Down :)

La revedere, padure aurie... ne intindem la drum din nou, mai avem cateva ore bune de condus pana la Durau, si se lasa deja seara. In ziua urmatoare aveam planuri mari cu ferratele din Cheile Bicazului si Suhardul Mic.