Pentru ca evident, prognoza meteo se dovedea a fi un mare rateu (mai degraba dai in bobi sau intrebi o vrajitoare, si tot ai mai multe sanse sa nimeresti corect decat sa urmaresti vreun site de meteo), schimbam putin planurile, si in loc de Piatra Mare ne hotaram sa bagam o Piatra Craiului. Ce atata... tot o Piatra e...

La cat de cald fusese ieri, sigur pe Piatra Mare nu mai ramasese neam de zapada. Decat 100% noroi, mai bine o sansa de a vedea o creasta frumoasa si inzapezita, la peste 2000 m, nu ?

Asa ca il trezim frumos pe Securila inainte de 7, cum l-am obisnuit deja, sa ne dea drumul din curte. Si ne indreptam spre familiarul Crai.
Teoretic asteptam nori, cer plumburiu si de la 5-6 dupa-amiaza - lapovita si ninsoare. Ne uitam in jur, si in afara de ceva pacla de dimineata, neam de nor nu era. Nici macar peste Bucegi, care de obicei se trezesc mai tarziu.

Spinarea de dinozaur a Craiului era complet in soare.

Urmam drumul familiar inspre satul Pestera. Aceleasi ceturi superbe de toamna stau inca prin vai, soarele nu le-a dispersat inca. Pe o coama de deal oprim putin si ne uitam in jur. E minunat satul asta, atat de linistit...

Si totusi un brasovean harnic se gandeste ca e momentul sa isi faca simtita prezenta, si upgradeaza linistea matinala la un duduit infundat de danga-danga. Si simti asa cum ti se face parul maciuca, si te gandesti la toata valea aia superba terorizata sonor de un nesimtit... daca ne avea pe noi vecini nu cred ca mai avea geamuri, si putea sa isi construiasca semineu din cate pietre primea.

In fine, trecem peste, asta nu e lupta noastra. Parcam langa pensiunea Nobilis, ca si in toamna, ne schimbam in hainele de scandal, si pornim pe drumul noroios inspre padure.

Incet se lasa din nou linistea, brasoveanul e astupat de niste dealuri, si poti sa te bucuri din nou de ritmul unei talangi lenese, un behait de oaie care se converseaza cu mielul, un cocos anemic si ragusit, si un caine care ne latra plictisit parca sa isi faca norma. Ritmuri arhaice, pline de calm.

Nu stiu de ce, dar mereu ne oprim in punctul asta sa ne facem portia de liniste si spatiu.

Pornim deja de la 1100 m, asa ca gheata isi face destul de repede simtita prezenta pe poteca.

Ajungem repede la poienita din care zarim prima data Craiul, un talaz de piatra, cu "spuma" zapezii pe creste, profilat in soarele diminetii. Nu te saturi niciodata de el !

Tinem degetele incrucisate, avem 1200 m de urcat azi :)
Urmam mai departe traseul CR spre Saua Joaca. E o... Joaca pana aici, o plimbare placuta, in care incerci sa iti inchipui cat verde si cate flori sunt aici primavara.

Dupa sa, te loveste efectiv privelistea. Dealuri devastate de defrisari, parca te uiti la o regiune care a trecut prin holocaust, si te doare aproape fizic. E "parc natural", adica zona protejata, si totusi... nu a contat.

Ajungem dupa jumatate de ora La Table.

Parca mergi printr-un osuar gigantic. Fragmente de lemn peste tot, un brad candva maret zace rasturnat pe o parte ca un torace de balena... Imi rasuna in minte versurile unui cantec...

A-ncărunţit domniţa de-al ei tată-nchisă-n turn înalt,
Voinicul nu mai vine, căci gârbov e-acum,
Iar vânt din miază-noapte aduce-n suflet lacrima.
Vântul greu… acvilon.

Poveşti s-au născut şi-n poveste-au murit
In lumea de basm nimic nu mai-e etern.
Moartă-i cosânzeana, morţi sunt şi zmeii
Iar codrul e gri şi tern.

Un singur loc cu nimic nu-i schimbat,
E-aşa cum a fost, cu pământul făcut
Valea plângerii – tristul tărâm
De timp şi de oameni temut.

Izvor de ruină şi dor blestemat,
Melancolia aici domneşte în veci
Sufletul-ţi plânge – amintirile-ţi mor
Prin valea mâhnită de treci...

Singurul lucru de care te bucuri e ca locul e plin de puieti de molid, despre care speri ca vor avea mai mult noroc. Poate candva, in tara asta, aerul va fi mai important ca spaga si lacomia.

Regasim poteca printre puieti, si urcam spre refugiul Grind. 30 minute... mai sa fie !

Inapoi la refugiul padurii, Valea Plangerii (Poiana Grindului) incepe sa se ascunda privirii. Reintram in bula noastra fericita si vie.

Dupa jumatate de ora de mers dam si de tabla care ne anunta ca mai sunt 15 minute din alea 30 pana sus la Grind. Intelegeti voi, sunt minute din alea, pisicesti, speciale.

Steaming hot ! Turistul scoate aburi... la propriu si la figurat. E zburdalnic ca o ciuta in ultima vreme si ma cam lasa in urma.

Dupa aproape o ora de urcus se deschid in fata noastra poiana cu refugiul, si abrupturile calcaroase, albe.

Refugiul Grind e in stare destul de buna, usa exista si se inchide (spre deosebire de Spirlea), priciurile si soba sunt la locul lor. Mos Martin era momentan plecat se pare, ramasese fara pasta de dinti sau hartie igienica, ceva...

Suntem la 1620 m.

In Piatra Craiului se pare ca e semnal surprinzator de bun. Turistul rezolva o gramada de probleme economice stringente, suna telefonul ca la balamuc.

Deja se face cald si incepe sa imi para rau ca in februarie nu m-am gandit sa iau in rucsac niste pantaloni scurti. Suflecam ce putem, scoatem de pe noi straturi mai ceva ca Baba Dochia, si ne urnim agale in sus. Creasta e asa aproape... si totusi departe a naibii, parca fuge de noi.

Usor, usor, din Snickers in Twix, avansam la deal. Pe masura ce urcam ni se dezvaluie din ce in ce mai multe planuri in zare. Chiar daca asta e partea aia "domoala" de SE a Craiului, urcusul e destul de abrupt si te lesina.

Deja e cazul sa punem coltarii si parazapezile.
Inca putin si urcam in creasta. Apar si niste nori bineveniti.

Turistul se blocheaza la un moment dat, si cand ajung langa el inteleg de ce. Imediat cand urcai in creasta, imereai intr-un zid de zapada, care putea fi cornisa sau teren solid. Dar nu aveai cum sa afli pana nu te suiai pe el, eu una nici nu eram suficient de inalta sa vad peste. Ne facem curaj, si urcam patura de gheata care acoperea creasta. E incredibila senzatia, cu haul in stanga si in dreapta, si tu undeva intre ele, pe o potecuta lata de doua palme.

Iesim in creasta la mica distanta de Piscul Baciului. 2238 m, am ajuns !

Spre vest se vad vecinul Iezer-Papusa, si lantul Fagarasilor.

Ne intampina si un vant rece, in sfarsit simtim ca e iarna, si pana facem o pauza binemeritata la un sandwich pe Varful La Om, deja simtim degetele inghetate bocna. E cazul de reechipare.

Ne delectam cu privelistea, si apoi ne facem planurile de coborare. Se dau:

- doi gigei cu probleme la genunchi

- o panta de 45 grade

- 1200 m de coborat

- niste zapada

- o sfoara de 10 m.

Alegem rezolvarea cea mai rapida... adica ne legam unul de altul, si ne lansam la vale pe zapada. Unul din noi se infigea in zapada, celalalt aluneca la vale, si tot asa, pana am prins nitel curaj si am zburat amandoi prin zapada.

Turistul machiavelic, satisfacut ca isi tine nevasta in lesa.

In nici o ora eram inapoi la Grind. Incep sa imi placa din ce in ce mai mult turele de iarna !

Teren recucerit de natura. Fosta cabana Radu Negru, construita in 1932 de membrii clubului montan ADMIR si maturata de o avalansa in 1953. Peste 60 de ani le-au trebuit acestor molizi sa creasca.

O mica "pepiniera": intr-o buturuga gigantica au rasarit pui de molid.

De lăcrimezi crezând că e gata
Povestea basmelor care-au murit,
Nimic şi nimeni nu-i mort pe vecie -
Revine la viaţă când e povestit.

Ne intoarcem imbatati de altitudine si satisfactie ca am reusit ce ne propusesem. La masina dam gata un Snickers la doua guri, si niste sandwichuri, si ne punem pe condus spre casa, la lins ranile. Pisica ne astepta cu drag si foame, ii lasasem doar 3 boluri de mancare pentru 3 zile, si evident le balotase deja de stres.
Se pare ca statul 3 ore in masina, in aceeasi pozitie nu i-a prea priit turistului, asa ca se confirma inca o data ca dupa dexametazona, "Fastum gel" e cel mai bun prieten al omului.