Ziua urmatoare ne-am mutat la Vechea Moara, o pensiune micuta si pitoreasca construita langa cladirea morii din Sasca Montana.

Primul lucru a fost sa redecoram locul cu bulendrele plouate in ziua precedenta... Deh, asta e, doar aveam nevoie de ele in ziua urmatoare, si in plus, aveam si franghie si nu ne era frica sa o folosim.

E posibil ca pensiunii sa ii fi cazut o stea/margareta in urma acestor actiuni. Oricum, la cata apa a trecut prin acei bocanci, riscul biologic a fost scazut pana la niveluri acceptabile.

Pentru aceasta zi am zis sa ne relaxam si noi nitel, pana la cascada Susara.

Drumul incepe din Sasca Montana, pe langa firavul rau Susara.

Chef de drumetie...

... si deja traditionalul selfie-fatza-de-ratza.

Lumina jucausa pe pietrele acoperite cu muschi.

Ajungem dupa o ora - o ora si jumatate de lalaiala prin padure la cascada Susara.

Pe drumul de intoarcere am gasit, desigur o gaura in pamant, pe care am tinut sa o bifez. E vorba de o veche mina romana, in care s-a exploatat probabil si fier, judecand dupa depozitele ruginii de oxizi de pe pereti.

Un vechi put de mina inundat, in care se mai intrevedea o scara metalica. Pe acolo nu am putut sa ma bag.

Cu trecerea timpului, peretii minei s-au imbogatit cu concretiuni calcare.

Ma simteam ca facand parte dintr-o portie supradimensionata de ciorba de burta. Burta de deal.

Galeria nu se intinde prea mult in maruntaiele dealului, cateva zeci de metri. Si acum pantofii de apa s-au dovedit utili, intrucat aveai confortul de a calca cu incredere prin baltile si noroiul de pe jos, fara sa apelezi la tehnici tai chi de echilibru prin care te inmuiai oricum in aceleasi balti, dar cu mai multe puncte la impresia artistica.

Am deranjat si cativa locatari...

Doarme dansul ce doarme, dar de la atatea lumini - frontala, lanterna cu manivela - si de la deranjul unui om lipaind prin balti, se mai si trezeste. Eram atat de absorbita de activitatea de imortalizare a momentului, plus speranta ca poate isi arata si mutra cu nasul carn, incat nu ma asteptam sa imi zboare fix in freza.

A urmat un moment cultural-artistic de balet, in care nu stiam exact daca sa prind ceva din ce aveam in maini (din fericire tin mereu lanterna si aparatul foto prinse in jurul incheieturilor), sau sa ma prind pe mine de un perete ceva.

Am lasat liliecii linstiti in somnul lor antigravitational, si ne-am intors la Moara, pentru cina si somn.

Ne-am gandit totusi ca ar fi bine sa ne refacem stocurile de baterii, asa ca am intrebat gazda unde e un magazin prin zona (aveam practic de ales intre a face dreapta sau stanga cum ieseam de la Moara, pe strada principala). Gazda recomanda sa o luam la stanga, ca ajungem imediat. 6 km mai tarziu ne intoarcem si cu bateriile...

Maine ne asteapta o zi interesanta. Abia pot adormi de nerabdare. Nu-i nimic, jumatatea sforaie si pentru mine, desi se trezeste la un moment dat in miezul noptii, brusc, si se apuca sa invarta de patura pe deasupra capului mai ceva ca Moise care despartea Marea Rosie. Dimineata nu a stiut sa imi spuna care era activitatea la care visa pe jumatate lucid, poate doar se antrena pentru ziua urmatoare. Mai departe...