Am stat noi ce am stat sa se duca zapezile, noroaiele si culorile tomnatice. Dupa care pe ei, pe mama lor de munti ! Asa, de incalzire, ne-am hotarat sa refacem in varianta completa traseul spre Curmatura, la care (din cauza de muci), in iarna fusese prezenta doar jumatate de echipa.

De la fantana lui Botorog, drumul familiar pe banda galbena e de data asta inverzit proaspat, presarat cu ciorchini de toporasi, floarea-pastelui, macris si de nu-ma-uita.

Copacul prabusit, asta-iarna imbracat intr-o dantelarie de zapada, ofera si acum un spectacol interesant, si un loc de joaca pentru un pitigoi, prea fulgerica sa se lase fotografiat.

Drumul prin padure e destul de obositor, in buna traditie a urcursurilor constante... Dupa 1h-1,5 h de mers suntem recompensati cu privelistea poienii Zanoaga, vesel inverzita si decorata cu papadii, nasturasi, coada-soricelului, margarete, panselute de camp, turisti de camp...

Iti vine ba sa calci cu grija, sa nu tulburi vreun bondar grasun si complet non-aerodinamic din plutirea lui chinuita, ba sa te tavalesti cu burta in sus precum un caine fericit printre palcurile de flori. Un caz clasic de sindromul "Heidi, fetita muntilor".

Iata si bradul gigantic, companionul singuratic din ceata de asta-iarna... Pare mai putin sever acum, inconjurat de zumzet si culoare. Turistul isi face simtita prezenta in peisaj, la orizont.

Hey baby !

O mai veche cunostinta...

Din Poiana Zanoaga, aveam de ales - ori inspre Curmatura, la ciorba, ori pe Piatra Mica, apoi spre Curmatura, la ciorba. Oricum, ciorba e o constanta universala, important e sa ajungem cat mai greu la ea, ca va fi proportional mai buna.

Asa ca o luam inspre Piatra Mica, cu o ultima privire in spate. Se anunta un urcus sustinut de o ora-o ora jumate, constant chinuitor la inceput. Revigorati de niste biscuiti, incepem in sfarsit sa simtim ca suntem totusi in Crai.

Incep pantele mai abrupte, care trebuie abordate cu tractiune integrala 4X4 (labe), dar care mai rup monotonia si chinul urcusului de mai devreme.
Ma gandesc cu parere de rau ca este prea tarziu pentru branduse. Tot jinduiam la un camp doldora de capsoarele lor mov cu pistile galbene. Asta e, ma consolez cu cateva exemplare ametite si intarziate pe marginea potecii.

Catinel, in pas de melc, padurea lasa loc jnepenisului, si unui grup zgomotos de turisti unguri, care se tot varsau de pe varf, noi facand echilibristica prin boschetii adiacenti potecii inguste in incercarea de a ne da la o parte. Si zarim in sfarsit Crucea Eroilor, cocotata si priponita bine sa nu isi ia zborul de la cei 1791 m altitudine.

Dar, cel mai frumos se vede Craiul, in toata splendoarea lui, de la nord la sud, intreaga creasta intinsa in fata noastra. Si un munte in spate :)

Intre Crucea Eroilor si Piatra Mica mai e doar o aruncatura de bat. Si, ce sa vezi, la cererea publicului (...tobeee...)

Un camp plin de branduse !

Dupa ce isi recapata suflul (si isi verifica telefonul, cica sa vada cat era ceasul), turistul ma zoreste. Adevarul e ca daca esti asa fericit ca ai gasit branduse, nu le lasi cu una cu doua, le trebuie o sedinta foto !

Din loc in loc, se iteau stinghere si cateva palcuri de viorele.

Ca niste felinare mov de o parte si de alta a cararii...

Ne uitam cu jind la tufele de rododendron salbatic, cu gandul la cum vor arata peste doua-trei saptamani, in haina lor de sarbatoare...

Pe Piatra Mica nu stim exact cand ajungem, dar banuim ca este semnalat de un panou de informare despre "poteca tematica". Ura, suntem la 1810 m, cu aproximativ 100 m mai putin decat vf Turnu, "fratele" sau de vizavi din masiv, pe care am pus ochii pentru o tura urmatoare.

De aici incepe partea interesanta si multasteptata a traseului. Pentru ca mergi pe poteca, te bucuri de panorama, pozezi compulsiv in stanga si in dreapta, si la un moment dat se termina brusc pamantul si zaresti un capat de cablu care iti da a intelege ca pe acolo e drumul.

Si chiar daca iti vine sa te legeni pe cablu fericit din piatra in piatra, trebuie ceva atentie. Respecti niste principii de baza, tii mereu 3 puncte de sprijin sigure, fundul (sau mai delicat spus, centrul de greutate) jos, esti atent sa nu iti dea suturi rucsacul din peretele stancos, te bucuri ca ai niste manusi de trekking la tine, si da-i inainte !

Sunt 3 segmente de cabluri, si o coborare neasigurata care poate ar mai fi meritat un al patrulea, plus ceva pante cu grohotis.

Dupa o ultima coborare pe grohotis, ne aratam nitel muschii la camera, si ne bucuram ca am scapat intregi. Caut un bolovan pe care sa il car cu mine drept suvenir, cum fac de obicei la munte. Practic pun la loc greutatea apei deja baute, ii explic turistului care se uita la mine cu o spranceana ridicata vazand ca bag in rucsac ditai bolovanul. Ii zic ca imi mai trebuie o buturuga pentru balcon - bancul nostru de cand, acum cativa ani in poiana Varasoaia chiar si-a pus mintea cu mine, si am saltat discret o buturuga, care si acum serveste drept suport de flori in balcon (multumesc :)

Ne indreptam spre saua Crapaturii, de unde coboara si traseul spre Zarnesti/Plaiul Foii, si intrucat punctul de belvedere era deja ocupat, iar drumul spre ciorba ceva mai drept, il alegem pe acesta din urma. Intoarcem la randul nostru incurajarile pe care le primisem la urcarea pe Piatra Mica ("Hai ca mai aveti putin!") unui grup care urca gafaind si coboram muncitoreste spre Curmatura.
Ajunsi acolo, ne delectam cu privelistea frumoasa, cu o ciorba de fasole/pui cu ceapa si placinta cu mere. Tocana nu a mai incaput, o lasam pentru data viitoare. Cabana curmatura nu ar trebui sa fie pe traseu "banda galbena", ci traseu "bol de ciorba de fasole" !

Ca sa nu mai repetam isprava din Ciucas, (cu condusul pe intuneric prin ploaie torentiala), ne punem pe coborat. Initial mai repede, apoi din ce in ce mai incet, mai ales ca betele noastre de trekking erau in masina si genunchii de oraseni palizi nescosi din casa incepeau sa dea rateuri. Colac peste pupaza, ne ajunge din urma si grupul zgomotos de la Curmatura, insotit - dupa nechezat - de ciocanitoarea Woody. Cand incep sa testeze cu betele de trekking obiectele din jur, inclusiv creanga masiva a unui copac uscat care statea sa ne cada tuturor in cap, am zis, ok, e clar, noi asteptam frumos in Poiana Zanoaga cu burta in sus sa se elibereze aerul.

Si bine am facut, aproape am atipit in iarba, cu un cioroi teritorial dandu-ne tarcoale si falfaind din aripi deasupra noastra. E uimitoare linistea la munte, cand efectiv auzi aerul dizlocat de aripile unei pasari la zeci de metri deasupra ta, si de asta venisem !

Ne urnim incet-incet, mai aveam peste o ora de parcurs inapoi spre Fantana lui Botorog, unde ajungem inainte de asfintit.

Soarele cobora cu repeziciune si cand am iesit din Zarnesti, ne-a uimit caldura culorilor, si cerul zbuciumat. Am realizat ca iarasi scapasem ca prin urechile acului de ploaie, si ca am avut un noroc porcesc de vreme numai buna de plimbat.

Parca nu te saturi niciodata de Crai ! Si e bine, mai sunt nenumarate trasee care ne asteapta, tintim Lanturile lui Deubel... si creasta... dar pana acolo ne vom mai antrena nitel cu Vf. Turnu, cat de curand. Parol ! :)