Buna dimineata ! Ne trezeste un molfait sonor. Deschidem usa si dam de dansul , luand un mic dejun de durata pe pajistea din fata usii. Tundea cu calm peluza si rumega leeeent si tacticooooos de te lua somnul doar cand te uitai la el.

Azi aveam de vazut pestera Devetashka si cascadele Krushuna. Daca tot era in drum, dam o fuga si prin Lovech, vedem si cetatea Hisarya. Trecem intai prin podul acoperit, transformat in spatii comerciale pentru suveniruri.

Aruncam o privire prin curtea muzeului etnografic. Orice gand de a il vizita se evapora cand incep sa se reverse pe poarta un grup mare de turisti.

Ne saturam repede, ne cocotam pe ziduri (daca nu e cu cocot nu se poate bifa !) si plecam spre Devetashka.

Pestera asta e superba. Arcada monumentala de 100 m inaltime de la intrare e perforata din loc in loc, suficient ca iluminarea naturala sa aduca oaze de verdeata in interior, alimentate de micul curs de apa.

La torente, probabil apa se infiltreaza si prin aceste mici galerii, care acum sunt cuiburi de porumbei si randunele - marturie sta muschiul care se prelinge pe pereti urmand sursele de umezeala sezoniere.

O svastica veche de 8 000 ani a fost gasita aici pe un ciob de lut...

Interesant cat de vechi e acest simbol, acum stigmatizat. Cele mai vechi svastici dateaza din 10 000 - 13 000 i.e.n. Au fost identificate la Mezine in nordul Ucrainei, in zona raului Desna si impodobesc niste colti de mamut.

Simbolul a fost asociat si culturii neolitice Vinča-Turdas, raspandita in SE Europei de azi (Bulgaria, Romania, Bosnia, Muntenegru, Macedonia, Grecia) - iar relicvele din Devetashka sunt legate de aceasta cultura neolitica si dateaza de cca 6000 de ani. Svastica a "migrat" apoi spre Asia (India, China) unde a fost simbol de bun augur, din epoca fierului pana in epoca genocidului si a razboaielor mondiale.

Imediat dupa intrare, peretele drept gazduieste doua mici galerii cu evidenta amprenta umana, posibil sapate in timpul razboiului.

Uneori trebuie sa te uiti in jos ca sa poti vedea cerul.

Partea dreapta a pesterii e mult mai calda, si mai uscata, se schimba complet microclimatul in momentul in care urci micul mal de pamant, care ascunde dupa el un zid.

In spatele acestui zid astepti sa aterizeze nava-mama sa te ia.

Galeria dreapta se termina intr-o camera frumos concretionata, numita sugestiv "Altarul". Este insa inchisa publicului si ne-a fost rusine sa fim ghertoi si sa deranjam liliecii, chiar daca aveam la noi frontale si obstacolul din fata era o simpla barna de lemn.

Din galerie vine un curent de aer incarcat cu mirosuri... mucegai, guano, si parca persista inca un miros greu, industrial, de uleiuri minerale... sau poate doar mintea imi joaca feste. E uimitoare combinatia de sentimente pe care ti-o da un astfel de loc. Sub arcadele superbe de piatra de pe care se scurge viata, apa, vegetatia, sub stolurile de porumbei si randunele, amprenta umana atat de prezenta aduce cu sine amintirea din ce in ce mai ignorata a razboiului, si mirosul mortii. In perioada asta parca, mai mult ca alte dati, parem condamnati sa repetam greselile trecutului. Supravietuitorii razboaielor mondiale se sting, deceniile de pace ne amortesc memoria si ne fac sa uitam cat de brusc se poate schimba lumea, si cat de prosteste se poate muri in jocul de sah al plutocratiei.

Ramura stanga a pesterii e sensibil mai rece, mai umeda, fiind galerie activa si are cca 2 km lungime. Inaintam putin in intuneric... se aude clipocit de apa si forfota liliecilor, precum si o tanti foarte zgomotoasa si putin surda, a carei voce, amplificata de ecoul pesterii, pentru noi e semnalul de plecare.

Parasim Devetashka si ne indreptam spre cascadele Krushuna (parcul national Maraata).

Aici, evident manifestatie. Colac peste pupaza, aceeasi doamna foarte sonora ne depaseste... Turistul se intoarce spre mine si clipeste des nedumerit cum naiba ne-a depasit, si pe ce matura a zburat pana acolo.

Era duminica dupa-amiaza, cald, iar pantofarii transformati in slapari, erau peste tot calare pe frumusete de terase de travertin. In Plitvice cred ca isi luau o amenda monstru. Croatii aveau o politica draconica de conservare a habitatului destul de fragil al lacurilor. Orice dezechilibru intre depunerea travertinului si spalarea lui de catre apa poate duce in timp la distrugerea teraselor. Daca in apa exista o cantitate mai mare de substante organice, microorganismele - care in populatii optime favorizeaza depunerea travertinului - se inmultesc si deturneaza procesul. La fel, concentratia CO2 (care impreuna cu calciu formeaza carbonatul de calciu) se poate schimba, si in alte conditii de pH, constructia iarasi nu se mai produce. De la utilizarea mijloacelor de transport electrice pentru a indeparta orice sursa de poluare, la gigei in slapi prin lacuri, e o diferenta mare, din pacate. La acest capitol, din pacate, si ei sunt tot un soi de romani :(

Apa bogata in saruri are o culoare azurie hipnotica. E tare frumoasa si exotica.

Cam in jumatate de ora vedem ce e de vazut, si vrem acasa. In drumul de intoarcere, incercand sa evitam zonele de balci si crasme cu hahaitori, ocolim cumva si gasim si drumul spre pestera Maraata.

Din pestera iese un curs de apa aparent limpede si rece...

Intrarea in pestera e proptita destul de ingrijorator cu niste drugi de fier. Nu cred ca tin totusi un deal intreg :)

Probabil apa aia limpede si aparent curata de la intrare este plina de leptospire de la lilieci :) Am intrat numai cateva zeci de metri si m-au innebunit insectele atrase de guano. Liliecii falfaiau teritoriali (mi se pare normal !) pentru ca am avut proasta inspiratie sa folosesc blitz la cateva poze, pana mi-am dat seama ca deranjam. Nu ma asteptam sa fie "locuita" pestera, atat de aproape de iesire.

Turistul ma astepta afara, asa ca nu am insistat prea mult, am lasat mustele si liliecii in pace. Mai aveam de parcurs si lungul drum spre casa. Am reusit cumva sa ne strecuram inainte de balamucul de sosire dinspre mare, si am ajuns obositi, dar cu gandul la un drum la munte, intr-o zona daca se poate, pustie. Ne era dor de liniste si de munte.

Am avut parte in schimb de o experienta... inedita. Mergand precum cainele cu geamul deschis (bine, fara partea cu limba fluturand afara), la un moment dat simt ca intra ceva pe geam. Nu imi bat capul ce poate fi, probabil o frunza. Ma cuibaresc mai bine in scaun, si brusc simt ca imi ia foc spatele... reusisem sa ma asez pe o viespe, care vazand moartea cu ochii, a pus fundul la inaintare si da-i !
Primul gand a fost sa ma dau a o parte de pe biata faptura, care inca misca, a scos-o grijuliu turistul afara din masina, si a lasat-o undeva pe iarba. Sper sa fi supravietuit amarata, macar nu era albinuta (sa intepe lasand acul acolo si mutilandu-se), deci are o sansa sa mai intepe pe cineva in viitor.
Al doilea gand era ce mama naibii sa faci cand te ustura spatele ca la nebuni, si nici nu ai cum sa ajungi intre omoplati sa vezi daca te umfli precum cocosatul de la NotreDame. Din agitatia aia a momentului, cand faceam treispe-paispe ba spre trusa medicala cu hemisuccinat, ba ma alerga turistul cu un servetel inmuiat in alcool care ustura ca naiba, imi vine o idee... citisem undeva ca ar fi buna zeama de lamaie la intepatura de viespe. Am zis ca rau nu poate sa prinda, si daca tot aveam la noi o lamaie (sic!), hai sa incercam. Turistul produce niste zeama mai cu teama asa, ca o sa sar ca arsa pe acolo, dar stupoare ! Leacul asta babesc chiar functioneaza ! A disparut instantaneu durerea, nu mi-a venit sa cred ! Acasa am citit si de ce - veninul de viespe este alcalin, si este neutralizat destul de bine de acidul citric din lamaie, sau de acidul acetic din otet (diluat, ca doar nu s-a prostit nimeni sa puna acid acetic concentrat pe un om proaspat intepat de viespe). Daca e vorba de albina insa, e exact pe dos - leacul e bicarbonatul de sodiu pentru ca veninul albinutei e acid. Iar cu bicarbonat de sodiu la mine inca nu ma car.

Desi la inceput imi era ca o sa ajung o bucata de carne umflata pe la cine stie ce spital obscur din Bulgaria duminica seara, dupa un sfert de ora aproape uitasem tot evenimentul. Aveam de multumit chimiei si unei lamai care se intampla sa fie cu noi :)