Pentru ca BD trebuie sa ajunga si la munte si la mare, am zis sa vedem cum e Dobrogea. Dobrogea lor.
Ne uimeste carnavalul de floricele multicolore de toate felurile, pe care le vezi oriunde, incepand cu marginea drumului si terminand cu faleza rosie stancoasa.

Un fir de rapita (sa-i zicem Moise) desparte marea rosie de maci.

Ne indreptam spre Kavarna, situata la 20 km nord de Balcic si in apropierea capului Kaliakra, de unde avem multe amintiri frumoase din anii precedenti.

Ca de obicei, ne place sa fim independenti, chiar daca urmeaza sa bucatarim in deplasare.

La intrarea in oras te intampina, din muralele de pe blocuri, David Coverdale, Billy Idol si Tarja Turunen. Kavarna e acum populara pentru festivalul de rock care are loc aici in fiecare vara.

Kavarna a inceput in secolul 5 BC, sub numele de Bizone, o colonie intemeiata de grecii din Mesambria (azi cunoscut sub numele de Nessebar).

Orasul a inflorit pe seama comertului maritim, fiind vizitat de negustori din Marea Neagra si Mediterana.

In secolul I BC se pare ca a avut loc un puternic cutremur care a prabusit in mare o parte din capul Chirakman, si odata cu el si o parte a orasului Bizone, care se afla pe platoul sau. Acesta a fost reconstruit, apoi a cazut prada invaziei slave si proto-bulgare din secolele V-VI, si a renascut ca fortificatia numita Karvuna, suspendata pe acelasi platou.

Golful care adaposteste un mic port poate parea deprimant, dar are farmecul lui, chiar asa cu ruinele barcilor care pazesc muntele, cu pescarusii care ocupa fiecare locul sau pe un varf de stabilopod, cu o portiune de plaja stancoasa dupa o cariera de calcar.

Si acum, Gore Chirakman se impune in peisaj, chiar daca stirbit de surparea de acum peste 2000 de ani.

A doua zi, pe soare, atmosfera e cu totul alta.

In cautarea plajelor pustii, ne indreptam spre Golful Bolata, la 14 km nord de Kavarna.

Golful se afla la finalul unui canion cu pereti josi, sapat in carstul dobrogean, de catre raul Bolata. Acesta are o traiectorie destul de scurta, cel mai probabil izvorul sau fiind in acviferul din platou.

Lacul Bolata, separat de golf prin cateva zeci de metri de nisip, este se pare un lac de liman maritim, rezultat din diferentele de nivel prin care a trecut Marea Neagra in trecut.

In calcarele roscate, asezonate cu oxizi de fier, sunt sapate grote si mici lacasuri care servesc drept casa randunelelor, liliecilor si diverselor alte mici vietuitoare. Pe versantul stang al canionului exista si urme ale prezentei oamenilor inca din neolitic, fiind gasite relicve atribuite printre altele si culturii Hamangia.

Golful a gazduit si o baza militara in timpul regimului comunist, despre care se spune ca avea chiar fir direct cu Moscova. Acum a ramas ruina unui turn, un gard de sarma ghimpata, si un paralelipiped de beton din care latra agasat de prezenta noastra un caine. Era interesanta asocierea relicvelor trecutului (mai mult sau mai putin indepartat) cu marea alaturi, mereu in schimbare si mereu aceeasi.

Micii giganti :)

De sus, de langa farul abandonat, putem admira Golful si canionul Bolata, in toata splendoarea lor.

Pajistea era plina de melcisori minusculi, agatati de firele de iarba, aproape ca iti era mila sa te asezi sau sa mergi, stiind ca urma sa strivesti cativa.

Cimitirul melcilor.

Ne calcam totusi pe inima, si ne asezam putin, sa ne bucuram de soare si faleza inalta.

Bolata, Kaliakra, Taukliman, fac toate parte din ruta de migratie a pasarilor, numita Via Pontica, dupa drumul roman care strabatea tarmul Pontului Euxin.

Parasim golfuletul linistit...

...si ne indreptam spre Taukliman, "Golful Pasarilor".

Ne multumim sa il vedem de sus, pentru ca oricum nu ne pricepem la pasari, asa ca ne plimbam nitel cu soarele in cap prin stepa inflorita.

Statiunea Roussalka se afla in imediata vecinatate a lacului Taukliman. Pare idilica, insa se pare ca isi deverseaza apele menajere direct in lac...

Bujori salbatici - pentru care e celebra stepa bulgara - nu am prins, am venit cu cateva saptamani prea tarziu.

Dar am prins altceva :) Dupa ce mi-a taiat calea un guster verde si foarte grabit, de nu intelegeam cum prinde atata viteza - parca plana peste iarba, nu alta ! - am dat de o soparla cenusie (Lacerta Agilis) mai dispusa pentru o sedinta foto.

Turistul se cam cocea la soare, asa ca nu mai zabovim decat sa facem cateva poze, si mergem mai departe.

La 18 km nord de Kavarna, se afla fortareata Yayla, pe o terasa separata de restul platoului Dobrogei de o serie de culmi calcaroase de 50-60 m inaltime. Versantii lor, precum si cei care separa platoul de mare, sunt plini de "locuinte" sapate in calcar.

Ne intampina o necropola traca cu morminte bicamerale.

Daca nu era cimitir, era o priveliste de invidiat, spre un sanctuar, cu fata la rasarit. Tracii nu au fost primii aici, relicvele cele mai vechi gasite in zona se intind pana la 7500 ani in urma, in neolitic. In zona capului Shabla, au fost gasite necropole subacvatice, fapt explicabil prin nivelul mai scazut cu aproape 7 m al Marii Negre in acea perioada.

Turistul se bronzeaza cu sosete. El stie ca winter is coming, asa ca sosetele nu se dau mai jos de jumatea gambei indiferent de ce se intampla.

Locuintele cavernicole sunt foarte populare in aceasta zona :)

Pe schema scrie "stanci cu forme ciudate". Turistul demonstreaza.

Ruinele fortaretei sunt din pacate refacute, transformand-o intr-un cub de beton care mai incastreaza cateva blocuri de calcar. Totusi, privelistea e superba.

Si daca te mai abati din cand in cand de la carare mai gasesti cate o minunatie de casuta cu doua camere cu vedere la mare.

Ajungem la fosta vinarie a cetatii. Loc in care lucrurile incep sa devina destul de tulburi...

Mergem spre stanga spre o stanca frumoasa si fotogenica...

Tocmai ajunsesem si noi sa vedem "animalele stepei" (conform schemei de la intrarea in traseu), si o luam inainte mai departe, de la stanca fotogenica, pe o potecuta ingusta, ignorand o tabla undeva aiurea in dreapta.

Ne intalnim cu alti doi, care tocmai se intorsesera de pe poteca din fata, si ne gandim ca noi nu renuntam, ce daca e iarba mai inalta ca noi, nu-i nimic, ne itim si noi din ea din cand in cand.

Gasim niste papadii mutante, iarba e din ce in ce mai deasa si mai inalta, ne intrebam cati serpi calcam pe coada din greseala... Noi nu suntem quitters, doar venim de pe Bucsoiu'...

Ajungem intr-un tarziu la mare. Frumos, dar... drumul trebuia sa urce inapoi prin padure, nu sa coboare la nivelul marii... Ne dam seama ca suntem complet aiurea, si ca trebuie sa reluam drumul prin jungla pana undeva, unde am pierdut poteca se pare.

Ajungem la tabla pe care o ignorasem inainte sa intram in balarii, constatam ca dupa Vinarie (!) drumul laaaat facea dreapta, si noi am luat-o la stanga printr-o potecuta miiiica si meschina, si multa iarba. Hic !

Ceva mai sus se gasea o biserica sapata in stanca. Langa runele proto-bulgare se afla si amprenta crestina.

Vedem de sus si desisul prin care balaurisem mai devreme (daca ne plota cineva traseul pe un track de gps ar fi iesit cel putin un sir de covrigi de buzau, sau o ratusca ceva)... Si ne gandim ce spectacol or fi avut cei de dinaintea noastra, doua sepci (alba si rosie) mergand ca orbetii prin iarba spre nicaieri... Bai sa vezi ca noi eram "animalele stepei"! Sau adevaratele animale isi sufleca manecile la salopeta in fiecare dimineata, si incep sa culce iarba ca sa dea impresia ca pe acolo e drumul, dupa care se pun pe marginea potecii (oricum naiba le vede) si sparg seminte intre cei patru dinti din fata, razand de prosti.

Mergem acum pe Via Pontica, vechiul drum roman care se intindea de la Bizant pana la Histria, trecand prin Sozopol (Apollonia), Burgas (Aqua Calidae/Develtum), Nessebar (Messambria), Varna (Odessos), Kavarna (Byzone) Kaliakra (Tirizis), Yailata, Callatis, Tomis.

"Animalele stepei" se multumesc sa ajunga doar pana la parcare, in speranta ca mai prindem un apus frumos la Kaliakra. Pana la urma ne prinde pe noi lenea din urma, si ajungem acasa la mancare, vin si cateva episoade de "Matele incurcate" ("Critical", serial cu medici la urgenta).

Gordon Harlau, varul de la tara al lui Gordon Ramsay, e cu noi.

A doua zi mergem la locul nostru de deasupra golfului.

Pescarusii se incapataneaza sa ne survoleze cand nu sunt cu aparatul pe ei. Surprindem si niste pescarusi albastri, cu un colorit deosebit - niste pasarele mici azurii, cu burta portocalie, carora pareau ca le iau foc aripile cand le intindeau in lumina soarelui. Lenea e mare, azi nici nu ma mai misc din loc, astept sa vina pescarusul la Mahomed.

In cautarea unei plaje pe care sa ne putem inmuia si noi picioarele in mare, ne indreptam spre plaja Krapets.

Plaja e aproape pustie, doar cu cateva corturi si cativa amatori razleti de liniste, cu nisip fin si multe scoici, cat vezi cu ochii...

Suntem foarte aproape de granita cu Romania, in zare se vede Vama Veche.

Ne facem pofta de plimbat pe plaja (a devenit un ritual sa ne plimbam pe malul marii pana ne lasa picioarele, in Croatia am reusit 10-11 km de "plimbare de seara"), adunam gramezi de scoici...

Cand eram mica eram mereu in cautarea scoicii perfecte. Acum le savurez diversitatea, hazardul mecanicii care le-a spart in diverse locuri si forme, si ma intreb care e povestea fiecareia. Cam asa ne crestem si copiii, sa fie niste oameni mai buni decat noi, sa respecte o morala pe care in ani am erodat-o, ca sa aibe de unde sa cada cand vor creste mari. Si daca va ramane suficient, vor fi oameni.

As lua acasa bucata asta de lemn, asa de mult imi place, alba de nisip, vant si soare, dar e cam mic balconul sa incapa si aceasta buturuga in el :)

Ne zornaim scoicile spre casa (cateva kile), pentru ca azi am decis ceva radical - vom invinge paranoia tepelor de Bulgaria si iesim afara sa mancam. La Wild Duck (comes from the wild truck, vorba lui Mos Iliescu), in Ezerets.Pe drum avem o senzatie dubioasa ca trecem printr-o masina de tocat.

Ne-am distrat nitel cu meniul in limba romana, care vindea "cascavelut" si "maruntisuri de porc", "tocanica de Radomir" (cine o fi nefericitul Radomir) si alte astfel de furculisioane. E de apreciat stradania totusi. Am inteles si de ce e buna muzica lautareasca la masa. Daca te batai compulsiv nu te mananca tantarii, care se adunasera roi in jurul nostru, preferandu-l ca de obicei pe turist, asa ca am bagat repede la ghiozdan si ne-am luat talpasita.

Cineva s-a gandit ca noaptea le sta bine eolienelor cu o pereche de becuri mari rosii in spatele turbinelor, asa ca ne amuzam cum ne priveau din intuneric cu ochii rosii.

Fashion statement.

In ziua urmatoare ne luam la revedere de la campurile cu maci, margarete, si eoliene.

Localizati paianjenul din imagine.

Pentru ca a fost si un moment special pentru noi (comemorarea burlaciei cum zice jumatatea cand e nitel abtiguit si sincer), multumesc pentru un an in care am impartit lucruri frumoase !