"Oastea se aduna din munti si paduri.
Jumatate-s crita. Restul sunt mahmuri."

Lumea nici nu a reinceput sa se invarta cum trebuie in 2019, si top si noi, iesim din casa fix pe 1 ianuarie - bazandu-ne serios pe mahmureala altora. Intr-adevar drumul cetos de dimineata s-a dovedit bizar de liber, parca ne ratacisem intr-o tara nepopulata si usor de iubit. Hai noroc 2019, sa ne fie anul precum prima zi !

E o zi insorita si rezonabil de rece, suficient cat sa tina inca inghetat noroiul de pe ulitele satului Dragoslavele. Dinspre Valea Caselor, accesul pe Piatra e un labirint de drumeaguri printre tarlale, asa ca la inceput, ne anuntam venirea prin latratul incapatanat al unui caine, care nu prea tinea cont de ora si de zi. Dupa ce ii trezim bine pe toti cei din casa incercand sa iesim din curtea omului - foarte responsabil inchisa cu gard pe toate partile, mai putin pe aia cu drumul lat de acces pe care venisem nestiutori - facem cale intoarsa si incercam pe alt drumeag paralel.

Intr-o mica sa ne intalnim cu marcajul TA care urca din Valea Luncii, si ii dam inainte la deal. Greu pufaie locomotivele dupa o saptamana de zacut pe canapea in concediu (cu mici pauze de tavalit in glod la tara).
Padurea are inca ruginiul toamnei, cel putin la cei 900 -1000 m la care ne invartim deocamdata. Mi-e dor de brazi inzapeziti cu crengi grele, de dantelarii de gheata si de ore lungi petrecute in zapada cu respiratia aburinda, dupa care sa ne meritam lenea...

Intre toamna si iarna.

Dar ce avem din belsug azi, e soarele. Fagii isi unesc crengile intr-o hora luminoasa deasupra capetelor noastre.

Dupa scurt timp in padure, ajungem la un camp de grohotis cu care bocancii rigizi de iarna nu sunt deloc prieteni.

Peste marginea framantata si abrupta dinspre sud-est, se vad casutele prapadite din Valea Caselor. De sus, par aproape idilice.

Potecuta e prietenoasa si ferita. Soarele ne mangaie cu degete de gheata, zapada scrasneste perfect sub talpi. E prea frig sa se transforme in slushie chiar si in miezul zilei. Picioarele imi sunt amortite de lenea sarbatorilor trecute cu greu de pe canapea si de frigul care mi-a contractat vasele de sange, dar isi revin ele dupa cateva ore de pus in miscare. Urcusul e placut, dar obositor - poteca urca aproape 700 m diferenta de nivel.

Sus pe Piatra, la niste umili 1400 m, suntem fermecati.

In planul doi cu capul in nori se inalta abruptul nord-vestic al Bucegilor - aici sectorul nordic.

Intre Santilia Mare si Bucsa - peretele Coltilor Tapului si al Batranei. Releul de la Costila reuseste sa se strecoare si el in poza.

Spre est ne delectam cu culmile de bezea ale Iezerului, cu culmea Vacarea, Catunu... pe care misunam prin toamna.

Coboram repede in Saua Prislopului. Repede pentru ca zapada e minunata pentru asta, o panta lina acoperita de pulver in care iti vine sa te balacesti. Suntem inconjurati de un labirint de urme de toate dimensiunile - iepuri, vulpi, veverite, caini... Padurea e vie si nici pe departe doar a noastra.

Plaiul Scorusului (panta molcoma cu zapada din stanga) ne-ar fi dus spre lacurile de pe Albescu si apoi pe Cioara. Raman pe alta data, ar fi adaugat mult prea multi kilometri zilei de azi.

Versantul estic mai abrupt al Pietrei Dragoslavelor.

Inapoi in sat, motatele iesisera la prima baie a anului.