O dimineata pustie de vineri langa cabana Voina. Ciripelele ciripesc, paraiasul paraie, un tap barbos ne behaie un salut satanic cu gura plina de iarba. Nici nu zici ca e deja octombrie si ca vara asta isi ia talpasita pe furis.

Salut si tie, patruped cu ochi blanzi si bot moale !

Si uite-asa, cat ai zice "caini", ne trezim mai multi. Tocmai luaseram marcajul PA (traseul de vara) la ochi, si ne ia la rost un ditai dulaul pletos (de fapt, o domnisoara). Nu ne place sa mergem cu un caine furios in spate, asa ca facem tot posibilul sa dezamorsam situatia, majoritatea cainilor raspund la gesturi de blandete, se lasa rasfatati sau macar linistiti, si toata lumea isi vede de treaba. Cumva insa demersurile diplomatice ricoseaza si se lipesc de noi precum scaietii de sosete alti 3 paduchiosi... basca don'soara cu probleme de atitudine care se mai incaiera din cand in cand cu colegii de tura.
Ca si la majoritatea oamenilor, agresivitatea deriva din teama. Maraila ne urmareste la o distanta circumspecta la inceput, si mai clampane la betele Turistului daca se apropie prea mult. Insa privirea ei speriata si putin curioasa iti da a intelege ca nu e un caine rau. E doar introverta.
La antipod e Bulina, o extroverta maniacala, cu spirit sprintar de ciuta dar usor grasuna. Ai zice ca se rostogoleste mai natural la vale, dar s-a descurcat foarte bine si la deal. Desi pierduse cumva un ochi, asta nu i-a luat deloc din vivacitate sau incredere in oameni - era mereu prin picioarele noastre sau cu burta in sus pe unde faceam o pauza asteptand sa fie rasfatata. Uneori latra aiurea, pentru ca la distanta probabil confunda copacul cu ursul, si photobombeaza tot.

Ceilalti doi sunt Camuflaj - un caine maroniu si saltaret pe care n-am reusit sa pun mana, dar care poza la camera de mama focului, si Decanul - o mutra sobra si cuminte de terrier caruia ii lipseau fix ochelarii de pe varful nasului.

Cei 4 natarai ne urmaresc deja cu hotarare. Bulina zambeste parca la noi cu ochii mijiti, si ne urmeaza pe podetul ingust din busteni. Ceilalti stiu ei o scurtatura (prin apa, practic) si nu se mai complica cu podete. Urmam cursul apei Batrana si ne despartim de Valea Cuca, pe care am urcat acum cativa ani spre cabana Cuca si varful Papusa.

Kool&the Gang.

Ne despartim destul de repede de traseul CA (traseul de iarna) care urca pe Piciorul Iezerului pentru a ajunge la acelasi refugiu.

Camuflaj se mai opreste din cand in cand, sa se confunde cu nuantele pamantii ale potecii. Mare cersetor e, cand ti-e lumea mai draga te trezeai cu cate o limboaca pe mana.

Ca in orice tura de-a noastra, tre' sa existe si momentul ala cand te lasi purtat de iarba moale ca parul de zana, si ratezi poteca ce serpuia alene alaturi. Evident, cateii sunt putin nedumeriti cand ii treci boschetareste inapoi spre poteca, dar par sa se distreze. Potecuta se pierde in muschiul de turba, insa daca urmezi coama micului damb inierbat, tot la poteca de langa rau ajungi intr-un final.

Nu imi inchipuiam ca drumul asta prin padure o sa fie atat de frumos. Muschiul gros si moale, ferigile verzi, trunchiurile cazute de copaci stravechi si puietii de molizi care se iteau din orice movila si cotlon in care putusera sa creasca mai feriti, te transportau intr-o alta lume - antifonata, fara ecouri ascutite de beton, fara claxoane furioase. Aveai mai degraba o senzatie anacronica de primavara si in suflet se asternea linistea.

Curg minutele si orele, si incet castigam altitudine. Prin iarba si muschi isi face loc o chestie alba, dubioasa, pe care sa mor daca-am recunoscut-o din prima. Zapada ?! La cat de cald era, parea complet improbabil, insa zone umbrite usor pudrate am tot intalnit, pe masura ce urcam spre Iezer.

La soare insa e cald, cateii incep sa oboseasca. Incepem sa ne facem planul cand ii hranim, stim deja ca azi iar nu mancam decat ciocolata. O sa ajungem in curand la lac si la paraiasul care se scurge din el si isi vor putea astampara setea. Altfel imparteam cu draga inima si apa, nu e bai, n-ar fi fost prima oara :)

Pe unele pietre e presarat argint... lucesc in soare de iti iau ochii.

Octombrie abia a inceput sa picteze dealurile, verdele palid prefigureaza galbenul.

O luna cat o unghie se agata de jumatatea perfect senina a cerului; diametral opus, spre Crai si lacul Rausor vantul aduna ghemotoace de nori precum un copil zapada in bulgari.

Cumva, distantele par sa se dilate fata de harta abstracta. Desi e o grupa mica de munti, Iezerul are ceva din scara de dimensiuni a Fagarasului la ale carei porti vegheaza. Pare ca sa dai un ocol muntelui nu iti ia mult... pana incepi sa numeri kilometrii si vezi ca se aduna un circuit de aproape 30 ca sa cutreieri cei cativa munti domoli din intreaga creasta - si un urcus pe masura: Rosu-Imparat ajunge la 2469m, Papusa, Batrana si Iezerul mare au peste 2300m, iar cabana Voina se afla la niste modesti 950 m.

Refugiul Iezer.

Paraiasul scurs din lac.

... si ochiul limpede de cer.

Don'soara Maraila mai are putin si ma pupa. Se relaxase de tot, de la un catel agresiv care voia sa ne capseze bocancii si pantalonii devenise unul jucaus si afectuos. Ii trebuia doar putina atentie, si o atitudine lipsita de amenintari. La lac ne-am bucurat amandoua de apa cristalina, cam rece pentru gustul meu... dar pe ea nu a deranjat-o. Am zis mersi ca s-a dus ceva mai incolo sa se scuture si nu mi-a facut un dus nedorit.

Amprenta unui prieten.

La Crucea Ateneului abandonam planul de a ajunge pe Rosu si de a cobori pe piciorul Batranei, si alegem plimbarica relaxata inapoi spre Voina pe culmea Vacarea. Planul se reprogrameaza pentru o zi ceva mai lunga, care trebuie inceputa mai devreme de ora 10. Pur si simplu nu ne-am putut mobiliza mai de dimineata, eram in urma cu odihna de cateva zile bune si nu puteam pleca cu mai putin de 4-5 ore de somn la bord - si asa iti trebuie reflexe de ninja pe soselele patriei. Spre vf. Rosu mai aveam inca cel putin o ora - o ora si jumatate de mers alert - si inca o data pe atat pana pe Batrana, plus ca ii aveam si pe amaratii astia cu noi.

O reclama la balsam de par.

Turistul stia, inainte sa muste prima oara din sandwich, ca nu are nicio sansa sa il termine, cedeaza prea usor la santaj sentimental. Camuflaj fixeaza cu privirea de raze X dumicatii in timp ce se rostogolesc pe gat.

Iezerul Mare.

Splendida izolare.

Teambuilding.

Culmile molcome ale Iezerului au un efect aproape terapeutic. Iti vine sa te culci in causul ierbii care le inveleste... daca nu ar fi atat de frig si vant.

"Spune tu, vant inghetat
Pe unde ai fost, pe unde-ai umblat..."

Vantul vine cu iz de toamna si mana norisorii precum turmele de oi pe dealuri, pana ii impleteste intr-o mantie, agatata in cui de Varful La Om.

Trecem incet de momaile insirate pe culmea Catunu - Vacarea. Dinspre Iezerul Mic se asterne un drum de masina, care cam strica feng-shui-ul locului... parca nu are ce cauta cicatricea asta aici in coasta muntelui.

Cateii isi flutura ciuful prin peisaj, incep sa se alerge, fericiti probabil ca nu mai e de urcat si nu mai trebuie sa isi calce pe limba. Joaca aia tampita si libera de caine iti asterne un ranjet contagios pe fata, iti vine sa te tavalesti cu burta in sus, alaturi de ei.

Decanul.

Dincolo de Crai se zaresc Bucegii (stanga, plan secund) si culmile la fel de domoale si pastorale ale muntilor Leaota (dreapta, plan secund). In spatele culmii Vacarea se zaresc obiective de importanta strategica numite... Gainatul Mare si Tefeleica.

Camuflaj testeaza terenul. Dap, e bun.

Lacul Rausor.

Ziua e scurta, umbrele sunt din ce in ce mai lungi... ultimele raze de soare picteaza in auriu firele de iarba...

... si varfurile vesnic verzi.

Coboram spre stana acum pustie (din fericire - altfel nu stiu ce scandal am fi avut cu rezidentii ei); urmele pasunatului au ramas insa.

Cateii investigheaza curiosi teritoriul care vara nu le apartine. Iarba pantagruelica ne mai insoteste un timp, apoi drumul coboara pe langa un camp cu copaci candva maiestuosi, doborati de traznete, furtuni sau oameni.

Culmea Vacarea coboara lent inspre nord-est si se apropie relativ de Crai, insa treptat si el apune pe sub dealuri. Deja suntem prea jos pentru Maria-sa. Noapte buna, cu mantia ta de Superman cu tot !

Ultima geana de lumina o prindem in padure, aproape de cabana Voina. Coborarea parea ca nu se mai termina, lunga si abrupta, iar dupa prea multe zile petrecute la birou si prea putine pe picioare, genunchii incep sa ma lase. Durerile imi aduc aminte de prima tura mai serioasa din Apuseni pe Circuitul Galbenei, acum cativa ani. O dexa a fost binevenita a doua zi, cat sa ma repuna in functiune pentru cursul de catarare.

De-asta iubim turele cu caini. Pentru mutrele astea talambe, vesele si fara griji, pentru recunostinta neconditionata oferita in schimbul unei imbucaturi de mancare sau unui gest de afectiune, pentru boturi ude pe maini, suturi in fund pe poteci si photobombing cand ti-e lumea mai draga.
Din pacate, la masina i-a dispersat o gasca de caini aciuati pe langa cabana Voina si n-am apucat sa ii cinstim cum se cuvine cu boabele din Grutza decat pe doi dintre ei. Bulina si Decanul au fugit mancand pamantul spre casuta lor, putin mai sus pe cursul raului Batrana, si au ramas cu noi la cina doar Maraila si Camuflaj.

Ziua urmatoare scoatem nasul din casa in orasul "favorit" al Turistului. Brasovul e un gen de Triunghi al Bermudelor pentru prioritatea in giratorii, desi o ai, ea dispare cand primul bizon decide ca are treaba in acelasi spatiu cu tine. Si giratorii sunt peste tot, daca s-ar putea, s-ar face si trecerile de pietoni in forma de giratoriu.

Dam o fuga la Decathlon de unde completam kitul de melc cu un primus. Urma sa petrecem la cort o seara prin Cheile Rasnoavei, asa ca sufletul si gandul ne era la conservele proletare de "ciolan cu fasole" si "mazare cu pui". Hoinarim pe stradute in cautarea unor oale, si dupa ce trecem cu ochi mari si umezi prin faza Himalaya (unde gasim tacamuri de titan la 350 RON si set de oale teflonate ultrausoare intre 350-500 RON), aterizam in Kaufland. De aici luam un ibric banal de inox (fara teflon si plastic, sic !) si doua canute-termos de inox absolut geniale. Atat de misto sunt incat ma gandesc serios sa ma apuc sa beau ceai, acum, la peste 30 de ani. Neah, glumesc... nu suntem inca acolo.

"- Doamna, da' sunt din haur tacamurile alea ?!"

Taticu' Tuborg.

Nu se numeste degeaba Piata Sfatului. Aici se pune tara la cale... la Clatita Uriasa. Ne impiedicam si noi de una pe care o impartim la doi, si mai ramane cate ceva si pentru diabetul unor porumbei.

Cu atata cultura in jur, cumva, tot chestiile vii par mai interesante.

Porumbei fara cap infoiati la soare.

Biped fara pene fugarind alti bipezi cu pene.

Niste porumbei cu treaba. Cred ca sunt din aia rezistenti cu "haştag", altfel nu inteleg ce cauta in numar asa de mare tocmai aici, tocmai acum.