Dimineata linistita de sfarsit de Cuptor, pe vremea lui Covidie. Banuind ca vom gasi bulibaseala, am vanat o zi de vineri in care sa nu toarne cu galeata, pentru amicu' Buteanu si Muchia lui, pe care pusesem ochii de ceva vreme.
Langa Valea cu Pesti, ursii gunoieri iesisera deja la cersit. O ursoaica cu 2 sau 3 pui, nu-mi aduc aminte exact numarul de urechi flocoase pe care le-am zarit cu coada ochiului, stateau pe marginea drumului, in spatele unui parapet, spre deliciul celor care urcau spre Balea si opreau fara nicio mustrare de constiinta prin curbe, "la urs". Desi tentatia sa scot aparatul era mare, m-a oprit vina de-a apartine speciei care i-a gonit din paduri si i-a pus sa cerseasca pe marginea drumului. E mereu o bucurie sa vezi un animal salbatic, insa faptul ca ursii se obisnuiesc cu prezenta omului duce la tragedii si la crime (vezi cazul puiului de urs impuscat in Brasov sau Predeal, sau cazul in care autoritatile au lasat in agonie un urs accidentat de masina).

Pentru ca nu ne-am grabit prea tare dimineata, abia pe la 11 l-am inghesuit pe Grutza in parcarea deja aglomerata de la Balea, am luat daraverele in spinare si ne-am inscris in fluxul pietonal pestrit, printre gheretele cu suveniruri, colacii secuiesti, micii sfaraind pe gratare si mirosul de porumb copt. An dupa an, la cabana lui Frankenstein se mai adauga cate o apa la acoperis - pare pusa pe stors cat mai mult profit din afluxul enorm de clienti. Cabana Paltinu tine si ea pasul.

Inca putin si simteam nevoia sa-mi trag pe nas masca - pe care nu o aveam la mine, la gandul ca ma duc intr-un spatiu deschis cu minime interactii.
Din fericire, de cand am luat poteca spre saua Netedu (BA) am ramas complet singuri pe traseu si am putut lasa in urma harmalaia, stresurile, si le-am schimbat pe poteci primitoare, ape de cristal, stanci faramate si muchii taioase.

Traseul nu este deloc lung, Muchia Buteanu margineste la nord caldarea stancoasa a Vaiugii, incepe in Saua Netedu, si se termina pe varful Vanatoarea lui Buteanu. Acum 7 ani (wow, cum zboara timpul...) pe acelasi varf a inceput practic si istoria noastra cu muntele, dragoste la prima vedere :)

Prima portiune e destul de lina, si se ingusteaza treptat, pana ajunge un lant de tancuri stancoase, de la zona Turnului Aplecat. E expus, insa se poate asigura cu usurinta din tanc in tanc.

Ploile abundente din ultima vreme si-au spus cuvantul. Versantii sunt verzi, infloriti, plini de cimbrisor aromat si margarete.

Portiunea lina a Muchiei se termina aici. Norii dau tarcoale, dar in meteoblue we trust, si stiam ca pana seara cel putin n-avea sa toarne.

Partea nordica a Trasfagarasanului arata mult mai ordonata decat cea sudica. Nu am fost niciodata adepta ideii ca ora exacta se da de la Ardeal, dar din pacate, e vizibila diferenta intre ce tine de Sibiu si ce tine de Arges.

Revedem cu drag si Creasta Arpasel - Vartopel, pe ale carei urechi de iepure (aici ascunse de un tanc stancos) am ajuns in octombrie trecut. La Turnul Vartopel se intersecteaza cu Muchia Albota, care arata cel putin interesant de aici :D

Haul se adanceste din ce in ce mai mult, muchia devine taioasa, dar prietenoasa pentru picioare si foarte aderenta. Cumva, cel mai comod e sa o iei matematic pe creasta. Unele zone au poteci ocolitoare pe dedesubt, insa iarba aluneca, si tancurile stancoase de care mai poti asigura din loc in loc lipsesc. Asa ca alegem stanca, pe ea te poti baza - cel putin cat ramane uscata.
Desi plecasem pe o zi caniculara, cand soarele pierde lupta cu norii, fara un al doilea strat de haine ne-ar fi venit de hac vantul care batea cu putere.

Dupa Turnul Aplecat gasim si un piton vechi, dar aparent inca teapan.

Vaiuga cel sumbru si incruntat, pictat cu putin soare pe crestet.

Din loc in loc ne aducem aminte de Creasta Ascutita din Acele Morarului. La un moment dat ne inghit norii aproape complet, dar din fericire, dispar la fel de repede cum au aparut.

Omulet stingher pe Buteanu.

Creasta Vartopel-Arpasel in toata splendoarea ei.

De departe cea mai nasoala treaba cu coarda e stransul. Dimineata Turistul dusese o lupta strasnica cu balaurul, se auzea pufnind si mormaind din bucatarie in timp ce facea umeri deznodand-o. Acum sta cuminte in sac, e de preferat sa il faci dispenser de coarda decat sa te lupti cu ea precum purtau spartanii pelerina.

Daca tot o aveam la noi, mai bobinam cate o stanca din loc in loc, ca sa nu filam din mana ca adevaratii, complet degeaba - mai ales daca ai 50 de kile si incerci sa asiguri 90.

Dispozitiv de filare tip bobina :D A parut varianta mult mai simpla si rapida a asigurarii la punct fix, mai ales ca riscul de cadere era foarte mic.

Un pasaroi suparat pe care l-am deranjat, si care m-a surprins nitel cand depaseam un prag de stanca dincolo de care nu vedeam mare lucru.

In 2h:15 eram deja pe Buteanu, fara graba, savurand fiecare moment din crestulita ingusta si totusi primitoare. Si unii din noi mai ales, deznodamantul (de coarda) si o poteca mai solida sub picioare :D

Coboram pe piciorul Caprei. Ceva mai mult de 6 metri i-au lipsit sa fie si el magnific, in lista mult-vanata a varfurilor de peste 2500.

Lacul Capra si mezinul sau, Caprita stau cuminti in causul Iezerului Caprei, tulburate din cand in cand de vant. Tot valuri se iscau si in iarba inalta din turbaria dintre cele doua, pamantul capata o textura aproape fluida.

Acul Revolver pare mult mai mare de aproape decat in imagini.

Piramida Museteica e in soare. Ca intotdeauna, versantul sudic al Fagarasului e in soare, iar crestele si nordul - in nor si umbra. Vantul care se scurge din vale bate cu putere sa le tina pe cele doua separate.

Panta rei, si lucrurile constante din viata. In mica turbarie vegetatia e absolut luxurianta, muschiul de turba e moale si primitor, si tufele de cornut-de munte se insotesc cu papadiile si garofitele. Sunt locuri pe langa care de obicei am trecut pe nesimtite, in graba spre alte locuri, dar acum am avut timp sa le savurez pe indelete.

Vantul ne goneste din loc la un moment dat, si o luam in sus spre Saua Caprei. De aici luam "trenul" in jos spre balciul de la Balea, ferindu-ne din loc in loc de aglomeratia de pe poteca, unii mai tusitori ca altii.
Ne intoarcem inapoi spre soare, si spre muncile de constructie in weekend. Cu muchia Albota in minte, pentru o data viitoare :)