Am plecat destul de tarziu din Bucuresti, stiind ca nu suntem presati de timp. ajungem in jurul pranzului la Paraul Rece, unde ploua tomnatec.

Pe drumul spre Plaiul Foii incepem sa ne bucuram de munte... in stanga noastra se ridica semet, Craiul.

"Chapeau!" zise copacul in fata muntelui neclintit.

Dupa ce ne cazam la Popasul Craiului, si dam cu nasul de proprietarul ursuz si antipatic, ne grabim sa luam putin aer pe o pajiste, nu departe de ultima casuta de la Plaiul Foii.

Nu degeaba numele lui e Crai !

A doua zi ne trezim cu noaptea in cap, cu chef de drumetie si cu ciocolata cat cuprinde in saci. Speram sa ajungem pe creasta...

Ceata diminetii zaboveste ceva mai mult in padure. Este racoare si placut, nu cred ca ar fi fost vreme mai buna pentru urcusul care se anunta anevoios prin padure.

Si cand incepe sa iti iasa limba de un cot, te prinzi ca nu e chiar de colea diferenta de nivel de 1400 m a traseului... si ca e doar inceputul.

Dupa o panta sustinuta de aproape 45 grade inclinatie, ajungem in brusturisul care adaposteste refugiul Spirlea, la 1400 m. Din pacate, este aproape transformat in cos de gunoi. Soba dinauntru pare functionala, priciurile inca exista.

Inainte de Spirlea, ne despartim si de paraul care poate servi drept sursa de apa. Sus pe creasta nu exista apa.

La aproximativ o ora de Spirlea incepe frumusetea...

Se deschid niste munti calcarosi, abrupti, pe care te intrebi cum ii poti cuceri.

Grohotisurile sunt carcateristice masivului, si le intalnesti pretutindeni.

Gasim si garofite, doar poarta numele Craiului !

Zaplazul e un loc de o frumusete nepamanteana... Arcadele de calcar au constituit candva tavanul unei pesteri. Acum se intalta, sculptate de ploaie si vant, la 1698 m altitudine.

E inevitabil sa nu te simti mic in fata fortelor care au modelat candva muntele.

Si e inevitabil sa nu tanjesti dupa senzatia de libertate pe care ti-o poate conferi acelasi munte, pe care, uneori, se pierd vieti.

Platoul din care se inalta Piatra Craiului, este alcatuit din calcare mezozoice (jurasice si cretacice) pe o baza de sisturi cristaline. Versantul nord-vestic este si cel mai abrupt din intreaga grupa. Stratele ajunse acum aproape verticale, brazdate de hornuri, au reprezentat candva fundul unei mari.

Scoarta terestra s-a cutat in timpul orogenezei alpine, catalizatorul formarii Pietrei Craiului (si a intregului lant Carpatic, alaturi de Alpi, Pirinei, Alpii Dinarici, Apenini, Caucaz) fiind coliziunea intre placile tectonice Indiana si Africana - dinspre sud, cu placa Eurasiatica - dinspre nord.

Ocolim Zaplazul prin partea lui stanga, si ne intalnim cu drumul lui Deubel...

... si cu primul segment de cabluri.

Din pacate deasupra Zaplazului se termina incursiunea noastra din aceasta zi. Se pare ca Turistul are rau de inaltine si ca mai trebuie nitel tabacit pana sa mai incercam o data Lanturile :)

Asa ca ma multumesc doar cu o portiune de cabluri, (pe care abia le asteptam, si la care ma gandeam cu pofta cand urcam pieptis prin padure, gata sa ma calc pe propria limba iesita de-un cot) si urc deasupra arcadelor de calcar.

Ne urcam pe o culme invecinata, de unde se intrezareste printre brazi Zaplazul.

Sus esti doar tu, cu resursele tale, aici si acum. Nu te mai chinuie telefoanele clientilor, companiile nedorite, deadline-urile, planurile de afaceri si de viitor, senzatia de sufocare si nervii care insotesc orasul.

Te bucuri pur si simplu de aer, de pasarile care falfaie intr-o liniste nepamanteana pe deasupra capului tau, de pajistile inflorite si de stancile care parca tin in brate palcuri de brazi, si grupuri de capre negre saltarete.

Craiul e intr-adevar regesc. Si chiar daca azi nu am ajuns pe creasta, nu am de gand sa renunt, viata e prea scurta sa renunti la asa ceva !

Mai lenevim putin pe pajistea imbietoare...

... mai surprindem un fluturas prietenos...

... si ne indreptam inapoi spre Plaiul Foii. Evident, gresim drumul, in stilul specific, cand tocmai se pregatea o ploaie sanatoasa cu tunete si tot tacamul.

Ne intoarcem de pe traseul catre Umerii Pietrei Craiului (ala gresit), spre Spirlea (ala corect), si coborarea prin padure.

Testosul de serviciu, dupa coborarea obositoare, care ne-a solicitat la maxim genunchii. Ploaia nu a fost cine stie ce, posibil sa o fi lasat in urma undeva pe creste, unde duduiau tunetele.

Ne intoarcem la Popasul Craiului, unde ne saturam de mutra acra si preturile care cresc in weekend, si mergem in Tohanul Nou la Coliba Vanatorului pentru cina.

A doua zi, atat Craiul, cat si Bucegii sunt "cu capul in nori". Ne bucuram de vizibilitatea pe care am avut-o cu o zi inainte, cand plafonul norilor a fost suficient de sus pentru a ne bucura de drumetie.

Incercam sa vizitam rezervatia de ursi de la Zarnesti, insa renuntam destul de rapid din cauza aglomeratiei si faunei care nu avea nicio legatura cu ursii. Nici nu eram bine ajunsi acolo, dupa cativa km pe un drum desfundat, (mult mai rau decat cel care urca spre Plaiul Foii !), ca deja se instituisera niste gasti, organizate de niste indivizi intens suferinzi de sindromul conducatorului de osti, care vociferau sa negocieze tariful de vizitare si se lansau in tot felul de comentarii idioate si neoriginale.

Uneori ne miram si noi cat suntem de antisociali :)

Asa ca ne intoarcem acasa... urmand sa petrecem cateva zile la mare, in Sozopol.

Acasa ne astepta evident, porcovetele familiei. Fiind plecati doar de 3 zile, nu am prezentat cine stie ce interes :)