Socoteala de acasa si cea din targ sunt doua stari distincte ale pisicii lui Schroedinger. Par acelasi lucru pana ajungi la fata locului si observi bariera coborata la drumul forestier spre cabana Pietricica. Ceea ce inseamna ca acei kilometri in plus de mers pe jos pana la inceputul traseului spre Culmea Pietricica nu merita, si schimbi planurile sa ajungi in Saua Funduri prin poiana, pe traseul BA, chiar daca l-ai mai vazut partial, in sens invers cu niste catei acum cativa ani.

Pana la poiana Funduri - nimic fabulos de raportat. Ratacim drumul la inceput - mai precis gasim marcajul, lasam poteca linistiti in dreapta (uitand complet coborarea abrupta de atunci, cu o ciorba in suflet care nu a mai avut loc) si mergem mai departe pe un forestier... care ne duce la un adevarat osuar. Cranii si alte resturi de schelete cu coarnele taiate sunt imprastiate pe malul apei. O avea legatura cu asociatia de vanatoare pe langa care am trecut langa ultima BA vazuta in ultimul sfert de ora ?

Reluam tango-ul cu traseul, de un pas inainte doi inapoi, ne intoarcem unde am lasat poteca, si pun un craniu deoparte cu intentia de a il aduce langa surata capra din curte.
Dupa cca 1-1.5h suntem in Poiana Funduri si se deschide toata spinarea de piatra a dragonului Crai in fata noastra.
Cam acum un an urcam din partea cealalta, pe Valea Urzicii, si ma tavaleam fericita in noroi pozand ghiocei, in ultima tura inainte sa ne incuie astia in case.

Soarele abia isi face curaj sa iasa de sub plapuma, si lasa de la el chiar si cateva raze. Zapada alterneaza cu petice mitoase de iarba uscata, galbena, si nu e nici naiba, e vineri. Si respiri din nou liber, respiri brazi si iarba uscata si pamantul reavan si mirosul de zapada veche, cristalizata in petice.

Urcam pe langa Stana din Funduri... si ce avem noi aici ? Ce avem noi aici... Niste capsoare violete grabite, care au furat startul. Zilele trecute au fost calde, si uitand ca urmeaza niste zapezi in martie, si probabil si de paste - oricand pica asta - s-au grabit sa se intinda la soare. Cu o floare chiar se face primavara :)

Intram putin in stana acum parasita. Nu stiu daca e functionala in timpul verii, e destul de subreda, acoperisul e sita si lasa sa se intrevada cerul.

Privelistea din prispa e insa fenomenala.

De cand tot trebaluim la Marele Zid Chinezesc am invatat sa apreciez mult textura si fibra lemnului vechi. Soarele si timpul curata si albesc pana la urma tot.
Ma intreb cum o fi aici vara, cu cortul in poiana, langa un foc. Probabil nitel stresant, avand in vedere proximitatea de padurea locuita.

Putinele raze de soare imi fac cadou cateva cadre cu branduse vesele. Nu stiu ce-o fi asa fascinant la sofran, incat sa merite sa tragi atata amar de branduse de pistile pentru un gram. Unde mai pui ca suratele lor de toamna, Colchicum Autumnale (deci nu Crocus, suratele lor din imagine) mai sunt si toxice.

Harnicie mare sub poiana. Cand ai plamani mici, trebuie sa iesi la suprafata des.

Cum incepi sa urci, se deschide cerul si ies la iveala dintre dealurile pletoase Bucegii si Leaota. Fiind o zi de lucru, drujbele nu contentesc in zona de sub Grind, oribil mutilata.

Bucsoiu si Scara.

Batrana si Gutanu.

Ne taraim... pasii incet, in sus. Pe masura ce urcam, poteca traverseaza si culoare de avalansa - se vede pe unde copacii au acordat prioritate in trafic zapezii si bolovanilor.

In ultimul plan central - Piatra Mica, delimitata in stanga de Saua Crapaturii si despaduririle de la Grind.

Stalpul a fost mai inteligent si a cedat primul.

In sfarsit sus :) Inspre sud se vede culmea Pietricica pe buza careia ar fi trebuit sa venim daca urmam planul initial. Nu-i nimic, e o scuturare ideala din amorteala pentru la primavara.

Casa de vanatoare de pe Valea lui Ivan, si causurile de stanca etajate vertical - poienile suspendate atat de tipice Craiului. Un patratel inconjurat de brazi vrem si noi :)

Coborarea spre Valea Urzicii, in extremitatea sudica a versantului vestic.

Culmile molcome ale Iezerului, santinela Fagarasilor.

Verdele discret al coniferelor, colectia de iarna. In primavara vor explida in verde.

Un rulou cu scortisoara si nuca.

Texturi.

Parca recompensand ziua pe jumatate mohorata, soarele se rostogoleste intr-un apus superb, inghitit de balaurul de piatra. Maine isi vor relua jocul de-a soarecele si pisica.