haihui

 

 

Se anunta o zi frumoasa. Parasim casutele de lemn primitoare ale Mamei Uta si ne indreptam spre cabana Cetatile Ponorului. Stiam de la ultima escapada in Apuseni ca ne asteapta un drum dezastruos intre Sudrigiu si Petroasa, acelasi pe care vizitaseram cu 2 ani in urma Pestera Ursilor. Asa ca aveam nevoie de timp pentru o medie ametitoare de viteza de cca 10 km/h, ca mai aveam nevoie de masina...

 
 

Inginerul nu se poate abtine sa nu se oftice nitel ca nu are decat conexiune GPRS in regiune. Ura ! Nu mai trebuie sa il impart cu clientii !

 
 

Fiind finele lui august, ne inconjoara o mixtura de verde varatic si panoplia de culori calde ale toamnei.

 
 
 

Am avut totusi o maaare surpriza... Drumul Sudrigiu-Pietroasa, care cu doi ani in urma era un dezastru, si calculasem ca ne va trebui o ora pentru parcurgerea celor 15 km, era - incredibil - asfaltat !

 
 

Dupa Pietroasa insa, asfaltul e din nou inlocuit de un drum forestier, relativ practicabil, si pitoresc, insotit de raul Boga. Si am avut surpriza destul de placuta ca dupa cca 5-6 km sa inceapa un drum asfaltat spre Padis.

 
 
 

Cu cativa km inainte de Padis revenim pe drum forestier, si ne bucuram de delusoarele pasnice, lipsite de cocalari urlatori, manelisti si fum de mici. Oricum, ne bucuram de orice petic de verde si de orice brad, ca doi oraseni abia scosi la aer.

 
 
 

Ajunsi la cabana, ne cazam rapid, si evident dam buzna spre circuitul Cetatilor Ponorului (punct albastru). Deasupra dolinelor exista un alt circuit derivat, al Balcoanelor Cetatii, care ofera privelisti ametitoare asupra intregului complex carstic.

  
 

Traseul Cetatilor nu este lung, insa este deosebit de spectaculos, iti ofera orice, de la catarat pe cabluri, catarat cu tractiune 4X4, la doline, pesteri, portale si cursuri de apa.

Ne intalnim chiar si cu salvatorii nostri din Garda de sus, e mica lumea !

 
 

Dupa aproximativ jumatate de ora ajungem la portalul Cetatilor. Impunator, intr-adevar, un portal imens de 70 m inaltime, te face sa te simti exact cum esti - un om mic intr-o lume mare (sau mai multi oameni mici in aceeasi lume, depinde de cat de aglomerat este traseul).

 
 

Un om mic care nici nu banuieste complexitatea cavernelor si raurilor subterane care se desfasoara sub picioarele lui. Cursul de apa de pe Valea Ursului si din Pestera Caput, precum si cel din Poiana Ponor, formeaza raul care intra in subteran in pestera Ponor, si care iese la iveala in izbucul Galbenei, pe cheile omonime.

 
 

Portalul separa dolina 1 de dolina 3, si se continua cu un abrupt spre dolina 2. Topaim din bolovan in bolovan pana spre intrarea in pestera, apoi, dupa ce turistul ma instiinteaza ca "pe acolo eu nu ma duc", ma indrept spre dolina 2, pe o panta destul de abrupta cu grohotis, semnalizata cu un marcaj de derivatie a traseului.

 
 

Urmeaza un scurt urcus cu tractiune 4X4, dar care a meritat tot noroiul din bocanci.

In dolina II, izolata, si mai putin populara, era o liniste nepamanteana, tulburata doar de cateva pasarele ciripind cu ecou, si o lumina de crepuscul, ireala. Si aici se vede o gura de acces a pesterii.

In mod cert, Pestera Cetatilor Ponorului ramane pe lista de restante, poate mai abordabila din celelalte doline decat din dolina I, avand in vedere ca de la portalul principal ar trebui depasita o saritoare de cativa metri pentru ca ajunge in galeria activa. Ideea unei cascade si a unui lac subteran e teribil de incitanta :)

 
 
 

Ma intorc la turist, si la dolina 3. Cobor in jos, turist grabit, alunecand pe-o rapa.

 
 

Urmeaza urcusul destul de solicitant inapoi spre cabana, unde mancam cel mai bun cous-cous cu pui si salata din viata noastra, impartim frateste o casca la jumatate de film - pentru ca ne-a luat somnul destul de repede - pe laptop, si adormim bocna pana a doua zi. Ne trezeste in jur de 8 vocea sonora si tropaitul vecinului, mai mult sau mai putin constient/interesat de faptul ca peretii nu sunt deloc izolati fonic. Mai departe...