Dis de dimineata parasim linistitul Rausor, si ajungem in tromba la Cabana Soarelui, o casuta draguta pe valea Nucsoarei. Parasutam bagajele, explicam putin traseul nostru gazdei, care ridica o spranceana neincrezatoare si incearca sa concluzioneze de la ce ora sa cheme jandarmeria montana daca nu ne intoarcem. Nu inteleg ce atata drama, pentru cei 18 km, e a doua opinie sceptica in sens de "doar pana la Bucura faceti 4 ore". Bineeee.... asta inseamna razboi.

Pe drumul spre Carnic, avem de departe cea mai improbabila intalnire a acestei ture. Pe asfalt isi facea plimbarea linistita de dimineata, nestingherit, un paun. N-am putut rata ocazia si l-am fugarit prin sat pentru o sedinta foto, in timp ce deasupra mea roiau teritoriali stoluri mari de porumbei.

Foarte mandra oratania de creasta ei purtata pe o parte, si de coada pe care nu s-a sinchisit sa o arate in toata splendoarea ei.
Ce e interesant, in afara de pasaroiul in sine, e lectia de optica aferenta.

Desi percepem culori cand il privim, ele nu rezulta dintr-un pigment, ci din difractia luminii in structura microscopica, periodica, a penelor. Orice structura periodica ce influenteaza propagarea luminii devine o retea de difractie. Lumina incidenta este reflectata la un unghi diferit in functie de ce microcomponenta a penei gaseste, si apoi interfera cu celelalte fascicule rezultate din jur, iar rezultatul este o culoare care variaza cu unghiul din care este privita pana. Exista totusi o culoare dominanta, care rezulta din aranjamentul spatial al barbulelor penei, si din distanta dintre ele - care genereaza in cele din urma lunigmea de unda a luminii reflectate. Daca am elimina difractia si interferenta, paunul "gol" ar avea o simpla culoare cafenie - doar acesta este pigmentul pe care il poseda penajul sau.
Iridiscenta este intalnita in natura si in alte cazuri - la diverse insecte printre care si fluturii cei mai viu colorati, pasarile colibri, unele cefalopode, chiar si la unele plante.

Nu pot sa nu imi aduc aminte de Regele Paun mesopotamian, Melek Taus, adorat in cultura Yazidi - o cultura sincretica, cu elemente de crestinism, islamism, si zoroastrianism care i-a transformat pe membrii sai in tinte ale tuturor. Melek Taus este Azazel, ingerul cazut, care insa se transforma in demiurg si dupa 7000 de ani de lacrimi este reabilitat si iertat. Asocierea cu Sheitan si Lucifer este inevitabila, deci kurzilor yaziditi li s-a pus de-a lungul istoriei eticheta de adoratori ai diavolului, si au fost decimati ca atare.

La cascada Lolaia il lasam pe Gruta, si o luam pe drumul forestier, care poarta urmele torentilor de viitura. Suvoaiele de apa din zona sunt superbe, insa bolovanii astia care au fost candva drum iti aduc aminte si de forta lor.

Top-top pe Valea Pietrelor... poteca paraseste drumul forestier, si trecem paraiasul cu un curs de apa generos, atenti sa nu ne inmuiem turloaiele.

O ciupercuta gelatinoasa (Exidia recisa) atarna in drum de un trunchi uscat. Corpul sau se umple de apa, si se usuca precum o scovearga in afara perioadelor ploioase.
Mergem cam jumatate de ora paralel cu raul Pietrele, prin poteca se scurge un mic paraias ce aduna probabil o parte din apele cazute ieri pe versanti - la intoarcere cursul disparuse.

Intram in Dumbrava Minunata. Padurea de Retezat e mereu magica - trunchiurile stravechi, muschiul moale de prin poieni (Sphagnum, muschi de turba, care se bucura de precipitatile recente), ferigile - toate te transporta intr-un univers verde, moale si primitor. Pasii suna infundat pe compostul afanat de ace si crengute, topaim din bolovan in bolovan, din radacina in radacina sa evitam baltoacele si noroiul deghizat in pamant solid.

Un indicator anunta numele cascadei. "Maria Magdalena" troneaza pe o placa noua deasupra denumirii vechi - Pietrele. Ii sta mai bine cu numele de origine.

25 minute mai tarziu eram la cabana Gentiana, alimentam cu niste zahar, si pornim mai departe.

Trecem o punte jucausa...

... si urmam in continuare paraiasul, topaind din piatra in piatra. Ne lamurim si de ce dureaza atat de mult drumul efectiv pana la Bucura. Nu sunt multi kilometri, insa stilul de mers e departe de a fi optim. Te obisnuiesti insa cu salturile de cangur, chiar daca sunt lipsite de ritm. Nu stii niciodata cand se dovedeste utila chestia asta. "One must learn to walk without rhythm".

Mergem de la nord la sud. Valea Pietrele e marginita la vest de culmea Lolaia/varful Retezat (undeva in dreapta) si Peleaga (stanga) - bo$$-ul Retezatului cu cei 2509 m ai sai. Bo$$ulica este Papusa (2508), pe care l-am vazut acum cativa ani cu escala la Taul Tapului.

Bordul Tomii si bolovanul care pare numai bun sa te adapostesti sub el in caz de ploaie.

In fata se inalta peretele Bucurei - una din zonele populare de catarare din Retezat.

La baza peretelui Bucurei se intinde calm luciul de apa al lacului Pietrele; undeva in stanga susura si paraiasul Pietricelele, si micile lacuri aferente. Totul pare sa fie pe baza de pietre :) Pietre in poteca, pietre in parau, in lac, in jur... bolovanisul erodat si fermecator al Retezatului.
Avem 2h15 pe traseu si urcam spre Custura Bucurei. Potecuta serpuieste agale printr-un grohotis mare, in care te simti cat o furnica (cu rucsac). Norisorii ne dau tarcoale, si ne mai tin putina umbra.

Ceasul bate 3 ore de traseu. In saua Custura Bucurei privim de la 2206 m intr-o caldare glaciara imensa, plina de ochiuri de cer. Bucura e cel mai mare lac glaciar de la noi din tara - la 2040 m altitudine, are aproape 9 Ha suprafata. Alimentat prin 5 izvoare, apa sa se scurge prin lacul Lia spre Izvorul Pelegii, unde are si cea mai mare andancime - in jur de 15 m. Este natural populat cu pastrav.

La stanga (est), cum urci pe Custura, te asteapta Peleaga, la o ora si jumatate de mers. Noi am mers insa spre vest, pentru ca aveam treaba cu multitudinea de laculete de sub ochii paterni ai Judelui.

Bucura si juniorul - Bucurel.

Dupa o scurta portiune de jnepenis, peisajul devine aproape selenar. Trecem printr-un camp de bolovani uriasi.

O privire furisa spre rezervatia Gemenele. Limita de demarcatie a rezervatiei este patratul rosu, accesul aici este interzis fara autorizare din partea Academiei Romane (care insa nu este dificil de obtinut) - aproape 2000 de hectare de padure virgina gazduiesc 1200 specii de plante si o droaie de salbaticiuni.

Lacul Lia.

Lacul Stirbu.

Lacul Gemenele.

Coboram de pe BR pe BG spre Taul Portii. Vizavi de el, in causul de la baza Judelui, se afla Taul Agatat.

Taul Agatat.

Taul Portii.

Judele, sever si mohorat, aparent inabordabil (desi inainte de Saua Judele exista o potecuta de acces spre varf).
In fata continua traseul TR spre Saua Judele, si mai departe, Zanoaga.

In ordinea numerelor de pe tricou - Florica, Viorica, Ana, si Lia - salba de lacuri de la baza Judelui, alimentate prin izvoare subterane si comunicante prin paraiase emisare.

Coboram pe aceiasi bolovani uriasi, pe un traseu comun TR/PR. Se scutura cateva picaturi de apa din norii care ne tot urmareau, insa nu mai mult, doar cat sa improspateze aerul, si sa miroasa a iarba proaspata.

Clic, clic. Dau tarcoale Floricai ca japonezul voyeur cu aparatul foto. La un moment dat se zbate o bucata de blana care pana atunci ramasese bine camuflata in blind-spot-ul meu generos. Probabil chiar era sa calc pe ea, altfel nu cred ca s-ar fi activat, si as fi trecut pe langa dansa fara incidente.
Marmota topaie deranjata spre niste pietre, insa sta, asa mai in scarba, la vreo doua poze. Nu stia exact daca sa ma afuriseasca cu gura plina de iarba, sau sa molfaie mai departe si sa se retraga la siguranta vizuinei.

A ales sa ma maraie putin. Tare simpatic acest soarec supradimensionat. Ura, am vazut marmotaaaaa, ia marmota neamuleee !

Cascada dintre lacul Florica si Viorica.

Un coleg de poiana al marmotei.

Refugiul Salvamont de la Bucura. Circuitul nostru se incheie pe malul lacului. Turistul nu prea avea chef sa dam un ocol (in definitiv, perimetrul lacului nu e chiar mic - ar fi adaugat 1.4 km "plimbarii" noastre de azi. Asta e... venisem cu gandul sa o cunoastem pe Vulpita Victorita, dar ramane pe alta data.

Retezatul Mic, cu care ne-am delectat intr-o zi de februarie.

Amiaza ne mana de la spate. 6h30 de traseu, si ne luam la revedere de la cele 7 lacuri non-Rila, urcam inapoi in Curmatura Bucurei. O lumina aproape ireala se strecoara pe langa Retezat si lasa umbre din ce in ce mai lungi pe Valea Pietrele.

Capsoare albe de bumbacarita.

Lacul si Paraul Pietrele.

Ajungem destul de obositi inapoi la Gruta. Cat pe ce sa imi bag picioarele in ea de cascada Lolaia, dar am mai tras de mine inca 5 minute.. si nu mi-a parut rau :)