Sambata, dupa 5h de somn si 2h30 de condus suntem in Busteni. Undeva acolo sus e Caraimanul, momentan plin de ceturi si dileme.

Vremea tine cu noi azi. E cald, pe valcele mai e inca zapada, si noi plecam cu gandul sa-l vedem din nou pe Bucsoiu cel morocanos. Sarbatorile dubios de multe de anul asta ne blocheaza multe weekend-uri de balaureala solitara, insa mai organizeaza putin lucrurile. Pe strada Glajariei e liniste aproape completa, nici drumul pana aici nu a fost cine stie ce (in afara de un raliu nenorocit pe asfaltul mancat de molii dintre Paraul Rece si Rasnov).

Oi si tarcoale de ciori.

Iar am carat toata debaraua cu noi. Nu stiam peste ce dam pe acolo, intentionam sa urcam Bucsoiu pe Brana Caprelor, pe care nu am fost inca, sau daca nu, sa-i dam inainte pe Horn. Oricum aveam nevoie de coltari, pioleti, casti, si nu ne-ar prinde rau niste coarda, anouri, carabe, niste bucle de cordelina... Plus extra bulendre (ca nu stii pe unde intepenesti si cat stai), plus apa si mancare, plus Autan, crema de soare, aparat foto, se aduna ceva bagaj de melc.

La 9:45 eram pe mica portiune CA dintre Glajarie si valea Malaiesti, si scoteam limba de un cot, nemaifiind foarte in forma.
" - Da, sunt ok, asa respir eu de parca trag sa mor, si asta e culoarea mea, natural-vinetie". Greu la deal cu corporatistii... Dupa ce iti intri in ritmul de robotel e insa in regula, incepi sa savurezi iar mierlele, mirosul de pamant si frunze ude, parfumul ierbii.

Padurea e plina de chestii magice. O casuta de zane...

...bolovani imbracati in muschi si floricele albe, peste care troneaza cate o Soldanella violet.

Desi e unul din cele mai frecventate locuri, poteca din padure - altadata bulevard - e linistita. Pe la 11:45 se iteste dintre brazi maria-sa Bucsoiu, si superba vale Malaiesti.

Uneori uit cat e de frumos locul asta... E atat de fotografiat, accesibil, si frecventat, insa azi e aproape doar al nostru. Prea fain si incredibil de liniste ca sa nu ramanem putin aici sa savuram un pilaf cu carne, o ciorba de fasole, si o prajitura casei.

Hoverdog si prietenii sai.

Lene mare, nu merita sa te deranjezi nici daca iti iei cozi peste fata de la maniacalul asta mic. Singurul lucru pentru care se deranjeaza e un tip cu bete si palarie, pe care il iau la boscorodit.

Suntem sfatuiti calduros sa lasam Brana Caprelor in pace cateva saptamani, are portiuni expuse, si un hornulet plin cu gheata. Asa ca, pe burta plina, nu suna rau o plimbarica pana la Omu, prin Hornul Mare. Mai ales ca ne-am miscat oarecum cu talent pana aici, nu suntem chiar asa rablagiti pe cat credeam.
Niste nori coboara pe fruntea Bucsoiului - gata, acum il recunoastem, arata aproape dezbracat fara ei, ca nu imi aduc aminte daca l-am vazut senin vreodata.
Hornurile dispar la un moment dat in ceata, dar noi "in Sat24 we trust", daca acolo zice ca o sa fie frumos, asa va fi !

Dupa nebunia cu brandusele, pe pajiste si-au facut loc mai calmele gentiane si dediteii albi si pufosi (Pulsatilla alba).

Inainte de pragul terasei glaciare II, dau sa pozez niste buruieni si aproape nimeresc in marcajul punct maro al unor capre. Ma uit in jur in speranta ca o sa vad vreuna, care ar fi sansa :) Si culmea, in dreapta noastra pe o panta, erau doua capre, destul de relaxate, la distanta aia stiau ca nu avem nicio sansa sa ne teleportam langa ele. Capreeeee, am vazut capreee, cat de tare ! Mai trag o poza si in partea cealalta, de unde se pravaleau niste pietre, si abia acasa am vazut ca pe limba aceea de zapada mai era una. Uneori trebuie sa iti faci pur si simplu timp sa te uiti in jur... cortexul vizual isi face treaba, subconstientul tau inregistreaza semnale si te trage de maneca "se intampla ceva misto daca incepi ACUM sa fii prezent in mediu si iesi din noianul de ganduri care se rostogolesc prin capatana ta stresata". Asta e si unul din motivele pentru care simti nevoia sa pui totul pe pauza - nimic nu iti epureaza mai bine mintea decat un episod de oboseala si dureri de picioare intr-un spatiu larg, plin de minuni.

Aici suntem doar niste fiinte mici, cu probleme mici, intr-o lume mare. Turnul Malaiesti pare sa puna in context lucrurile, si te ajuta sa iti cerni prioritatile.

Dediteii ne inveselesc poteca. Parca auzi cum creste brusturisul pe pajistea proaspat dezghetata, e o rumoare continua la firul ierbii, si e plin de gandacei iridiscenti, aramii, si unii mai modesti, negri. Cumva nu e nimic dezgustator in abundenta de artropode, e domeniul lor aici, noi suntem intrusii.

Ca un facut, la baza hornului ne zambeste soarele. Cate o raza "scaneaza" valea, strecurata printre norii care isi remodeleaza cu repeziciune volumul. Brusc norul ala cenusiu dispare, turnurile cenusii de conglomerat nu mai par la fel de ursuze.

Paralele.

Zapada a fost numai buna de urcat, destul de tare si stabila... norul a tinut umbra hornului.

Turistul ajunge primul sus, si e ciudat de tacut. Cand urc si eu buza cornisei ramasa de peste iarna, vad de ce... doua capre se plimbau nestingherite pe poteca dintre Omu si varful Scara. Cred ca singura data cand am vazut capre negre atat de aproape a fost in Crai acum cativa ani, cand am speriat un ciopor intreg undeva pe langa Horjul Mare, venind de la un episod de bolovaneala.
Le studiem si ne studiaza, se mai opresc din cand in cand sa afiseze mina aia curioasa si specifica, usor nedumerita, cu capsorul putin inclinat.

Fiecare pleaca la treaba lui.

Trecem si de iesirea celuilalt horn. Cornisa e inca acolo, si face iesirea din el dificila si al naibii de precara. Din tot nametele cazut in martie, au ramas mici dune si pete, pe ici pe colo, care condimenteaza iarba inca uscata si galbena. Cerul da un spectacol superb spre Costila. Valea Gaura se desfasoara maiestuoasa spre vest.
Nici pe poteca spre Omu nu sunt multi oameni... mai sunt 2 saptamani pana la vacanta de Rusalii, si tocmai a trecut cea de 1 mai, deci deocamdata lumea isi se organizeaza, isi face planuri si balaureste mai putin.

Imediat langa Omu (2505) se afla Bucura Dumbrava (Vf. Ocolit), de 2503 m. Impreuna cu Gavanele si Doamnele formeaza peretele sudic al vaii Gaura.

Talaz incremenit de zapada.

Toporasi uriasi.

Lichenul verde coabiteaza cu un mucegai neverosimil de portocaliu. Il cunosc, a locuit si la mine in baie dupa o inundatie :)

In jur de 15:00 ne pravalim pe pajistea de langa cabana. Ma rog, mai precis Turistul se pravaleste cu ciuful la soare. Eu nu rezist mai mult de 10 secunde si ma duc putin spre Morar sa pozez ca un japonez tot ce misca.
Undeva in fata e si Creasta Acului de Sus, yum-yum, dar nu e timp acum, cand Turistul stresat de clienti abia s-a lasat imbunat sa iasa din casa o zi.
Nu zaiet pagadi, Morarule !

Costila, cu cei 2490 m ai sai (al cincilea varf al Bucegilor) se pare ca isi trage numele de la "gostina" - birul pus asupra pasunatului oilor pe proprietatea statului, introdus pe la finele secolului XVI de Petru Cercel.

De pe Creasta Balaurului s-a dus iarna.

Peretele nordic al Costilei.

Culmea Tiganesti si Padina Crucii erau departe. Apusul se anunta minunat, dar Turistul avea niste stresuri de rezolvat acasa, si asa ma boscorodea ca am tras de lesa azi. Lenea e un minunat motor al progresului. Fara ea, nu aveam roata, roboti industriali, telecomanda... si nici n-am fi coborat la initiativa Turistului pe Horn, care la vale nu arata la fel de primitor precum era la urcare. Ultima parte cu ramasita de cornisa din iarna, trebuia practic descatarata.

Soarele incalzise zapada solida de mai devreme, si o transformase intr-o chestie uda si pe alocuri friabila. Asa ca pe principiul "sufla si-n.. zapada", ne asiguram. Improvizam hamuri din anouri si cate o caraba, intindem intre noi capetelul de sfoara de 10 m pe care il luasem, si pe rand, coboram cornisa cu fundul spre vale. Turistul isi aduce aminte in gura mare ca "e 5 lei litera".

Nu e dracul asa de negru. Deja dupa zona de sus unde se formasera rimaye, hornul e chiar distractiv. Ce-i drept, era cam lung pe dincolo, si nu era momentul acum, chiar daca zapada pe Turnurile Tiganesti s-a dus.

Nu stiu cum se numeste, dar zici ca e o tufa de smardar in miniatura.

Cand ti-e mintea pe coclauri, faci bancuri cu rododendron:
" - Cum numeste un negru rododendronul ? Brododendron.
   - Dar cum se numeste rododendronul in LOTR ? Frododendron".
Trecem rapid prin crocodendron si alte ~dendronuri, apoi pe langa o trupa de maimute care urlau la ecoul dinspre Padina Crucii, contemplam ideea de a le raspunde altceva ecoul, si ajungem inapoi la cabana pe la 18:30 - ora de cina a calutilor care ne-au carat in spate pranzul.

Nu stiu exact ce e cu Turistul si pisicile, trag matzele la el ca ursul la miere.

La 19:50 eram inapoi la masina, si in drum spre casa, urand radarelor fixe "Live long and prosper". Apusul a fost intr-adevar, exact cum se anunta - epic.