Tot mai spre sud ne poarta dorul de duca... La jumatate de septembrie cum ne e traditia, luam la pas de Grutza tarmul Bulgariei taman pana in sudul extrem, la 50 km de granita cu Turcia, in micul si pitorescul Ahtopol.
Lasam in spate sute de kilometri si ore bune de mers. Ajungem pe inserat la sud de Dyuni unde drumul fermecator si plin de hartoape trece pe un istm ingust intre rezervatia Blatoto Alepu si plaja fina si pustie. Ne oprim doar cat sa dam buna seara marii, si o luam mai departe spre sud.

Trecem pe langa arealul rezervatiei Ropotamo, recunoscand labirintul de potecute indecise si prafoase pe care balaurisem acum cativa ani.
Sudul Bulgariei are un tarm absolut superb, in care nu poti doar sa te duci sa lenevesti. Rauri cu traseu de cele mai multe ori scurt dar cu o varsare spectaculoasa in mare sub forma de mici delte sau estuare - Veleka, Ropotamo, Dyavolska, lacuri (precum Arkutino sau Blatoto Alepo), poteci care iti poarta pasii pe tarmuri stancoase cu faleze inalte sau prin padurea tainica a Strandzhei, relicve trace (cum este sanctuarul de la Beglik Tash), capul Agalina si Cervenka - plus orasele cu istorie de mii de ani cum sunt Nessebar, Sozopol si Ahtopol sunt departe de popularitatea si galagia din statiunile nordice - si te imbie la plimbare si explorare.

Ajungem pe ultima geana de lumina la apartament. Afara batea un vant destul de rece si tomnatec (deh, toamna nu-i ca vara), gazda parea de negasit, insa in cele din urma reusim sa ne nimerim si sa obtinem cheia.

Nu ne propusesem decat relaxare, ca tare il hingheresc pe Turist in restul timpului si mai merita si el zile linistite, macar de ziua lui :)
Asa ca dimineata incepe lenes... ma trezesc fara voie tocmai cand se crapa de ziua. Mi-e prea lene sa ies afara la poze, asa ca ma multumesc cu cateva cadre din balconul cu vedere la golfuletul intunecat. Farul si lumina clipocitoare din varful sau au parca un efect hipnotic, valurile se disipa aproape lin in golf, si soarele se lasa asteptat. Cumva realizez ca a trecut aproape o ora de cand ziceam ca nu ma dau jos din pat nici batuta, si ca inghetasem cu uniforma de somn si o geaca subtire pe mine. Tre sa investesc intr-un trepied :)

Panourile solare de pe acoperisurile complexului de vile din partea cealalta a golfului se insira precum macaralele unui port in miniatura.

Soarele aprinde totul pentru cateva minute, si apoi magia se disipeaza in lumina. Azurul ia locul vinetiului apelor intunecate, norii din vata de zahar mimeaza valurile si farul cu gulerul sau de spuma te cheama afara la soare... chiar daca tocmai te delectezi cu niste pasaje geniale din "Sapiens".

Asa ca o luam la picior pe tarm, sa vedem mai indeaproape farul.
Pe partea cealalta a acestui golf se afla si relicvele venerabilului zid al Agatopolisului. Colonie intemeiata de atenieni in 430 i.e.n, a cunoscut inclusiv o perioada prospera in care a batut propria moneda. In secolul I e.n a intrat in sfera de influenta romana si a fost transformat in fortificatie - relicva din zidul cetatii dateaza de atunci. Ulterior a intrat alternativ in stapanire bizantina si bulgara si apoi otomana, din 1453. Populatia sa a fost mixta greceasca, bulgara si turca. Frecvent a fost tinta a piratilor care haladuiau si prin apele Marii Negre; incendiul din 1918 in care au pierit arzand mare parte din cladiri le-a fost atribuit.

Langa relicvele vechiului polis grecesc zac si niste relicve ale epocii comuniste. Cineva le-a inveselit cu niste graffiti-uri, si cumva nu arata atat de rau.
In canalele sapate spre pontonul betonat, unde apa e lina si mai calda indiferent de agitatia marii din jur, s-au aciuat la soare o multitudine de meduze diafane.

Farul din Ahtopol a fost construit in 1932. La ape scazute, umbla vorba ca este accesibil si cu piciorul, printre stancile de care se sparg valurile nu se incumeta nimeni sa il viziteze. Din cauza curentilor si valurilor se pare ca alimentarea lui electrica printr-o linie permanenta de uscat este imposibila, asa ca s-a apelat la o baterie care ajuta luminita din varful farului sa palpaie firav - cu un cod specific - 6 semnale scurte urmate de unul lung, la fiecare 15 secunde.
Initial culorile sale erau negru si galben, insa la renovarea din 2009 a fost vopsit in totalitate alb. Acum valurile si salinitatea au patat in ruginiu turnul firav al farului, insa farmecul lui ramane... si in toate cele 4 dimineti petrecute aici am ajuns cumva langa el.

Doi gorobeti zgribuliti langa marea azurie... Mai mereu Neagra ne ofera ape de smarald, cel putin in partile ei mai sudice pe unde ne facem vara veacul.

E ceva linistitor in tot acest zbucium si in zgomotul alb al marii.

Varful farului este mai mereu ocupat de un pescarus. O fi lucrand in schimburi, sau 12/24... nu mi-a spus.

Ne mutam daraverele spre plaja din Dyuni, cu intentia sa lenevim pana la apus, respectiv cina. Ritmuri simple, somn, plimbare, mancare, lene, somn... Instalam umbrarul si ne adapostim in el, mai degraba de vant decat de soare - soarele e mereu binevenit in septembrie. Citim cu pofta cateva pagini (parca nu gasesti niciodata la fel de bine timpul sa iti scufunzi gandurile intr-o carte precum in zilele petrecute la mare), si apoi cu marja de atentie a unei pisici cu ADHD, sunt atrasa ireversibil de colocatarii plajei.

3 generatii intr-un singur cadru. Am tot incercat sa aflu cum se numeste pescarusul misterios cu penajul pestrit. Se numeste pur si simplu adolescent sau pui :) Penajul, culoarea ciocului si a picioarelor se schimba pe masura ce avanseaza in varsta. Asta explica poate de ce astia pestriti se incaierau de mama focului si se alergau pe toata plaja, iar ceilalti isi vedeau linistit de igiena personala. Tinerii din ziua de azi...

Siesta de dupa-amiaza.

Mai mereu cand caut informatii despre diverse specii, imi aduc iremediabil aminte de "Bonobo si Ateul" - superba pledoarie pentru morala a lui Frans DeWaal. Pentru ca mai mereu aflu cata inteligenta, empatie, si complexitatea comportamentului social se ascunde in spatele ochilor unei specii straine.
Pescarusii sunt pasari inteligente... folosesc unelte - momeli pentru pescuit, iar comportamentul lor social include cooperarea pentru alungarea intrusilor si atacatorilor (apara puii in comun). Au invatat si sa traiasca in jurul oamenilor, uneori furand de la ei in modurile cele mai comice cu putinta.

"Da' si mie, bo$$, suntem 7 frati acasa !"

Un veritabil Game of Thrones cu pescarusi aici. Piatra aia pare o atractie majora a zonei (doar esti cu 10 cm mai sus decat restul lumii - fireste !), motiv pentru care periodic "regele" ei era uzurpat si imbrancit de pe ea, un altul luandu-i locul.

Frigul ne-a intrat nitel in oase... asa ca ne-am indreptat pasii spre un fiord in miniatura - pereti abrupti macinati de valuri si un golfulet ce la miezul zile devine de peruzea - capul Agalina.

Cormorani adunati la ultimele raze de soare ale zilei.

Haihuienii.

Pe la vremea pranzului apele de aici capara o culoare superba de smarald si totul se lumineaza in nuantele insulelor grecesti.

Niste braconieri trigger-happy au redecorat placa ce semnalizeaza rezervatia de la Blatoto Alepu - o mlastina cu biodiversitate mare situata in calea pasarilor migratoare supranumita Via Pontica. Urmele de gloante coroborate cu craterele din asfalt creeaza o atmosfera usor postapocaliptica. Totusi e usor de ignorat - locurile sunt superbe si nu foarte populate.

O noua dimineata... si o noua intalnire cu farul.

Nici de data asta n-am planificat trezirea, insa dupa cateva momente de ezitare ("e mai bine sub patura, nu e nici naiba pe dig, ai ratat momentul, ti-e lene") Turistul dormea somnul de 6 jumate dimineata, cu urme de perna pe fata si limba in coltul gurii, asa ca sar carpita de somn in haine si o iau la fuga spre dig. Am ajuns putin mai tarziu, dupa ce discul rosu si-a facut aparitia epica peste fuiorul de nori de la orizont, insa a meritat din plin. Marea agitata, stropii proiectati spre obiectiv, pescarusul de pe varful farului (pe care l-am regasit si zilele urmatoare... tot acolo), si cate un pescar sporadic cantau un cantec aparte... acelasi zgomot alb al marii in care se ascund povesti cu pirati, comori scufundate, bucati de istorie, fiinte diafane si enigme intunecate.

Mai departe...