Vineri rup usa la serviciu, ma recolteaza turistul, si o tulim spre munte. Cat de trist, am devenit turisti de weekend :)

Vremea capricioasa de inceput de iulie isi arata coltii. Ne insotesc niste nori frumosi, dar furiosi.

Bucegii au o basca de nimbus, parca ii si vezi cu bratele incrucisate, usor ofuscati ca sunt astfel infofoliti.

Totusi mai vezi si soare jucaus printre ploi, ceea ce ne lasa ceva speranta pentru zilele care vin.

Nu te saturi niciodata de dealurile dintre Rasnov si Zarnesti - un spectacol de lumina si culoare, in functie de dispozitia cerului. Cand lumina calda, proiectata pe un fundal vinetiu de furie atmosferica, ba raze jucause, ba atmosfera mohorata si tomnateca. 3 anotimpuri in cateva minute.

Ne pravalim undeva la o pensiune, in speranta ca putem manca ceva si apoi adormi la niste seriale. Partea cu mancatul n-a mers asa bine. Dupa mici neintelegeri cu proprietarul, care incerca sa ne bage pe gat niste coaste de porc reincalzite, zicand ca efectiv altceva nu exista, (dupa ce stabilisem in prealabil ca se putea manca la pensiune, si aveau un meniu generos din care se putea alege), nici Coliba Vanatorului nu ne-a putut ajuta (fiind o zi ploioasa si nu foarte aglomerata, personalul fusese trimis acasa), ne intoarcem la bunul prieten MegaImage si colectam de acolo niste semipreparate binevenite. Dam iama de parca eram in pericol sa ne stingem de foame, asa ca dupa masa abia ne-am rostogolit in pat.

A doua zi urma sa lenevim nitel, sa ne trezim de voie, si ca sa nu simtim ca se iroseste muntele langa noi, am plecat spre Refugiul Diana, una mica de incalzire, pentru ziua urmatoare, cand Sat24 ne dadea sorti mai multi de izbanda.
Si valea Barsei isi schimbase nitel infatisarea de la inceputul lui mai. Imbracase haina verde, presarata cu culori, a verii.

Iarba mustea de sunete, greieri, insecte de toate felurile, broscute mici si plimbarete care trebuiau salvate din drum, peste care o luasera la goana, si ocazional, balti de la ploaia de ieri.

O luam catinel pe drumul spre Coltii Chiliilor, din care urma sa se ramifice drumul spre baza Craiului. Ne uitam la Turnu, care se uita impasibil la noi. Zaiets no pagadi, Turnu, vorbim maine !

Pe acest stalp il putem numi Lazar. Se incapataneaza sa ramana viu.

Niste porcusori veseli sunt in elementul lor in glodul proaspat. Un adevarat festin cosmetic ! Nu stiu de ce parca vedeam bucati de sunca cu urechi alergand si grohaind fericite pe campie. Se grabeau undeva, dar nu ne era clar unde, poate la urmatoarea masa. Nici nu vreau sa ma gandesc cum se va termina anul pentru ei... deocamdata sunt niste hedonisti.

Ne mai apare in cale o catelusa blanda si latoasa, care cersea sa fie putin rasfatata. Bine, poate adulmecase si ceva mancare asupra noastra... Cum sa nu smotocesti o astfel de mutra ?

Aruncam o privire spre schitul de la Coltii Chiliilor, si ne separam drumul spre refugiul Diana. Deocamdata nici urma de norii din prognoza, ne bucuram de soare si racoare.

Orasenilor de noi li se pare curioasa si exotica abundenta de animale banale - cai, porci, caini, oi, gaini... Am pierdut complet contactul cu viata in general, si cu tot ce nu intra in rutina zilnica de serviciu, trafic, calcat pe bataturi cu concitadinii care iti incalca in diverse moduri libertatea... In oras suntem din ce in ce mai putin liberi, mai limitati ca interactiuni, mai saraci in stimuli si in experiente. Traim din experiente translatate si imprumutate, deja filtrate de altii - filme, bloguri, reportaje. Calatorind, iti amintesti cum e, sa simti pamantul mustind de apa sub talpi, fosnetul vantului prin frunzele de mesteceni, mirosul pamantului si al ierbii, bataile aripilor de pasare cand e perfect liniste in jur. Ne alienam de oras ca sa ne putem reconecta, reinvatam sa traim experiente la prima mana.

Ajungem intr-o poienita plina de molizi mici si rotunzi. Impodobeste mama bradul ASTA !

Evident, reusim sa ratacim drumul, marcajul era ascuns undeva in copaci, in stanga luminisului prin care balauream noi.

O privire spre Turnurile Dianei, inainte sa intram in intunecimea padurii.

Dupa aproximativ o ora ajungem si la refugiu, la baza Craiului... De aici urca 2 trasee spre creasta (TA si BA).

Ne uitam in sus in locul unde stiam ca dupa Turnurile Dianei trebuie sa fie Turnu si Padina Popii, rontaim cateva saratele si turta dulce.

Un crin superb in miniatura se iteste intre niste pietre langa refugiu. Lilium Martagon.

Mai urcam putin in speranta gasirii unui punct de belvedere, dar nu insistam prea mult, stiind ca ziua urmatoare vom avea ceva de tras. Ne minunam nitel de aceste lespezi perfect sculptate, ne intrebam de cate sute sau mii de ani stau acolo, prabusite candva din corpul muntelui.

Mai gasim un bolovan pe care ne putem catara, lasand in urma cateva smocuri de par si bucati de piele, dar reusim sa scoatem nitel nasul din padure si sa ne uitam peste varfurile brazilor.

Incepem sa coboram spre casa. Turistul tocmai ma intrebase daca am auzit ceva, hahaha, e ursul, nu, nu am auzit nimic. Hotararea de a cobori mai repede spre Zarnesti a venit cand din tufe auzim de data asta amandoi un mormait infundat, care nu prea semana nici a drujba, nici a avion, nici a nimic altceva. Poate de aia sunt unele grupuri atat de zgomotoase pe munte, in mod cert niciun urs nu se va apropia vreodata de un grup de turisti unguri, de exemplu :) Asa ca armam fluierul, incepem sa lovim pietre cu betele de trekking, si incetam sa mai fim atat de discreti in prezenta. Penibili, dar intregi acasa. Ar fi fost pacat sa ne strice un urs planurile, aveam de gand sa ne napustim asupra unui pui rotisat de la MegaImage, prietenul nostru din Tohanu Nou. E aproape haios ce face teama de a ramane nemancat (sau mancat) din om...

Incepuse deja ploaia de dupa-amiaza, asa ca in poienita de langa schit imbracam mantalele de ploaie si ne bucuram mai departe de aromele aerului umed.

Dupa ce am devorat cina, am reusit sa ne rostogolim pe o parte la cateva episoade din E.R. Dupa care dexametazona, prietena mea cea mai buna a fost pusa la treaba. Eram putin ingrijorata daca reusesc maine sa fiu suficient de mobila, si sa scap de ameteala care, spre deosebire de durere, chiar era o problema mare pe traseul de maine care necesita ceva coordonare pe cabluri si bucati de catarare.