Dupa aventura de la grota lui Hili aveam in plan o plimbarica relaxata prin Fagaras. Cativa munti de urcat, si coborat, pana la Lacul Galasescu, la o aruncatura de bat de Moldoveanu.
Dimineata urmam acelasi drum frumos spre munti, intre Sambata de sus si manastirea Brancoveanu. E suficient de devreme si de luni ca sa fie liniste. Cu o seara inainte, mergand in recunoastere, ne-a lovit izul de carciumi si fumul de mici, aglomeratia si brandul lui Arsenie Boca. In special in weekenduri, drumul spre cabana Sambetei este foarte frecventat, iar zona de langa manastire se transforma intr-un gen de balci.
Parcam pe drumul forestier, undeva putin mai jos de microhidrocentrala. Trecem un podet frumos de lemn, peste paraul Sambata si apele sale acum bogate.

Salutam un urias in salopeta verde :)

E liniste in jur, nu e absolut nimeni cu noi in padure, simtim efectiv cum ni se incarca bateriile.

Dupa aproximativ o ora si jumatate de admirat padurea in straie de vara, plina de ferigi, muschi moale si iarba fina si pletoasa, ajungem la cabana.

Facem o scurta pauza de realimentare. Dam si micul dejun cateilor de la cabana. De data asta am plecat pregatiti cu boabe la noi, pentru a ne cruta sandwichurile, pentru ca se anunta o zi lunga. Traseul nostru planificat azi avea cam 23-25 km.

Cainii sunt intr-o stare destul de jalnica. Desi nu sunt neaparat slabi, nu par sanatosi. Speriati, complet neingrijiti, cu blana mitoasa plina de calti, boturile insangerate, probabil sunt si plini de paraziti si carente nutritionale. Mi-a parut tarerau de ei... Te-ai fi asteptat la altceva de la o cabana situata la o ora jumatate de civilizatie, si care probabil e si frecventata din cauza proximitatii cu chilia lui Arsenie Boca. Sau, de fapt, de ce ma mir, pelerinajul lor e despre religie, nu despre frumos, natura, sau compasiune.

Mancam un Fagaras la poalele Fagarasului (cum altfel!), si o luam catinel in sus spre Fereastra Mare.

Incepe un urcus care parca nu se mai termina... langa stana drumul nostru (TR) face stanga, se bifurca de drumul prin Curmatura Racorele (PA) si urca o ora prin padure. Castigam altitudine incetul cu incetul.

Gasesc o albinuta epuizata pe o piatra... o las la adapostul unei cupe de campanula in care ascund si o firimitura de ciocolata. Sunt tare multumita cand se refugiaza fericita in floare, si o mut din poteca, la umbra. Sper sa iti priasca, albinuta !

Constientizam iarasi cat de mult te inseala Fagarasul, mereu avem surpriza scalei. Ai de urcat trei varfuri... dar sunt niste uriasi de piatra. Bucegii se cuprind in Fagaras cam tot de atatea ori cat se cuprinde Craiul in Bucegi, si mergi de parca stai pe loc, totul e incredibil de vast. Toata creasta Fagarasului masoara 70 km E-V si 45 km N-S.

E o zi frumoasa, fara urma de nori. Gasim un desis de iarba care mai degraba pare desprins din lunca unui rau - iarba inalta, si moale, in care iti vine sa te tavalesti si sa nu mai pleci.

"- Allan, Allan !"

Dupa o zona inierbata, si cateva tufe razlete de jnepeni, dam de stancarie. Stancarie cat vezi cu ochii...

Coltii Balaceni in toata splendoarea lor.

Turistul se bucura si de o intalnire indeaproape cu un grup de capre negre. Insa cat ai zice peste, de la 15-20 m distanta, micile alpiniste se cocoata pe stancile din stanga noastra, si ne privesc curioase de la siguranta inaltimii. Un grup de capre adulte cu 2-3 puiuti.

Drumul e parca poleit cu argint. Depuneri de micasisturi - muscovit si biotit (aluminosilicati) - peste granituri si sisturi cristaline creeaza impresia ca te afli pe poteca Vrajitorului din Oz, pavata cu argint si bronz. Intr-un desert de stanca, se creeaza parca un miraj al ochiurilor de apa, prin aceste reflexii argintii.

Pe ultima parte a urcarii, ne bucura privirea margarete miniaturale (romanita de munte, Anthemis Carpatica). etajate pe treptele potecii. Al naibii de chinuitor urcus ! Desi ar fi trebuit sa facem 2,5 ore, mai repede de 3 nu ne-am putut misca.

Ajungem in Fereastra la 2188 m. Aici intalnim traseul de creasta, BR. Ne uitam putin in jur, ne mai reculegem umpic, si ne urnim in dreapta spre Slanina.

O privire prin Fereastra, spre Sud se intinde Valea Bandei.

Urmarim cu ochii traseul de creasta spre est (Urlea).

Dupa un urcus domol prin soarele care deja ardea cu putere, coboram in Fereastra Mica, la refugiu, printre oitele "stationate" aici. Ne priveau initial curioase, apoi au bagat capul la cutie si ne-au tratat cu fundurile, in speranta ca disparem mai repede de acolo. Doar berbecii ramasi la periferia turmei ne mai priveau circumspecti. Avem si noi ocazia sa constientizam in Afara3d (TM) cat sunt de adevarate eufemismele despre oi, atat de comune in limbaj.

Musculita alpinista peste o ciudatenie de floare - schinuta/banica (Phyteuma pedemontanum).

Varful Slanina. Fara ceapa, dar cu oi.

Lasam oitele la siesta si urcam Galasescu Mic. Pff.. greu la deal, parca ni se termina suflul, e cald, si oboseala de ieri, atata cata era, isi spunea cuvantul.

Iaca si norii... Cum se apropia de ora 15:00... si cum dupa ora 16 in Fagaras poti sa iti cam iei adio de la munti, bagam goarna spre Galasescu Mare. Goarna se termina repede, suflul nostru la fel, asta e, ce-o fi o fi, ajungem cand putem si unde putem.

Catinel, isi face aparitia in peisaj si maria-sa, Moldoveanu, de mana cu companionul Vistea Mare - sunt culmile gemene vizibile sub forma unui trapez in stanga imaginii, in planul cel mai indepartat.

Norisorii insa nu par din aia de scandal, ci sunt albi si jucausi, cat sa faca totul mult mai fotogenic :)

La poalele Galasescului se intinde o baltoaca nu tocmai atractiva... Un moment mi-a fost teama ca am ajuns deja la lac, si ca din varii motive nu mai seamana cu ce am vazut prin poze. Dar mai era o culme pana acolo...
Trecem de Varful Galasescu Mic. Pe poteca, in zonele usor umbrite de pietre se mai itesc ultimii rododendroni ai sezonului.

Daca am cobori privirea spre sud, am regasi Valea Rea pe care o parcursesem cu cativa ani in urma spre Moldoveanu.

Cand ajungem la baza Galasescului Mare, vedem minunatia de lac intinsa in Valea Rea a Galasescului. Cat de faaaain eeeee !

Lacul Galasescu mai poarta si numele de Iezerul din Valea Rea. Lacul din Valea Rea a Moldoveanului se numeste Iezerul Triunghiular. Asta ca sa fie lucrurile clare, da ?! Sunt confuza, atatea Vai Rele, fiecare cu Iezerul ei, desi ambele sunt printre cele mai frumoase vai pe care le-am vazut vreodata :)

Turistul zice ca i-a cam ajuns balaureala pe azi si ca n-are chef de coborat la lac.
Trebuie sa ajung langa peticul asta de cer. Cum patesc de obicei cand vad atata frumos in jur, uit de oboseala si vreau doar sa ajung unde mi-am propus. Serotonina asta... Turistul ma indeamna sa ma duc, abia astepta sa se odihneasca nitel langa poteca, langa un stalp de marcaj.

Norii se strecoara prin saua Galasescului (2244).

Pe cat de inierbata e pe partea asta, pe atat de stancoasa si abrupta e partea cealalta. Ca la orice munti, versantul nordic este mult mai stancos si mai abrupt decat cel sudic. Zaresc valea selenara a Vistisoarei, intre Valea Sambetei si Valea Vistei. In causul ei se afla lacul Vistisoara, forma lui seamana putin cu Romania.

Undeva in dreapta se aud cazand cateva pietre. Langa limba triunghiulara de zapada vad o caprita care urca cu talent panta.

Coltanii ascutiti ai Galbenei sunt in nori. E delicioasa combinatia asta de nor diafan, si stancarie neagra si semeata... peisajul se schimba secunda cu secunda, norisorii se misca cu repeziciune. Doar un varf ne mai despartea de Portita Vistei, Moldoveanu pare atat de aproape... Dar suntem totusi in Fagaras, mai erau lejer doua ore de aici pana pe "acoperis".

Dar ce avem noi aici ? Caut o cale mai comestibila de coborare spre lac. Incerc sa evit pantele cu grohotis, si gasesc niste trepte frumoase de stanca undeva in josul potecii care strabate saua.

Niste tufe de rododendron impodobesc stancaria. Se aude un suvoi de apa cum clipceste vesel spre lac, printre firidele stancii care formeaza planseul vaii. Inca mai sunt limbi razlete de zapada care se topesc si alimenteaza lacul.

E ireal de frumos, unul din cele mai frumoase lacuri pe care le-am vazut, probabil toata experienta partial augmentata de faptul ca sunt complet singura acolo si parca tocmai am descoperit o comoara. Clefai fericita prin iarba imbibata cu apa, fac poze din toate unghiurile posibile (doar trebuie sa il fac partas si pe turist intr-un fel la toate astea, suntem o echipa :), si imi aduc aminte ca el se prajea mai sus in poteca la soare, si ca a trecut ceva vreme de cand ne-am despartit.

Ma panichez ca s-o fi enervat saracul asteptand, si dau sa urc in graba cei 100 m pana in sa. Elanul se termina repede, imi dau seama cat sunt de obosita de fapt.

Gafaind mai ceva ca o locomotiva, gasesc o ruta inapoi spre poteca, si jumatate de ora mai tarziu ma itesc langa stalpul unde il lasasem pe turist. Strig... nimic. Zic, aoleu, cat de rau s-o fi enervat, o fi plecat inapoi, m-o fi pierdut din vedere cu sapca mea rosie cu tot si m-o fi dat disparuta la Salvamont. Mai urc nitel si mai strig o data. Din spate raspunde mormaind, proaspat trezit din somn, insusi turistul. Trasese mama puilor de somn la soare, se intorsese pe toate partile sa se faca uniform, problema e ca s-a trezit nitel mai jos decat se culcase si atarna periculos, cu patura cu tot, la buza unei vai. Nu-i nimic, macar e fresh. Eu sunt deja in modul de robotel, as merge pana pe luna si inapoi.. practic cam acolo si eram fata de masina. Hai, un pic mai aproape poate :)

Infulec un pachet de biscuiti, si plimbam ursul inapoi spre Fereastra. Peisajul e complet schimbat fata de dimineata, in alta lumina nici nu mai recunosc tancurile stancoase bine conturate din estul Ferestrei. E deja 18:30, soarele coboara dupa munti si arunca raze printre culmi. Constientizam inca o data imensitatea vaii.

Coboram spre cabana Valea Sambetei. Zici ca e butaforie, domnule ! Zici ca umbla cineva cu cartonul pe care e desenata, si o muta din fata ta nitel mai incolo cand crezi ca te apropii...

Abia ma mai misc sa prind in cadru niste butelcute simpatice - Silene Vulgaris (gusa porumbelului). Incep sa ma chinuie picioarele, parca aveam toate oasele rupte... si inca mai aveam de mers. Imi aduc aminte de povestea lui Joe Simpson, alpinist cazut intr-o crevasa in Siula Grande in 1985. Imi vine sa rad cand ma gandesc la comparatia intre durerile mele de picioare si supliciul lui de atunci. Cred ca doar vointa pura, supraumana, l-a tinut in viata - in cele 3 zile de dureri infernale, foame si deshidratare, in care a reusit singur cu un picior rupt sa iasa din acea crevasa si sa ajunga inapoi la tabara de baza. Povestea lui absolut impresionanta e o lectie pentru oricine - poate fi gasita aici.

Pe inserat turmele coboara la stana. Printre ele si niste magarusi simpatici. Ca sa nu zicem ca am petrecut tura fara sa mai bifam un catel, il cinstim pe dansul cu o jumatate de sandwich. Desi ne era foame, ne statea gandul la resturile de gratar de ieri si o salata.. de sandwichuri eram satui pana in gat.

In sfarsit, la cabana, la 10 ore si jumatate de cand o vazusem in lumina diminetii. Reumplem o sticla cu apa rece de la izvor, si urmam drumul inapoi spre masina. Ultima ora si jumatate a fost cea mai lunga - picioarele erau praf, monturile isi dadeam demisia, desi genunchii se prezentau surprinzator de bine.

Trecem pe langa un bustean ciudat pe care nu il remarcasem dimineata. Imi aduce aminte de un vierme de nisip din Dune.
Ajungem rupti la pensiune, reusim sa preparam cina si sa facem un dus, si dormim dusi pana a doua zi. Urma o zi de relaxare si lene binemeritata... pana la tura urmatoare din Crai.