Aveam o zi sa ne refacem nitel fortele. Daca tot eram la 400 km de casa, parca nu ne venea sa ne intoarcem inainte de vreme, asa ca am incercat ceva mai usor - o plimbarica prin Parang. Urcam cu telescaunul nou de la Petrosani spre Vf Badea unde incepe partia de ski, pentru ca apoi sa dam o fuga spre Parangul Mic.
Ciudata senzatia sa atarni de un cablu. Tocmai vazusem acum cateva luni un film cu unii uitati pe un traseu de telescaun si mancati de lupi in timp ce incercau sa se salveze... si inghiteam in sec uitandu-ne in jos la cei 10-20 metri care ne desparteau de sol. Mai eram si singurii de pe linie, destul de usor de uitat atarnati acolo sus. Pe sub noi trece si drumul de masina pe care nici poveste sa te poti misca, era gheata lucie, poate doar cu o senilata sa poti ajunge sus la cabanele de la partie.

Un halou diafan inconjura soarele, era o pacla dubioasa in care inota totul.

Azi e mult mai cald... zilele trecute ne scuipam plamanii pe -10 grade, azi era placut si bine peste zero... Totul bine in afara de zapada, care devenise un slushie pacatos care iti zemuia boncancii si in care coltarii nu se infigeau de nicio culoare. Ne uitam spre Parangul Mic... nu ne imbia nimic incolo, era un mare nor pravalit peste toata creasta, parca se trageau obloanele peste 2000 m. Hai totusi sa avem o mica victorie in acest sejur, hotaraste turistul, si ii dam inainte.

Lasam in urma partia de ski si o luam pe derivatia de traseu de creasta (BR) care trecea peste vf Parangul Mic (2048m). Teoretic, acela ar fi un traseu mai potrivit pentru iarna decat varianta oficiala care "taie" panta.
Imprevizibil, soarele incepe sa sparga norii care pareau impenetrabili.
Lacul Mija, vf. Carja si Parangul Mare le punem pe lista de anul asta :) Ne gandim cu jind la bijuteria de lac Calcescu, si la jnepenisul si turbaria plina de libelule de langa el, de acum cativa ani. Poate anul asta il abordam ceva mai hotarati, cu cortul, ar fi un loc ceva mai placut de dormit decat un luminis frecventat de mistreti si naiba stie ce alte blanosenii de pe Piatra Mica.

Parangul Mic.

Vantul ne mai aminteste din cand in cand ca exista, insa in principiu, ne lasa sa parcurgem bucatica aia mica si delicioasa de creasta in liniste.
Sus, peste 2000, zapada redevine o bezea placuta. Cerul are o nuanta neobisnuita, usor galbuie, dar norul se ridica pentru cateva ore de pe munte. Parca e cu dedicatie, zau, ne simtim al naibii de norocosi, si decidem sa mai stam putin aici sus, chiar daca trebuia sa ne grabim putin la intoarcere sa prindem ultimul telescaun inspre Petrosani, la 15:45. Asa ceva... merita fiecare secunda !

Dam o fuga pana in mica sa in care traseul de creasta se uneste cu BR. Parasim cu regret creasta, dar turistul si asa fortase putin nota cu exteriorul, si in plus trebuia sa bagam goarna pana la telescaun. N-ar fi fost sfarsitul lumii sa o luam pe jos cei 5 km de drum pana la Grutza, dar daca ajungeam cat de cat cu sinusurile intregi acasa, maine puteam incerca sa ne delectam cu Piatra Iorgovanului.

Coboram in traseu cu parere de rau. Fereastra in nori parea sa se inchida in urma noastra. Zapada a redevenit uda si pravalinda la vale, ne amintim cat de mult uram traseele care taie panta iarna. Picioarele iti aluneca de pe o barna invizibila de zapada tasata, inspre interior sau exterior, unde te scufunzi pana la brau sau aluneci spre derdelus in jos.

Daca ai pune tema muzicala de la circ, si ai rula filmul la viteza lui Charlie Chaplin, nimic nu ar fi offtopic acolo. Gratia cu care te trezesti intr-un picior, agatandu-te cu disperare de un echilibru precar, sau modul in care faci bratele elice sa compensezi zapada care a luat-o binemersi la vale de sub picioare - sunt delicioase.

Urmele de talpi ale turistului ranjesc stirb si malitios din zapada.

Facand abstractie de ultima parte, al naibii de antipatica, prin zapada mocirloasa si alunecoasa, a fost o plimbare tare placuta. Ne intoarcem la baia noastra puturoasa cu gandul la o plimbarica mai elaborata maine.