Eram nescosi din casa grav, trecusera aproape doua luni de la ultima abatere.
Iarna venise deja pe creste de ceva vreme, destul de timida cu zapada, dar prezenta cu geruri si viscol. Zilele trecute fusesera si vanturi de 60-90 km/h, si temperaturile de -20 incepusera sa isi faca aparitia. Iezerul care devenise preferatul nostru in toamnele tarzii, era nitel zgribulit (nu stiu cum, dar pare efectiv polul de frig al muntilor accesibili iarna, iar traseele sale sunt al naibii de lungi) asa ca ne indreptam inca o data spre mai blandul Ciucas.

La benzinaria de dupa Maneciu ni se deschid primele priviri spre munti. Precum si primele pungi de boabe pentru cersetori.

Facem catelul fericit, ne bem cafeaua tacticosi, si urcam spre pasul Bratocea. Azi nu aveam cine stie ce planuri, doar sa ajungem intregi cu Taz la Securila, sa ne tolanim undeva in pensiunea nesimtit de calda, si sa asteptam ziua de maine cand aveam in plan un traseu ceva mai lung.

Plecaseram de voie dimineata, si la doar 2 zile distanta de solstitiu, iarna musca devreme din lumina. Drumul era relativ pustiu, desi era sambata, nu vreau sa ma gandesc ce ar fi fost pe DN1. Pe masura ce urcam spre Pasul Bratocea (1268m), copacii se imbracau in chiciura, si zapada se asternea din ce in ce mai prezenta. Din fericire nu am avut parte de cine stie ce partide de patinaj artistic cu Taz, polei era din loc in loc, antiderapant din belsug, si oricum nu ne grabeam nicaieri, mergeam cu tiptilul si ne bucuram cu nasurile lipite de geam de frigul de afara si de caldura din gaoace.

A doua zi, ne urnim spre Podul Teslei. Aveam in plan un traseu de vreo 15-16 km si 1000 m diferenta de nivel, Podul Teslei - Poiana Teslei - Saua Tigailor si retur.
Dimineata ne intampina cu minunatia asta de rasarit:

Desi intrarea pe traseu e semnalizata de pe marginea drumului cu un indicator de tabla, marcajul pe primele portiuni ori lipseste, ori a fost ingropat in zapada. Asa ca ne foim pe diversele fagasuri de animale, sau albii de paraiase, in directia generala a traseului. Identificam destul de tarziu marcajul, doar pentru a-l pierde din nou, apoi ne hotaram sa ne orientam mai mult dupa busola si harta. Si dupa astea:

Iarna, padurea pare mai locuita ca oricand, devii constient de faptul ca e un habitat complex in care omul doar "se intampla" uneori. Am gasit tot soiul de urme, de toate marimile si formele. Cele de mai sus par copite, initial am crezut ca sunt de caprioara, insa avand in vedere ca par facute de picioruse ceva mai scurte si mai tarsaite, care circula in grup si mai si rama din loc in loc frunzisul uscat, am ajuns la concluzia ca e mai probabil sa fie mistreti.

Urmele de caine sau lup sunt cele mai frecvente. Din loc in loc, urme tot de canide, insa mai micute si mai finute:

Cumatra vulpe ?

Urmam fagasul umblat de animale care par sa stie bine unde e poteca, fapt confirmat cand ne mai intalnim din cand in cand cu marcajul. Numai urme de om nu gasim.

E deja ora 10, si Soarele ne arunca ocheade din vacanta sa sudica. Lumina pare calda, dar e cu dinti, pe la pranz mai mult de -5 grade nu vedem. Oricum, e mult mai placut decat ne-am inchipuit, se anuntasera 10 -15 grade dimineata, cu minus.

Un urias care doarme nitel dezbracat pana la primavara.

In superba Poiana Taiata se deschide pentru o scurta perioada de timp peisajul. Vedem in fata coama muntelui Tesla, prin dreapta lui trece si drumul nostru prin poiana. Mai avem insa ore bune de mers pana acolo, urmeaza sa intram din nou in padure.

Aici balaurim un pic drumul, poteca era blocata de trunchiuri si crengi cazute. N-ar fi prima balaureala pe ziua de azi oricum, mai ocoliseram si pana aici o portiune destul de lunga din poteca prin teritoriul mistretilor. In caz ca ne simteam stingheri, e plin de alte urme, non-umane, mai vechi sau mai proaspete. Inca niciun bocanc la orizont in afara de ai nostri - ne gandim ca macar va fi usor la intoarcere sa ne orientam dupa propriile urme.

Pe un copac au aterizat cateva OZN-uri de mici dimensiuni. Camuflajul lor e impresionant :) Nu stii exact unde se termina iasca si unde incepe scoarta trunchiului pe care il locuieste.

The name is Runca. Babarunca.

30 minute pana la Babarunca, pe un drum oarecum paralel cu cel pe care o luasem noi. Pe naiba 30 minute, poate vara in zbor. Oricum, noi veneam pe un fel de var de la tara al drumului dinspre Babarunca - daca exista ceva mai necirculat, al nostru era. Incepeam sa ne afundam din ce in ce mai mult in zapada, deja trecea bine de glezne.

Drumul trece pe coama unei zebre :)

Tup-tup, cu manute cat un deget de-al meu, urmele strabat o distanta mica, intre copaci... probabil o veverita in tranzit, soarecii raman iarna in galerii pe sub pamant sau zapada.

Pe la 11:45 ajungem in Dumbrava Minunata. Mai lipsesc niste spiridusi, lumina aurie avem, crengute argintii glazurate in sclipici de gheata avem... Ce ne putem dori mai mult ? Iti vine sa zburzi pe zapada cristalina, e senin-sticla, si am ajuns la baza Poienii Teslei.

Impodobeste mama, bradul ASTA !

Vedem acelasi covor galben de iarba inghetate, pe care poti citi directia vantului, ca pe Gropsoarele-Zaganu in ianuarie. Zapada e in cantitate destul de mica aici, viscolita si trosneste sub talpi.

Facem un mic popas sa alimentam cu ciocolata la stana din Poiana, Acum abandonata. Poate ursul sa mai vina din cand in cand la ea, ha ha.

Ciresica are mere, Ciresel vine si cere...

Alt tup-tup, de talie mai mare, care a traversat timid poiana, din copac in copac, in speranta ca nu il va bunghi nimeni. Cel mai probabil un iepure.

Eii... aici se impute nitel treaba. Urmele astea sunt maricele. Si nu sunt ale Craiesii Zapezilor, in mod cert, decat daca a uitat sa isi taie unghiile de la picioare recent. Plantigrad, greoi, 5 gheare, ditai laba, ghici-ciuperca ce-i ? Mos Martin traversase nu demult poiana. Am mai gasit si alte astfel de urme, semn ca e la el pe acasa prin aceste locuri. Inghitim nitel in sec... facem ceva galagie, mai in gluma mai in serios, si ne continuam drumul.

La iesirea din Poiana Teslei, langa Piatra Dudului, este intersectia cu CA dinspre Poiana Dalghiului. Aici intalnim si primul om (sub forma de urme, bineinteles, nici tipenie nu era pe poteca).

Uitam destul de repede de urmele relativ proaspete de urs... Cum sa nu fii fermecat de asa minunatii ?

In Saua Teslei, un indicator ne anunta sec minim 2,5 ore pana in Saua Tigailor. Probabil pe timp de vara. Problema e... ca suntem la doar 3 zile de solstitiul de iarna, si mai avem cam 3 ore si jumatate de lumina. Era deja ora 13... Facem un calcul sumar, ne scarpinam in varful fesurilor, si ne hotaram totusi sa terminam traseul. Ne impacam cu ideea ca vom face o buna portiune din el pe intuneric, incepe sa ne para putin rau de balaureala de dimineata, cand am pierdut destul de mult timp incercand sa gasim poteca, poate chiar ora aia ne-ar fi prins bine.

Nu-i nimic. Soarele straluceste, zapada sclipeste... Inainte !

II dam inainte la deal, pufaind ca doua locomotive. Elanul nostru de a baga goarna pana sus se epuizeaza destul de repede, iarna nu-i ca vara... Zapada e din ce in ce mai inalta, acum ajunge bine pana la jumatatea gambei si uneori pana la genunchi, in special in zone mai ferite unde nu a dat-o vantul la o parte. Dam si de o portiune cu pulver care ne fuge de sub picioare, si simtim nevoia sa punem coltarii. Cu ei parca nu e dracul asa de negru, zonele de piatra inghetata de dedesubt aluneca mai putin si macar poti inainta fara reluare. Castigam altitudine, si in spate incep sa se desfasoare planurile - Grohotis, Baiului, Bucegii...

Desi ne simtim epuizati, frumosul asta ne face sa uitam ca abia mai ridicam picioarele. Merita tot efortul !

In fata se zareste deja Goliat, si trecem rapid pe langa Batranul cu Oile, in vesnica si impietrita sa contemplare a vailor. Facusem cunostinta cu ei in 2015, la un inceput de martie, venind insa dinspre Bratocea.

Turistul se scufundaseu in poteca. De data asta mai putin artagos si morocanos ca anul trecut, ba chiar in elementul lui, ca pestele prin apa :)

Cerul e senin si limpede. Razele joase de soare separa planurile de munti. Primul plan - mai degraba dealuri decat munti, cu fruntea inzapezita, sunt culmile Grohotisului. Urmeaza spinarea Baiului, apoi in planul cel mai indepartat de culmi - muchiile mai taioase ale Bucegilor. Se zareste chiar si releul de la Costila, acel punctulet minuscul din centru-stanga.

Turistul ilustreaza practic cum iti ingheata mucii in nas de la frig. Ma rog, era un turture de la un brad, daca chiar va intereseaza :D

Inca un pic de pufait la deal...

Si am ajuns in Saua Tigailor ! La ora 15:15 trecute fix... dupa numai 2 ore si ceva de la indicatorul din Saua Teslei. Suntem destul de mandri, am reusit sa batem iarna timpul de vara. Ne mai ramane o ora - o ora jumate de lumina pentru intors.

Revedem cu drag "crestele" Ciucasului, desi oarecum surprinsi de lipsa zapezii pe partea asta a masivului. Parca ne teleportaseram brusc in alta parte. Viscolul purtase probabil zapada de pe creste.

Tigaile Mari.

Nimeni nu stie la ce folosesc, Clatite Mari n-am vazut niciodata prin Ciucas :D

Culmea Gropsoarele-Zaganu in plan indepartat.

Am infrant ! Pe mancate si baute, viata e brusc mai roz si nu mai e nimeni morocanos :)

Si ... trebuie sa ajungem acolo intr-o ora si jumate ?

Ne luam la revedere de la Goliat si Batranul cu Oile, si o tulim inapoi spre poiana cu urs... asta... Poiana Teslei.

Lumina amiezii devenea din ce in ce mai calda si mai fotogenica...

Oricat de frumos apusul asta furisat printre crengi, lumina era pe duca. Macar orientarea nu era dificila, eram singurii care parcursesera traseul in ziua aia, urmele noastre erau inca intacte, chiar daca acoperite de un strat fin de chiciura. Tot studiam urmele cu pricina.

"- Uite una cu gheare !"

"- Haha, foarte amuzant... Aici ne puseseram coltarii."

" - Nu, serios acum... Uite una cu gheare"

Zarim langa poteca, la baza unui copac o urma proaspata, mare, cu tot cu pernute, gheare, blana, doar ca nu aburea de recenta ce era... Nici macar nu se depusese chiciura pe ea. Ceea ce inseamna ca locatarul poienii s-a activat recent. Am zis ca e cam groasa treaba, (de data asta nu mi-a mai ars nici de poze, chiar daca am regretat mai tarziu ca n-am adaugat la colectie frumusete de laba de urs), si am tulit-o inspre Poiana. La vale zburam prin zapada - am facut o ora si ceva din Saua Tigailor pana la Piatra Dudului - dar urmeaza o portiune de urcare din Saua Teslei pana la Stana, si eram destul de obositi si abia ne taram la deal. Deci cel putin o ora urma sa impartim arealul cu ursu'. Pe crepuscul/intuneric. O sa fie intreresant, ce sa zic.

Rusinos, dar sanatos, incepem sa facem galagie. Daca s-ar fi dat o piesa de teatru radiofonic cu ciobani si caini, ar fi sunat cam ca noi. Din "Ni la oi ba! Aidi ba!" n-am scos bietul urs, parca il si vedeam undeva in barlogul lui cu labele peste urechi sa nu mai auda cocalarii din poteca. Sau mai rau, suflecandu-si furios salopeta si iesind la noi sa rezolve galagia. Macar ne distram latrand pe roluri, si fluierand din cand in cand.

Ajungem rupti de oboseala pe ultima geana de lumina la stana.

In Poiana Taiata, pe parcursul zilei se adunasera o gramada de urme care ne-au incurcat nitel la orientare, dar cu atentie, se rezolva orice. Rasarise Luceafarul spre Sud, si Carul Mare spre Nord, practic daca tineam vestul urma sa ajungem la sosea la un moment dat.

Inchidem cateva secunde frontalele si ne bucuram de cerul plin de stele. Se facuse insa destul de frig, si era timp destul de putin pentru poezie.

Putin, dar nu deloc :)

Inapoi la indicator, la 18:45, 10 ore dupa ce l-am vazut de dimineata.

Ne bagam in gaoacea de Taz, care din fericire porneste cuminte si se incalzeste repede, si ne bucuram de miile de stele de deasupra. E o senzatie incredibil de placuta sa ai o vizuina calda, fie ea si de tabla, cand gerul musca cu sete. Frigul gonise orice urma de nor, era un senin sticlos, si se putea distinge silueta fantomatica a Caii Lactee. Orele de mers prin zapada isi spuneau cuvantul si m-am limitat la acest cadru stangaci, cu aparatul pus pe jos. Imi era efectiv lene sa montez trepiedul.

Fundata este localitatea turistica situata la cea mai mare altitudine din tara - 1304 m. Dealurile sale superbe, pe care sunt rasfirate casute, tarcuri de lemn si capite atat de pitoresti ne-au ramas azi ascunse intr-o ceata densa, prin care abia razbea timid soarele de amiaza. Pesemne altitudinea cu pricina isi spune cuvantul, afara e un ger taios, si ceata devine chiciura pe orice obiect se depune. E un peisaj de-a dreptul fantomatic.

Dupa pensiune se iteau cateva raze de soare si parca se distingea putin albastru de cer. Aveam de gand sa ajungem pana in Poiana Gutanului sau Saua Strunga , dar nu stiu cum sa va explic... cand ai de ales intre un calorifer cald, si o suma de ceata, si mai vezi si varfurile alea de braduti curbate la unison in rafalele de vant... parca alegerea devine clara. Un pui de somn. Un film. Niste potol cand ne-o razbi foamea.

Tentativa de a scoate nasul pe afara s-a concretizat intr-o plimbare de un sfert de ora pe un deal invecinat. Puteam fi si la marginea Pamantului (doar e plat, nu ? :p), si tot nu ne-am fi dat seama, doar ceata si iar ceata. Pe dealuri am gasit doar un orasean dezlantuit...

...si un caine simpatic, pe care l-am hranit cu boabe si resturi de la masa de pranz. Plecasem pregatiti, convinsi ca la fel cum a aparut cateva ore mai devreme sa ne miroasa de bun-venit, va aparea si acum.

Pe locuri, fiti gata...

...Start ! Aspiratorul de haleala se pune in functiune.

Da' frumos te-a facut maica-ta, si numai bun de jumulit !

Terminam ziua exact cum o incepusem. In varful patului, la un film cu niste turisti mancati de lupi iarna prin padure. Mda... mai bine ca l-am vazut dupa si nu inainte de patania de ieri.

Buna dimineata din nou, pe aceeasi ceata.

Ne hotaram sa abandonam planurile cu Poiana Gutanului - am fi mers cateva ore ca sa nu vedem nimic din cauza cetii - si ne indreptam catinel spre casa. Am facut totusi un ocol pe drumul de pe Valea Bangaleasa, macar stim cum stam pe viitor pentru o scurta iesire hibernala in decor :)