Plecam vineri in fuga dupa serviciu... dar fuga se opreste destul de repede pe la Razoare. Tot orasul era plin si sufocant, si te bucurai cu atat mai mult sa stii ca il lasi in urma. Treptat inlocuim betoanele si blocurile cu cer, nori si iarba. Ploile din ultima vreme se incapataneaza sa ramana, si vegetatia este luxurianta peste tot. Si te simti calm si relaxat si dornic de balaureala. Drumul e insa destul de lung, si iar reusim sa ajungem la 11 noaptea in Eselnita.

Ne cazam la o pensiune linistita (Casa Adrian, ca sa vezi) intr-un golfulet de pe malul Dunarii. Noaptea a fost o liniste perfecta, din padurea din jur de auzeau cuci, privighetori, greieri, si clipocitul cate unui monstrulet de Dunare. Si multe, multe stele, imi era dor sa mai vad cerul senin noaptea si sa raman cu gatul intepenit uitandu-ma in sus.

Dimineata reusim sa facem ochi pe la 7. Turistul ma avertizase deja ca acela care il va trezi inainte de aceasta ora, o sa aibe un accident, cel mai probabil in Dunare.

In jumatate de ora eram relativ treji, spalati pe ochi si buni de drum. Ma duc jos la frigider sa recoltez proviziile, si dupa ce ma furisez prin tot livingul atenta sa nu trezesc pe nimeni din pensiune, si pun mana pe manerul usii de la frigider, sare nitel inima in mine. De pe canapea clipeau 3 perechi de ochi. Doua bucati gazda plus fiul lor erau aliniati ca popandaii, nu scoteau o vorba si se uitau in zare la Dunarea luminata de soarele jos al diminetii, cand intru eu in cadru sa iau ceva din frigider si nu ii vad. The blindspot strikes again !
In fine, ma umfla rasul, dau buna dimineata, le explic ca eram cu mintea in alta parte, si dau si la revedere destul de rapid, ca aveam o zi lunga in fata si voiam sa ajungem desigur, primii acolo, oriunde ar fi acel "acolo" :p

Mergem spre Baile Herculane, si de acolo spre NE, pe Valea Cernei ne oprim putin sa admiram dimineata si verdele luxuriant de peste tot. Lacul de acumulare Prisaca sclipeste vesel si serpuieste molcom printre dealuri.

Nitel stretching nu strica.

La 9 eram deja la hotel Dumbrava, si intram pe traseul CA spre cheile Tasnei, un rau relativ neimportant, insa care candva a facut parte din granita cu Imperiul Austro-Ungar. Dupa 15-20 minute de panta prostului prin padure, iesim la lumina in niste chei superbe, un mix de cheile Nerei si relieful carstic al Apusenilor.

Calcar alb impodobit de campanule, ne incojoara la tot pasul, potecuta daltuita in stanca mai poarta din loc in loc cicatricile unor pesteri prabusite (acelasi tip de relief ca in cheile Corcoaiei sau Canionul Banitei). Miroase a trandafir salbatic, cimbrisor si lamaita. Pinii negri stau de straja sus, pe stanci. Totul e wow pentru orasenii nescosi din casa.

Ne amintim putin de dolinele gigant de la Cetatile Ponorului.

Tot ploilor le datoram si cursul bogat al Tasnei. Poteca sare din loc in loc peste rau, si noi asemenea. Padurea e proaspata si imbietoare.

Parasim dolina majestuoasa, in care raul arunca ecouri, si trecem pe langa o regiune erodata, cu mult grohotis, imbracata festiv in ciclam. Fac un calcul sumar cat mai e pana la rododendronul salbatic, si sunt nitel in ceata, pentru ca acum doua saptamani, Bucegii erau inca sub zapezi proaspete...

Avem un pasager clandestin. Se pare ca il prefera pe turist, a stat cateva minute bune pe el.

Ca in bancul cu puricii: "Mergem pe jos sau luam un caine ?"

De dupa un cotlon retras, ne intampina o mica si veche moara - Moara Dracilor. Un jgheab de lemn directioneaza o parte din caderea de apa a Tasnei spre o roata din scoabe. Lemnul alb de vreme si fierul batut candva, de mult de un fierar sunt tulburate anacronic de inscriptii.. urbane.

Pace si armonie aici, copacul e frate cu piatra.

De pe un copac ne intampina afisul lui Tanti Maria, care imbie la branza si cas proaspete, din mica ei stana aflata la putin mai sus, in padure.

Dupa 5 minute gasim si stana din care latra teritorial un Zdreanta cu ochii de faianta, care vine, vine, vine, calca totul in picioare, trece o punte improvizata dintr-un bustean... si tot latratul lui s-a topit cand a fost nitel bagat in seama si rasfatat, el fiind de fapt un catel de treaba.

Padurea are un gardian. Lumina se strecura printre ramuri, si se profila in umezeala diminetii. Orice nisa, orice spatiu, colcaie de viata. Mi-a placut tare mult uriasul asta, plin de bureti.

Iesim cu catel cu tot in Poiana de sus a Tesnei. Socializam putin cu cei doi cai lasati liberi la adapat, si schimbam marcajul.

Turistul era pe faza. In eventualitatea in care imi luam niste copite, ar fi surprins momentul.

Poiana pare amenajata de un peisagist atent, din loc in loc cu tufe de thuja roscate si verzi, pe un covor compact de iarba moale.
In poiana bananaim putin pana regasim marcajul - PG impreuna cu BR, deocamdata.

Pe turist il sasaie o vipera din poteca... Ma intorc sa vad si eu minunea, insa la mine a sasait doar gaura in care s-a ascuns. Decidem ca e cazul sa punem parazapezile, cu tot soarele de afara, si culmea, tocmai langa dansul.

La un moment dat BR se separa de PG, si mama ei de treaba, sunt exact invers fata de toate hartile pe care le aveam. PG ocoleste prin dreapta, BR merge la stanga. Hotaram sa o luam in continuare pe BR, via Costegu Mare. Dupa o alta ora de panta prostului prin padure in care ne scuipam nitel plamanii, iesim la liman. Copacii pitici sunt inlocuiti de lapiezuri populate de floricele multicolore... si liliac salbatic parfumat. In apropiere, spre extremitatea nordica a masivului se afla si padurea de liliac de la Izverna.

In sfarsit, stancarie, iar in zare incep sa se desfasoare planurile. Vedem de sus padurea de un verde luxuriant, si in mijlocul ei parca rontaita de niste molii gigantice - poiana Plostina.

Un alt palc de copaci, o alta zona umbroasa, plina de melci. Si cum in natura se intampla tot felul de chestii, nu toate sunt cu sclipici si ponei roz. Un melc si un descendent incornorat al trilobitilor canibalizeaza un alt melc recent decedat.

Daca vrem doar poezie, arata asa :)

Dupa o ora aflam si pe unde ne-am plimbat si de unde e minunata panorama de mai sus. De pe "Varful La Coite".

Ne adunam de pe jos de ras si mergem mai departe spre Pietrele Albe.

Lapiezurile gazduiesc mici universuri... In fiecare geoda regasesti canioane si prapastii in miniatura, alte frunze, verzi sau uscate, alta flora, alte gaze, ca in gradina unui colectionar de anotimpuri si epoci.

Cum mai mereu aleg cate o piatra de pe unde mergem (sau o las pe ea sa ma aleaga pe mine), de data asta am zis pas :) Piatra care mi s-a desprins in mana din munte era locuita, si nu am vrut sa deranjez. M-am multumit doar cu cea plina de fosile de foraminifere luata de langa Moara Dracilor.

Cand ajungi pe umilul varf de 1335 m, iti cade falca. Jos se zaresc minunatele doline captusite cu verde proaspat pentru care venisem, insirate una cate una, si despartite de niste mici culmi. Calcar alb faramitat e presarat prin iarba. Din loc in loc, copaci razleti si singuratici le umbresc. Ca un sirag de "Poieni Inchise", la rand, una dupa alta, suspendate in caus de munte.

Facem o scurta pauza de infulecat cu ochii captivati in zare, si topaim fericiti in sfarsit spre crovuri. Reusim sa regasim traseul PG care trece prin ele, si lasam BR sus pe creste unde ii e locul. Turistul e nitel agasat de lapiezurile acoperite cu iarba care nu te lasa sa calci pe nicaieri fara sa iti fuga picioarele. In Plostinioarele regasim si indicatorul spre Crovul Medved (sau Crovul Ursului).

Blocurile prabusite candva din corpul muntelui te fac sa te simti intr-un altar stravechi.
Regasim si ramasitele unei prezente umane - un acoperis de lemn vechi si darapanat, posibil o veche stana ?

Crovurile au o acustica de amfiteatre. Cativa fotografi isi alesesera cate un copac sub care sa se bucure de putina racoare... si puteam sa le aud vocile din partea cealalta a depresiunii !

Urcam cca 200 m spre culmea care ne desparte de Poienile Porcului. Incepe sa fie cald, soarele care pana acum ne daduse pace si se ascunsese printre nori ne batea fix in scafarlie, si apa se imputina vazand cu ochii. Ne pravalim la umbra pe paturica din dotare si mai dam gata niste Snickers. Parazapezile pe care le purtam cu sfintenie adunasera mici baltoace de apa. Dar verdele din jur ne bucura, si in curand urma sa ajungem la intrarea in cheile Tamnei.

Ma uit putin in zare si vad in poiana in care trebuia sa regasim un lacusor sezonier... o gramada de cai ! Cai salbatici ! E prima oara cand vad asa ceva, si aveam niste impulsuri amestecate de a fugi intre ei si de a fi circumspecta, doar sunt totusi niste animale nu prea socializate, de cateva sute de kile. Pasteau linistiti la intrarea in poiana, parca pazindu-si fortul in care alearga si se hranesc liberi.

Suntem obisnuiti sa ii vedem in hamuri, cu cicatrice de bici, cu o privire spasita, chinuita si infranta, slabi si nefericiti. Aici insa nu. Sunt maiestuosi, sanatosi, cu coama fluturand in vant...
Mergem timizi printre ei, pe de o parte nu vrem sa ii imprastiem, pe de alta parte nu stim cum reactioneaza la prezenta noastra, mai ales ca ne fixau de mama focului, si nu stiam ce e in capetele lor pletoase.

O iapa careia cineva i-a agatat un ciucure rosu, (ptiu-ptiu sa nu-i fie de deochi, ca frumoasa e !) devine curioasa. I se alatura si o domnisoara cu breton. Incet vine spre noi, intinde botul moale, si se lasa nitel mangaiata. As fi carat toate merele din lume pana la capatul pamantului daca stiam ca dam de astfel de minunatii :) Din pacate a trebuit sa se multumeasca doar cu putin alint, si apoi s-a alaturat grupului, care a inceput sa tropaie maiestuos in jurul nostru. E intr-adevar impresionant sa simti cum vibreaza pamantul sub tropotul copitelor.

Domnisoara cu breton.

Regasim si lacul, sau mai degraba urmele sale, era partial secat. E usor sa ne dam seama cat de extins a fost - vechiul sau contur e trasat parca cu penelul de floricele galbene.

Cimbrisor aromat.

Aruncam o privire inapoi spre minunile vazute azi, si ne indreptam spre Foeroaga Tamnei, o vale stancoasa a unui rau secat, devenita doar loc de varsare pentru torente sezoniere. Setea ne cam mana de la spate, si nici tipenie de apa.

Dupa ce ne-a pus naiba sa urcam degeaba o panta, coboram spre intrarea in canion. Soarele coboara deja spre apus, si noi mai avem inca mult de mers...

Pana la poiana de la baza peretelui stancos am facut aproape o ora, iar la intrarea in padure ne bucuram din plin de apa proaspata - Sunt doua izvoare amenajate in buturugi, la interval de aproximativ 20 minute.

La 1h45min dupa intrarea in Foeroaga Tamnei, iesim victoriosi la sosea. Cu brazde de noroi cu tot, si macar proaspat adapati.

Mai aveam inca 7 km de mers pe sosea, inspre hotel Dumbrava, unde lasasem masina dimineata. Cerna curgea vijelioasa la cativa metri buni sub noi, in dreapta drumului. Trecem si pe langa podurile de acces spre satele izolate Scarisoara si Inelet.

Ne dureau toate, facusem basici la basici, dar cum am pus in urechi castile, pe ritm de Survivor - Eye of the Tiger respectiv Amorphis/Dimmu Borgir, reusim sa ne motivam si grabim pasul. In inca 1h45min eram la Dumbrava, si profitam de ocazie sa devoram un snitel mediocru, dar minunat in contextul celor 12 ore petrecute pe coclauri. A fost o zi plina de minunatii. Si de cai :)

Iarasi ajungem la 11 noaptea la pensiune (probabil proprietarii isi inchipuie deja ca ii evitam pentru ca le datoram bani). A doua zi am schimbat planurile ambitioase de a vedea pestera Comarnic si cheile Carasului cu un program riguros de lene si plimbare pe la Cazane.