Cand te misti ca pinguinul prin casa dupa prima ora de Tabata din viata ta, o tura prin Fagaras nu pare chiar cea mai buna idee. Ne-am dat seama de asta cand am incercat sa ne dam jos din masina pe la Vidraru, pe la 8 trecute fix. Tendoanele lasate sa zaca cateva saptamani protestau la cea mai mica miscare, abia ne aplecam, si abia reuseam sa ridicam picioarele de la pamant. N-am avut in viata mea asa febra.

Transfagarasanul e oficial inchis de la 1 noiembrie pe portiunea dintre Piscu Negru si Balea, deci ce depasesti dincolo de km 104 e pe barba ta. Nu am gasit insa decat o droaie de reclame la ursi, niste bruma depusa parsiv prin anumite curbe unde condensul apei evaporate din lac se aduna peste noapte, si multa, multa liniste. Era ora 9:30 cand l-am lasat pe Grutza sa ne astepte cuminte la troita pana diseara. Cascada Capra abia siroia firav deasupra lui, o curba mai sus, iar deasupra ei se itea vesel ca o palarie de Amanita acoperisul cabanutei Salvamont de la Cota 2000.

Invatasem lectia de data trecuta, cand balaurisem degeaba vreo ora, plecand pe traseu imediat din spatele cabanei Capra; poteca mai usor de urmarit, marcata sugestiv cu buline maro (adica foarte frecventat de oi vara) pleaca de la troita, continua printre molizi cateva sute de metri pe o potecuta destul de bine batuta, si iese destul de repede, dupa vreo jumatate de ora in golul alpin. Primavara traversezi un labirint de mici paraiase si cascade, dar acum au ramas doar cateva firicele de apa care se preling lenes la vale si muschiul incremenit in dantelaria de gheata. Pe ici pe colo gheata imbraca si bolovanii pe care trebuie sa calci ca sa treci paraiasele, deci e recomandata ceva atentie. Versantul e plin de rodo-tufe, prin iunie e dezmat total in gradina suspendata a Museteicii.

Cumva, Toamna te ajuta sa devii mai constient de culori. Verdele discret al muschiului - care se pierdea vara prin vegetatia luxurianta - ramane doar pe pietre si contrasteaza cu iarba galbena, trecuta si roscatul frunzelor. Culmile scaldate in ocru pastreaza parca in ele caldura calma a soarelui de peste vara.

Ne apropiem de pragul terasei glaciare de sub Museteica, insa de data asta ii ocolim valea prin stanga, prin ceva boschetarie.

In ce forme ciudate de tigve in miniatura s-a gasit sa isi scada entropia picaturile astea de apa... Imi aduc aminte in mod straniu de capelele-osuare presarate prin diverse tari, de la Polonia la Portugalia - bizare moduri pentru victimele razboaielor si ale molimelor de a isi dobandi eternitatea.

E uimitor cat de repede castigi altitudine, observi asta cand mai arunci o privire peste umar, la soseaua serpuind alene. Nu e mult de urcat pana pe Museteica (doar in jur de 850 m diferenta de nivel de la cei aproape 1600 ai Transfagarasanului langa Cabana Capra), iar panta e lejera.

Nu ne aminteam de zona asta erodata si plina de "rulmenti" de aici, acum doi ani parca nu era atat de accentuata.

Varful Lespezi, dupa care se ascunde si geamanul sau, Cornul Caltunului.

Deasupra caldarii Caltunului se ghiceste Portita Caltunului. Putin mai sus de ea pleaca Strunga Doamnei care ocoleste prin sud-vest Varful Dintre Strungi. Negoiu este incins la nord-vest (dreapta) de Strunga Ciobanului care ajunge in Saua Cleopatrei si la sud-est (stanga) de Strunga Dracului. Din cele doua hornulete paralele, Strunga Dracului este cel din stanga.
Un puncticel turcoaz se distinge la limita intre soare si umbra - noul refugiu Caltun.

Ajunsi deasupra pragului glaciar, imediat sub varf, ne incolteste un gand. Daca suntam Museteica s-ar putea sa castigam suficient timp sa reusim sa ajungem pe Arpasul Mic. Si cum pe dansa o mai vazusem intr-o zi de primavara acum doi ani, am ales sa o ocolim, ochind o potecuta aparent destul de bine calcata... insa nu neaparat de om, ci probabil mai mult de capre.

Incepem sa traversam caldarea din hatas in hatas. La fata locului ce vazusem de la distanta nu mai este la fel de plan, poteca e rupta si friabila, expusa pe alocuri.

Mai jos, langa o limba de zapada se vede o mogaldeata bruna. "Iar ne strica un urs tura ? de data asta nu ma mai intorc..." imi maraia mintea. Dar era doar o capra, zoom-ul aparatului foto ne ajuta sa o bunghim mai precis.

O piatra cade de sus, din versant. Rocile friabile care incing laturile vestica si nordica ale Museteicii creeaza alaturi de forma ei tetraedrica iluzia unei piramide.

Potecuta se ingusteaza si se inclina. Trecem cu ceva emotii de un prag mai delicat si ajungem la valea plina de grohotis dintre Museteica si Raiosu. Capra ne aude si pune o distanta respectabila intre noi si ea. Nu e foarte relaxata printre oameni.

Odata cu soarele apar si cateva floricele grabite... sau foarte intarziate.

Din fericire, culmea Museteica - Arpasul Mic e orientata pe axa nord-sud, pe partea de sud a masivului. Deci urma sa avem parte de soare cat de mult e posibil in aceasta zi scurta de noiembrie, mai ales ca e perfect senin, si cumva se ridica din vale un curent cald, care indulceste toamna si mai sus pe creste. Suntem doar in tricou si polar, desi am plecat cu sacii burdusiti de provizii, haine in plus, mantale de ploaie si paturica nelipsita - cred ca ne indreptam spre un 6-7 kile generoase fiecare. Doar mintea a ramas acasa, si orice urma de echipament.

Un purice pe Raiosu II:)

Iezerul Caprei, Vanatarea lui Buteanu, creasta Arpasel-Vartopel, si sub ea - caldarea Fundul Caprei.

Amicul Moldo' si companionul Vistea Mare.

Dezmorteala. Febra aia musculara inca ne da de furca. La fiecare pauza, intepenim de parca nu ne-am mai miscat de secole.

Zapada e o memorie, chiar daca volatila, a vietii din jurul tau. Vara ti-e mai usor sa ignori cat de locuite sunt locurile prin care treci, insa zapada te face mult mai constient de statutul tau de "oaspete". Un labirint de urme - mai marunte, probabil de capre, sau mai mari - ale lui Martinica ? - se citesc si isi spun povestea pe limbile de zapada.

Spre Valea Buda.

Crestulita e aeriana si frumoasa. Nu e mai nimic periculos aici, e doar putin ametitoare distanta si haul pana jos.

Cateva caprite demente se jucau pe o limba de zapada. Pareau ca se distreaza la vale, pe un derdelus nins devreme acum cateva saptamani.

Zonele inzapezite par albe si inofensive, insa singura data cand am incercat sa calc pe una, era sa imi para rau. Sunt practic limbi de gheata, intarite de ciclurile succesive de inghet si dezghet, pe care n-ai ce cauta fara coltari si in care nici nu poti sapa trepte cu bocancii de trei sezoane - nu sunt destul de rigizi pentru asta si risti doar sa iti mai faci cate o unghie de la picioare sa protesteze.

Traseul urmeaza matematic creasta Museteica - Arpasul Mic. E plina de surprize minunate - ace de stanca erodata, portiuni aeriene (majoritatea ocolibile pe praguri inierbate de pe fata vestica) si cea mai frumoasa panorama asupra Fagarasilor pe care am vazut-o vreodata.

O privire inapoi spre Raiosu... care nu e chiar asa "raios" cu cei 2395m ai sai.

La fereastra.

Iezerul Caprei. Undeva de partea cealalta a crestei e lacul Balea.

Creasta urca usurel cateva zeci de metri pana pe varful Buda (2431). Vizavi, pe Arpasul Mic isi face aparitia o silueta. Te mai ajuta sa pui lucrurile in perspectiva, ti-e asa usor pe muntii astia sa pierzi proportiile...

Jumatatea nu era in deplinatatea functiilor motorii, ii dadea de furca stomacul. Asa ca imi da niste timp si il las cuibarit la soare in paturica pe care in sfarsit nu am luat-o degeaba :)

Lacul Buda.

Exista mai multe variante de coborare in Spintecatura Budei. Doua din ele coboara pe versantul estic, spre lacul Buda. La prima nu imi suradeau prea mult pragurile friabile cu iarba uscata, pareau ca aluneca destul de rau. Iar sa cobor cateva sute de metri mai jos in caldarea Budei, acolo unde se zarea o poteca relativ bine batuta nu aveam timp. Asa ca am deslusit o varianta pe latura vestica unde era mai multa stancarie. Daca tot era ziua mea, macar sa fie ceva epic.

Eram pe cont propriu - cum esti de fiecare data pe munte, insa nu o realizezi mereu la fel de acut. Un corb croncanea pe deasupra cu speranta. Imi tot repetam in cap mantra aia cu "o masura preventiva functioneaza doar cand e aplicata in 100% din cazuri", si cum am plecat noi complet fara echipament, o casca n-ar fi fost rea in conditiile astea.

Am plecat fara sac, fara haine, fara nimic, doar cu aparatul foto atarnat de gat si harjaind de stanci prin pasaje mai delicate - unde ma tineam de ele ca de viata insasi (ceea ce nu era chiar departe de adevar). Aveam la dispozitie o ora sa ma duc si de preferinta, sa ma si intorc. Durerea din muschi disparuse ca prin farmec. A naibii de subiectiva si de modulata e durerea - se dizolva efectiv atunci cand intervin doua analgezice puternice precum adrenalina si cortizolul - pe fondul stresului ca deh, trebuie sa misti si sa te tii ca sa nu te versi pe acolo.

La fiecare prag aveai senzatia ca se termina lumea si o sa cazi peste marginea ei, dar dupa cate o buza de piatra mai vedeai inca un locsor in care puteai pune piciorul, si unde o facusera si altii inaintea ta. Daca ei au putut, oi reusi si tu, ca doar nu erau supraoameni.
Imi displace rau sa descatar. Pragurile sunt relativ stabile, dar nu iti permiti greseli, asa ca fiecare priza trebuie verificata bine inainte sa iti lasi greutatea pe ea, mai ales la descatarare unde daca mainile pleaca de la locul lor, picioarele nu prea te pot rebalansa. Tehnic nu e foarte dificil, dar e de dus o lupta cu expunerea si cu "what if..."-urile care roiesc prin tartacuta.

O privire inapoi... pare un zid de fortareata inexpugnabila versantul nordic al Budei.

In saua din spintecatura incepuse sa bata un vanticel rece care imi ingheta ceafa. Fesul era in siguranta, in sac, langa Turist. Nu-i nimic, intr-o ora in care o sa fiu in miscare nu o sa patesc mare lucru. Jumatatea stanga a cortexului nu se poate abtine sa nu intrebe "oare cati au ajuns la stiri cu hipotermie pornind de la premisa asta ?" :D

Ultima catarare 4X4 pe Arpasul Mic...

Si am ajuns !

... si spre nord. Creasta Arpasel-Vartopel arata intr-un mare fel (hai ca rimeaza!). La Turnul Vartopel se intersecteaza cu Muchia Albotei. Atat portiunea dintre Fereastra Zmeilor (Portita Arpasului) si Turnul Vartopel, cat si Muchia Albotei sunt trasee tentante de 1B care necesita mai multa atentie pe viitor :D

" - Vecine, ai juma' de faina ???"

In mod surprinzator, aici e semnal GSM. Asa ca m-am putut conversa cu jumatatea aflata pe muntele de vizavi.

Ma intorc tot pe partea vestica, insa cotesc destul de repede spre est, ca am decis ca era pacat sa o mierlesc chiar de ziua mea, cu atatea cadre misto in aparat. Da, am facut lucrurile anapoda evident, am coborat pe unde era mai nasol si am urcat pe unde era mai comestibil.

Ma rog, relativ comestibil. In urcare insa pragurile friabile si iarba alunecoasa nu mai par la fel de infricosatoare. Mai ales daca folosesti copios "tehnica celor o mie de fire".

Am coborat direct din seuta de dinaintea muntelui Buda, unde terenul parea mai lin si abordabil. Jos, potecuta devine mai evidenta si coboara undeva intre musuroiul din stanga si limba de grohotis din dreapta.

Ceturile incepusera sa se lase in vai. La noi inca era soare, dar cobora cu repeziciune spre burta dealurilor - deja are program scurt in noiembrie si inchide pravalia devreme.

"Coboara-n jos luceafar bland alunecand pe-o... raza". Mai mult pe fund decat in picioare am coborat ultima parte. Eram obositi, fericiti, si ne distram mergand ca Benny Hill pe smocurile de iarba asezonate cu bolovani, atunci cand lumina in crepuscul nu te mai ajuta prea mult sa discerni adancimea. Poteca morgana spre care ne tot indreptam se apropia, asimptotic, insa intarzia sa apara. Mereu uitam ca in Fagaras, scara lucrurilor e alta, si suntem inghititi complet de muntii astia care suna a tunet.

Pentru ca ne era greu sa ne luam la revedere de la ziua asta minunata, dupa lasarea intunericului am mai stat putin cu ochii in crepuscul, pe potecuta larga si batatorita dinspre Fereastra Zmeilor, incapatanandu-ne sa nu aprindem frontalele. Adaptarea ochiului la intuneric e uimitoare, practic fiecarei celule fotoreceptoare din retina ii trebuie atat de putin ca un singur foton sa fie stimulata. Au inceput treptat sa se aprinda stelele, si multe erau, rasarise Cassiopeia peste Arpasul Mic, si se vedea clar si Calea Lactee. Multumesc, Jumatate, pentru o aniversare perfecta :)